spot_imgspot_img
9.3 C
Vaslui
22-apr.-2024

VIDEO | Imagini exclusive de la locul accidentului din Germania, în care a murit tânărul din Huși, Francisc Cioloca

- Advertisement -

DRAMATIC… Imagini de la locul tragediei din Germania, în care și-a pierdut viața hușeanul în vârstă de 29 de ani, Francisc Cioloca, au fost surprinse de unul dintre șoferii care treceau pe autostrada A7 (Fulda – Hesa) în acele clipe tragice. În imaginile de la fața locului, luate din mersul unui TIR, se vede încă fumul gros care ieșea din vehiculul condus de Francisc, dar și o desfășurare de forțe salvatoare, pompieri și echipaje medicale, care însă, în ciuda eforturilor, nu au mai putut face nimic pentru hușean.

„Când a avut loc impactul dintre camionul lui Francisc și acea remorcă, pur și simplu s-a produs o explozie, care a generat un incendiu infernal. Ferească Dumnezeu de așa ceva! “, povestesc martorii oculari. Din păcate, tânărul șofer și-a pierdut viața, vestea producând un adevărat șoc familiei sale, dar și numeroșilor săi prieteni din orașul natal. Francisc Cioloca era un băiat deschis, harnic, plin de viață și apreciat de cei din jur. Trupul neînsuflețit va fi adus din Germania în următoarele zile, pentru a fi înmormântat la Huși. Sute de mesaje de condoleanțe au fost transmise pentru familia îndurerată, cu speranța că aceste gânduri sincere și pline de regret, ar putea mângâia măcar puțin suferința celor pentru care Francisc era totul. „Sunt atât de mulți oamenii din Huși care muncesc prin străini, cu mari sacrificii, departe de casă și cu riscuri, încât nu are cum să lase pe cineva indiferent un asemenea necaz. Toți care avem pe cineva drag la muncă peste hotare avem inima strânsă când auzim de așa ceva. Dacă ești om și ai suflet, te doare suferința celui de lângă tine”, spun apropiații lui Francisc Cioloca.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.