spot_img
28.9 C
Vaslui
17-iun.-2024
spot_img

VIDEO | Prima dezbatere electorală cu scântei la Vremea Adevărului | Oferta lui Arcăleanu pentru Ionel Sandu și Robert Vlada: eu primar, voi viceprimari!

- Advertisement -
PRESĂ PE BUNE… Prima dezbatere electorală din această campanie s-a produs la Vremea Nouă. În studioul nostru TV, candidații Marius Arcăleanu, Ionel Sandu și Robert Vlada au avut parte de obiectivitate și libertate totală de exprimare!

CONTRE… Cea mai interesantă dezbatere electorală din județul Vaslui a avut loc ieri în studioul Vremea Nouă. Într-o notă distinctă de obiectivitate și imparțialitate, am oferit prilejul candidaților la Primăria Vaslui să se facă nu doar cunoscuți electoratului, dar și să-și măsoare forțele într-o confruntare directă. Păcat pentru candidatul PSD, Lucian Braniște, că nu a înțeles această idee și a refuzat invitația de a se lupta “în luptă dreaptă” cu contracandidații. S-ar putea spune că niciodată nu e prea târziu, dar nu o spunem pentru că, după 9 iunie, sigur va fi prea târziu. În ceea ce privește candidații care au avut curajul să facă față unor întrebări neregizate, nu putem decât să apreciem faptul că avem, în sfârșit, candidați care au înțeles ceea ce presupune, de fapt, democrația: o dezbatere bazată pe idei!

Trei candidați importanți la Primăria Vaslui au fost ieri în studioul Vremea Nouă pentru a-și expune punctul de vedere. A lipsit nemotivat și rușinos candidatul PSD, dar asta nu e o surpriză. De câțiva ani, candidații acestui partid refuză constant să se înfrunte pe bune și, neregizat, cu ceilalți candidați. Preferă emisiunile călduțe și prietenoase de la mini-studiourile locale, acolo unde în loc de întrebări primesc laude stângace. Vestea proastă pentru candidatul PSD, în acest context, este faptul că emisiunea realizată de Flavius Ghiorghieș ieri are deja o audiență de zece ori mai mare decât acele tentative jalnice de imitare a unor dezbateri politice. Dar aici nu e vorba doar despre cum trebuie făcută presa în județul Vaslui, ci mai mult despre cum trebuie făcută politica. Dacă mergi la o emisiune în care moderatorul îți ridică mingea la fileu și, în plus, vorbești singur și neîntrerupt, orice candidat se simte bine. A exersat asta mulți ani Dumitru Buzatu. Doar că finalul nu a fost prea fericit!

Propunerea lui Arcăleanu: haideți să ne unim, să dăm jos PSD din Vaslui!

Dezbaterea a durat aproximativ 2 ore și o puteți urmări pe contul nostru de Youtube și Facebook. Au fost discursuri foarte interesante, contre în direct, pentru că și emisiunea a fost postată live, fără niciun element de regie. Ne rezumăm, în acest context, la ceea ce a ieșit din comun, și anume propunerea adresată de Arcăleanu de a fi sprijinit de Ionel Sandu și Robert Vlada… ca între foști colegi.

“A sosit momentul ca PSD să fie dat de-o parte la Vaslui. Am spus acest lucru pentru că chiar astăzi dimineață am primit o analiză sociologică care arată că 68 % dintre vasluieni își doresc ca PSD să plece de la guvernarea locală din Vaslui…În momentul de față, sunt singurul care poate învinge PSD în Vaslui. Vă rog frumos să aveți încredere că doar așa, în ultima parte a campaniilor electorale, votul cetățenilor se polarizează spre primii doi candidați. Rugămintea mea la dvs este să încercați să conștientizați acest lucru și vă asigur că, dacă vă doriți cu adevărat ca PSD să plece din executivul vasluian, haideți să facem echipă. Veți fi viceprimarii municipiului Vaslui în mandatul de primar al lui Marius Arcăleanu”, a propus candidatul ADU, în studioul Vremea Nouă.

Ofertă refuzată

Așa cum era de așteptat, oferta lui Marius Arcăleanu nu a produs entuziasmul așteptat în inimile contracandidaților Sandu și Vlada și a fost refuzată din motive bine întemeiate politic.

“Am și eu o ofertă: veniți să susțineți un liberal autentic pentru că ceilalți contracandidați sunt foști liberali!”, Robert Vlada

“Sunt un antreprenor, nu am făcut politică, nu am intrat în politică pentru a fi pe locul II”, Ionel Sandu

Robert Vlada: “ De ce nu s-a întâmplat cu Vasluiul ceea ce s-a întâmplat și cu alte orașe dezvoltate?”

“Îi mulțumim domnului primar Pavăl pentru tot ceea ce a făcut în cele patru mandate. Au fost mandate de înfrumusețare a orașului, de așezare a lui, Vasluiul fiind un oraș cu un număr foarte mare de angajați în administrație. De ce nu s-a întâmplat cu Vasluiul ceea ce s-a întâmplat și cu alte orașe dezvoltate? Este simplu, pentru că rețelele de autostrăzi nu au ajuns și pe la noi…Nu putem să spunem că în Vaslui nu s-a făcut nimic. Am fi ridicoli, dar cred că pentru oamenii de afaceri și pentru tineri cred că suntem cu toții de acord că nu prea s-a făcut”, Robert Vlada

Ionel Sandu: “Toate intrările din municipiul Vaslui au fost împânzite de mașini cu portbagajele deschise”

“De ce nu ne-am dezvoltat în toți acești ani? Cred că toate intrările din municipiul Vaslui au fost împânzite de mașini cu portbagajele deschise. Au fost acele șpăgi, acele interese prin care au îndepărtat investitorii. Noi aici, la Vaslui, avem nevoie, în primul rând, de o deschidere. Avem nevoie de un drum Expres care să lege Vasluiul de viitoarea autostradă….Față de cele spuse de domnul Arcăleanu, aș spune că acei ambasadori ai țărilor dezvoltate n-au să vină niciodată la Vaslui dacă nu vor găsi aici o bază minimă unde să poată să își aducă investitorii. Niciodată nu o să vină muntele la Mohamed. Tot timpul va merge Mohamed la munte și eu mă voi deplasa personal la ambasade, la televiziuni, la Guvern, oriunde va fi nevoie…”

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

30 COMENTARII

  1. Arcalene, vinzi praful de pe tobe? Faci propuneri și promisiuni de parcă ești candidat independent.
    Vai de capul vostru candidați la primărie. Și uite așa, vom rămâne cu PSD ul sau ceva la fel de prost, AUR.

  2. Rezultatul sondajului printre vasluieni, cu privire la prestația candidaților prezenți la emisiune:
    1. Arcăleanu = nota 7
    2. Sandu = nota 6
    3. Vlada = nota 6
    4. Braniște = nota 2 – pentru neprezentare

  3. ,,Ce cautã aceste elemente nesãnatoase în viata publicã a statului? Ce cautã acesti oameni care pe calea statului voiesc sã câstige avere si onori, pe când statul nu este nicaieri altceva decât organizarea cea mai simplã posibilã a nevoilor omenesti? Ce sunt aceste pãpusi care doresc a trai fãrã muncã, fãrã stiintã, fãrã avere mostenitã, cumulând câte trei, patru însãrcinãri publice dintre care n-ar putea sã împlineascã nici pe una în deplina constiintã? Ce cãuta d. X profesor de universitate, care nu stie a scrie un sir de limbã româneascã, care n-are atâtea cunostinte pozitive pe câte are un învãtãtor de clase primare din tãrile vecine si care, cu toate acestea, pretinde a fi mare politic si om de stat? Ce cautã? Vom spune noi ce cautã,,
    Mihai Eminescu

  4. Norocul este ceva ce putem schimba prin munca noastră. Eu cred în PNL, in Robert Vlada, vei reuși să schimbi ceva in Vaslui!

    • Din pacate nu va castiga si un vot da lui Vlada, e un vot castigat de Braniste, pentru ca nu e votat Arcaleanu. Cea mai mare porcarie sunt alegerile cu un singur tur, va ajunge Braniste cu 25% -30% sa fie primar.

  5. Intr-adevar, dupa 34 ani de democratie balcanica in care Vasluiul tot stagneaza, acesta este rezultatul longevitatii in fuctie a 2 primari care au avut fiecare cate 4 mandate. Numelel lor nici nu mai conteaza ca in plan individual, fiecare sunt bine merci. Iata, este tot mai clar ca limitarea la 2 mandate pentru orice demnitar public ales este o necesitate imperativa si care nu mai poate fi amanata, pt. ca cel in cauza, indiferent de potentialul intelectiv si moral, deviaza de la linia fireasca isi schimba mentalitatea si preocuparile mai tarziu.
    Cat despre candidatii vizati acum, creditandu-i cu intentii bune, ma indoiesc, ca vor reusi ceva mai profund, mai ales daca avem in vedere ca formatiunile care si-i asuma, au avut majoritatea in ultimul CL si cu toate acestea, nu au facut opozitie reala si drept urmare comunitatea nu ne-am ales cu nimic, desi bugetul a fost imens. Doar paranghelii, intretinerea chiar a zonei centrale la limita ca periferiile oricum, cu exceptia Brodocului, au fost ignorate si arata execrabil.

  6. Intr-adevar, dupa 34 ani de democratie balcanica in care Vasluiul tot stagneaza, acesta este rezultatul longevitatii in fuctie a 2 primari care au avut fiecare cate 4 mandate. Numelel lor nici nu mai conteaza ca in plan individual, fiecare sunt bine merci. Iata, este tot mai clar ca limitarea la 2 mandate pentru orice demnitar public ales este o necesitate imperativa si care nu mai poate fi amanata, pt. ca cel in cauza, indiferent de potentialul intelectiv si moral, deviaza de la linia fireasca isi schimba mentalitatea si preocuparile mai tarziu.
    Cat despre candidatii vizati acum, creditandu-i cu intentii bune, ma indoiesc, ca vor reusi ceva mai profund, mai ales daca avem in vedere ca formatiunile care si-i asuma, au avut majoritatea in ultimul CL si cu toate acestea, nu au facut opozitie reala si drept urmare comunitatea nu ne-am ales cu nimic, desi bugetul a fost imens. Doar paranghelii, intretinerea chiar a zonei centrale la limita ca periferiile oricum, cu exceptia Brodocului, au fost ignorate si arata ca-n secolul XIX la infrastructura.

  7. Arcaleanu le-a dat clasă celorlalți participanți :)) Bravo!
    Cred ca ar fi fost mult mai interesant și cu Braniste prezent, dar stimabilul este doar un las!

  8. Arcaleanu nu ne zice si noua de unde are apartamente la Bucuresti, casa pe Traian, Mercedes-uri pe numele lui…
    Nu cumva le-a pus frate-su, proxenetul Octavian, pe numele lui ca sa ii spele?!
    DIICOT, ANI – verificati averile!

    • Anonimule nu cumva ești prieten cu Octavian și mori de ciudă ca el are și el nu? Încetați odată cu averea lui Arcaleanu … atât aveți de comentat… mai uitati—vă și la alții în curte! Sau e singurul candidat cu Mercedes??😂😂😂😂😂

  9. Nu îmi place nici un candidat… Sandu face circ și joacă șotron și habar nu are câte suburbii are municipiul Vaslui, Vlada e inteligent dar vorbește mult, prost și fără rost, iar Arcaleanu pare puțin cam încrezut!Oricum din toate relele, îl aleg pe Arcaleanu!

    • Arcaleanu nu este încrezut este prost ca în proverbul ,,prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul”. Om la vârsta lui și candidat la primărie se da cu gel pe cap ca cocalarii.

      • Adevărul este ca Vlada se trezește cu această freză 😂 Oare chiar atât poți? Asta mă sperie uneori, ca sunteți mulți…

  10. Arcãleanu înainte de faptul ca a plătit cu bani mulți și gri ziarul vremea nouă sigur a tras și ceva pe nas înainte de emisiune. Cu toate aceste aspecte nu s-a putut ridica la valoarea celorlalți 2 candidați prezenți. A debitat numai prostii și jos PSD. Dacă Braniste participa cred ca discuția între cei 4 ar fi fost mult mai interesanta.

  11. PSD trbuia sa trimita la dezbatere pe Daniel Vasile liderul zonal al rromilor ca doar a inceput o idila la Husi…sau de ce nu pe alti lideri Prisan, sau Sava cica!!!!!!! Antreprenori in ciordeli….dar cu studiile/ pregatirea lor.. ce sa faca. Succese.. tuturor..

  12. MARIUS ARCALEANU ??? Care la examenul pentru postul de director al casei judetene de sanatate a luat nota 1 (unu) sau poate a avut o zi proasta si nu a cazut pe subiect….mai trebuie sa promita ca va veni la serviciu voluntar, ca in rest le-a promis pe toate…..Domnule Vlada, tot respectul, nu va lasati induplecat de asa-zisul economist fara habar….

  13. Rușineeee PSD !!!
    Rusineeee Braniște!!
    Care a fost motivul să nu participe la emisiune??
    Jenant dl Braniște. V-ați PeSeDeziat de tot.
    Deja ați devenit sluga lui Buzatu și Pavăl!!

  14. Pentru dezvoltarea urgenta a județului și a orașului ar trebui ca dl Tătaru să ajungă Președintele CJ Vaslui, iar vicepresedinti dl Chelmu si dl Botez, iar dl Arcaleanu să ajungă Primarul Vasluiului, cu viceprimarii Sandu și Vlada. Ei sunt cei mai pregătiți să ne conducă spre o dezvoltare reala. Păcat de Braniște ca s-a dus la partidul lui Buzatu.

    • Mișto, gluma zilei, fără nici o glumă sau reproș.. Înseamnă să nu existe partid ca PSD-ul oraș… Tare, bravo, gluma zilei

  15. Felicitări pentru emisiune, Vremea Nouă! Ne-ați oferit oportunitatea de a cunoaște mai bine fiecare candidat, de a înțelege ce gânduri și planuri au.
    Marius Arcaleanu – Prestația sa a fost modestă, poate și din cauza emoțiilor….Deși pare bine intenționat, nu cred că funcția de primar i se potrivește. Repetarea constantă a criticilor la adresa PSD a fost cam jenantă. Răspunsuri modeste, pe alocuri penibile și nu foarte clare, etc.
    Robert Vlada – A avut răspunsuri bine gândite și calculate. Sper să fie serios și să facă treabă bună dacă va ajunge primar, și nu un ignorant la adresa cetățenilor.
    Ionel Sandu – Îmi place felul în care gândește și ideile pe care le are. Pare un om serios și cu intenții bune. Păcat că face parte din AUR.

  16. Ca un locuitor al Vasluiului , aceasta este singura oferta o alainata intre cei 3 pentru a strarpi mafia pesedista..Acesta este crudul adevar

  17. Am si eu o doua intrebari:
    1. De ce niste oameni care castiga un munte de bani din afacerile lor ar renunta la cariera de succes in afaceri pentru a se duce in administratia publica unde se castiga foarte putin, raportat la actualele lor venituri? Aceeasi intrebare este si pentru primarul de la Barlad, care a plecat de la un venit de 20 de mii de lei pe luna la un salariu de 7 mii la Primarie!
    2. Daca intalnirea a fost neregizata cum se face ca Domnu Goe avea raspuns la orice intrebare pe cand ceilalti candidati erau surprinsi de intrebarile moderatorului?

  18. Bai Sandule, portbagajele sunt deschise pentru ca iau marfa de la Radical(e) si panaramele de en-gros-urile deschise in zone de intrare. O banda e blocata cu masini cu portbagaje deschise. Trebuia dracu sa va trimita pe ses, unde sa nu blocati traficul!

  19. Precum cainele care se linge singur, asa ati ajuns si voi sa va autosatisfaceti. Cea mai, cei mai, cel mai… ce mai prosti! In clubul looserilor unul e cel dintai!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.