spot_imgspot_img
12.7 C
Vaslui
28-apr.-2024

VIDEO | Primarul Novac, medicul fără de arginți

- Advertisement -

PRO BONO… O stare de fapt cunoscută de mulți ani de locuitorii comunei Ivănești – și anume, că primarul Vasile Novac (PSD) prestează simultan și muncă de medic veterinar – a fost oficializată în luna februarie a acestui an, când Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a declarat incompatibil pe edil. Deși conduce una dintre cele mai sărace comune din județ, Novac are o avere care i-ar face invidioși și pe cei mai mari fermieri din județ. În declarația de avere completată anul trecut, Novac a trecut 402.500 mp de teren agricol, forestier și intravilan, o casă de locuit, două apartamente și două spații comerciale/de producție, cinci autoturisme, patru tractoare și două combine. Cu aceste utilaje, Novac lucrează sute de hectare de teren, care se întind de la podul Ivăneștiului și până în fundul satului Valea Oanei. Oamenii își amintesc că în urmă cu mai bine de 17 ani, când și-a preluat postul de medic veterinar în comuna lor, Novac avea doar o motocicletă Mobra. Tânărul medic veterinar nu se gândea pe atunci că va deveni un adevărat moșier peste Ivănești. În 2009 însă, planetele s-au aliniat în favoarea lui, iar Novac a fost ales primarul comunei. Din acel an, averea edilului a cunoscut doar ascensiunea, însă nu datorită salariilor de la primărie, ci mai ales de pe urma activității prestate ca medic veterinar. Conform aceleiași declarații de avere, în 2022, edilul Vasile Novac a avut o idemnizație anuală de 82.128 lei, adică undeva la 6.800 de lei pe lună, însă veniturile au fost rotunjite cu încasările de la cabinetul de medicină veterinară, care au fost în valoare de 122.682 lei. În această parte a textului, scriem doar despre veniturile la vedere, care pot fi justificate, pentru că în cazul edilului Novac putem vorbi cu foarte mare ușurință și despre venituri ascunse, despre care statul român habar nu are. Sau cel puțin nu a avut, până în luna februarie a acestui an, când inspectorii Agenției Naționale de Integritate au constatat că primarul Ivăneștiului prestează și muncă de medic veterinar, de pe urma căreia obține venituri consistente. Crescut la sânul lui Buzatu vreme de mai mulți ani, Novac nu a fost abandonat de partid după publicarea raportului ANI și va candida din nou la funcția de primar al comunei Ivănești, deși se află într-o vădită stare de incompatibilitate. Într-o conferință de presă susținută luna trecută, Adrian Solomon, înlocuitorul baronului șpăgar în fruntea PSD Vaslui, nu s-a rezumat doar la a-l susține pe primarul Ivăneștiului pentru o nouă candidatură, dar a lansat și un atac subtil la adresa inspectorilor ANI, declarând despre raportul întocmit de aceștia că este “o vrăjeală”. Atât Solomon cât și primarul Novac au declarat presei că activitatea de veterinar a fost fără plată, un fel de muncă în folosul comunității. Redactorii cotidianului Vremea Nouă au fost solicitați de către sătenii din Ivănești pentru a prezenta realitatea din teren, una care nu are nimic în comun cu declarațiile politicienilor.

Pentru cei mai puțin familiarizați cu activitatea Agenției Naționale de Integritate, trebuie să precizăm faptul că în momentul în care inspectorii demarează cercetările în cazul unui funcționar public, acesta are dreptul să se apere, să aducă lămuriri cu privire la situația sa, până la publicarea raportului final. Primarul comunei Ivănești a fost printre puținii cercetați de ANI care nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, iar motivele rămân o necunoscută pentru conducerea PSD Vaslui, care într-o conferință de presă susținută luna trecută, nu s-a ferit să-i sară în apărare edilului prins în stare de incompatibilitate. Social-democrații nu s-au mulțumit doar să-și apere primarul, ci au trecut și la atac, înjosind practic munca inspectorilor ANI. Adrian Solomon a declarat că raportul întocmit de ANI este “o vrăjeală”. “La Ivănești e o vrăjeală. ANI a dat acolo un raport care se poate contesta. Nu există nicio bază reală asupra chestiunii. Simplu fapt că nu și-a exercitat dreptul de apărare, din rațiuni care nouă ne scapă, s-a emis acel raport, dar care nu ține cont de realitate. Realitatea este că nu a primit bani domnul Novac de la cabinetul soției sale. Este totuși medic veterinar, membru în Colegiul Medicilor Veterinari, are drept de practică, iar dacă nu ești remunerat pentru această activitate, legea nu-ți interzice să faci injecții la găini sau căței”, a declarat președintele PSD Vaslui. Însă Adrian Solomon nu este doar președintele social-democraților vasluieni, ci este și deputat și președintele Comisiei pentru Muncă din Camera Deputaților, funcție care cu atât mai mult ar fi trebuit să îl facă să fie mai reținut cu privire la cazul Novac. Dacă un demnitar al statului român își permite să afirme despre un raport al Agenției Naționale de Integritate că este “o vrăjeală”, ce așteptări mai putem avea de la ceilalți cetățeni, care nu ocupă funcții atât de importante?

Și cu banii luați, și cu vaca moartă

Dănuț Săraru

Sătui de minciunile politicienilor, sătenii din Ivănești au prins curaj, solicitând redacției Vremea Nouă să prezinte adevărata realitate din comună. Nu le-a fost ușor să vorbească cu presa pentru că, la fel ca mai toți primarii cu multe mandate la activ, și edilul Vasile Novac a dezvoltat o adevărată rețea de intimidare a celor care ridică vocea împotriva lui. Am simtit-o și noi pe propria piele, zilele trecute, când în timp ce discutam cu oamenii din comună despre activitatea medicului veterinar, acesta și-a trimis mai mulți “argați” pentru a ne fila și a-i da raportul. Prima oprire în comuna Ivănești am făcut-o la Dănuț Săraru, din satul Buscata, care în urmă cu doi ani a apelat la serviciile medicului veterinar Vasile Novac, pentru că vaca nu putea să-i fete. După cezariană și săptămâna de tratament, animalul a decedat, însă pentru serviciile prestate, primarul a fost plătit cu 300 de lei. Pentru a nu fi acuzat că a încasat vreo ceva, Novac i-a spus proprietarului vacii că nu îl costă nimic, însă când acesta i-a întins banii, i-a luat fără a clipi. “Nu a putut să fete vaca și atunci pe cine să chem? Nu el e medic veterinar? După ce am apelat la el, mi-a spus că nu mă costă nimic, dar toate costă, tratament, pastile. A venit, i-a făcut cezariană, dar după o săptămână vaca a murit. Domnul primar mi-a zis de la început că nu dă garanție, că vaca poate să trăiască în urma operației, poate să și moară. După ce i-a făcut cezariana, în fiecare dimineață, timp de o săptămână, a venit și i-a făcut tratament. La final, i-am dat 300 de lei, dar nu mi-a dat nimic la mână, nicio chitanță, nimic”, ne-a declarat bărbatul. În satul Buscata, toată lumea știe că pentru vaccinarea unui câine, primarul percepe un tarif care poate varia între 30 și 50 de lei, iar pentru o fătare, costurile pot urca și la câteva sute de lei.

Veterinar și după raportul ANI

Adrian Huluc

Adrian Huluc din satul Valea Oanei este un alt proprietar de animale care a apelat la serviciile primarului veterinar. Ultima solicitare, în urmă cu două săptămâni, pentru o capră care a fătat. “A venit tot timpul când l-am chemat. La vaci, la porci, la păsări, oriunde ieșea banul. Ultima dată a venit săptămâna trecută.Am avut o capră care a fătat și care a avut probleme. A venit și mi-a luat 70 de lei pentru o injecție. Atât mi-a cerut. În aceeași zi am fost cu calul la injecție, la Ivănești în târg. El are doi agenți veterinari, ei au luat sânge calului, i-au făcut vaccinul, dar de plătit am plătit tot lui. S-a dus la bordul mașinii, a luat niște hârtii, apoi eu l-am întrebat cât mă costă și mi-a răspuns că 30 de lei. I-am dat 50 de lei, mi-a dat rest 20 de lei. Văzând că am telefonul în mână, a crezut probabil că îl filmez, pentru că eu pe acest om nu îl mai pot înghiți. Faci ce faci, o zi, două, trei, patru, dar el are patru mandate. Fură, fură, dar fă și mie ceva, că eu stau prin glod. Acum două săptămâni, din cauza noroiului cât jumătate de ciubotă, microbuzul nu a mai putut urca la noi în sat, de au fost nevoiți părinții să se ducă până la vale cu copiii, cu cizme în picioare, ca cei mici să poată merge la școală. Revenind la domnul primar, dacă eu îl chem ca medic veterinar și vine și face o injecție, el cere, eu îi dau cât face tratamentul, nu comentez, dar să dea și o chitanță ceva la mână. Eu nu știu ce justificare a trecut el pe cei 30 de lei pe care mi i-a luat pentru că mi-a făcut injecție la cal, pentru că nu mi-a dat nimic la mână. La noi în comună, toată lumea apelează la el, nu e un secret sau ceva ce nu se știe”.

“Subvenții, jumi-juma”

Dorința lui Novac de a pune mâna pe cât mai mulți bani nu e de ieri, de azi, ci ea s-a dezvoltat încă de pe vremea când acesta era un simplu medic veterinar în comună. Bărbatul din satul Valea Oanei ne-a povestit un episod petrecut în urmă cu mai bine de 15 ani, când Novac a pus ochii pe doi viței. “Eu fusesem la Broșteni, să ajut pe cineva căruia îi fătase vaca cu câteva zile înainte. Îi ieșise locul acela afară, iar persoana respectivă l-a chemat pe Novac să-i facă tratament. Primarul a băgat mâna, a făcut el ce a făcut acolo, de a rămas vaca paralizată, nu s-a mai ridicat de jos. Proprietarul a dus-o la abator, apoi a rămas doar cu vițelul. Fiind născut de câteva zile, vițelul nu putea fi vândut, așa că omul a apelat la mine, că eu aveam vacă acasă, fătată, cu doi viței. Am luat acel vițel, l-am dat la vaca mea, ca să-l pun pe picioare. Numai că unul dintre vițeii mei nu prea mânca, era cam moale, prin urmare l-am chemat pe Novac să vadă ce e cu el. I-a luat temperatura, i-a făcut o injecție, apoi mi-a spus că eu pot lua subvenții de pe cei doi viței ai mei. Eu habar nu aveam. Mi-a zis că el va face documentația, eu să dau doar datele din buletin și când vin banii la bancă, să facem jumi-juma. Așa am mers cinci ani de zile. Când intrau banii în cont, eu luam subvenția pe un vițel, el pe celălalt vițel”.

Zgârcit și cu arenda

Până de curând, Adrian Huluc a fost unul dintre susținătorii lui Vasile Novac. Relațiile dintre ei au început să se strice după ce primarul a încercat să-l “faulteze” la arendă. “Eu chiar am crezut că omul ăsta poate să facă ceva. Mi-am zis că poate nu a avut fonduri și de asta nu a făcut nimic un mandat, hai două, dar când văd că el se dezvoltă cu asemenea avere, asemenea moșie, de la podul Ivăneștiului și până în fundul satului Valea Oanei… Am trecut mai multe cu vederea, până când am mers la el să-mi iau arenda. Până anul trecut, eu am luat bani de la Novac, pentru că terenul dat în arendă e al părinților mei și mi-am propus să le fac praznice de acești bani, până la 7 ani. În toamna anului trecut, l-am sunat să-mi dea banii pe arendă. Stabilisem să mă întâlnesc cu el într-o joi dimineață, la primărie. În dimineața aia, mi-am urcat familia în căruță și am mers la Ivănești, așa cum convenisem cu primarul. Cu banii luați de pe arendă urma să facem cumpărăturile pentru praznic. Am ajuns în fața primăriei la 08:30, așa cum am stabilit cu el, însă nici țipenie de primar pe acolo. S-a făcut zece, primarul tot nu a apărut. Întreb angajații de acolo unde e Novac, ei îmi spun că trebuie să apară, însă nimic. La un moment dat, sătul să aștept, îl sun și îl întreb când vine la primărie, iar el îmi spune că e plecat la Gologofta, să facă tratament la o vacă. A venit la ora 11, m-a întrebat ce vreau, deși noi stabilisem cu o seară înainte că voi veni la primărie să iau arenda. M-am dus cu el în birou, sus, a scos caietul cu cei de la care are teren luat în arendă, apoi mă întreabă câți bani am de luat de la el. Îi spun că am la el 5 hectare de teren înmulțit cu 500 de lei/hectar, fac 2.500 de lei, la fel ca în fiecare an. Nu i-a venit să creadă. Mi-a zis că îmi dă 400 de lei pe hectar. Cât sunt eu de mare, îmi venea să mă ridic de pe scaun și să-l dau cu capul de biroul ăla. El ia subvenție de pe terenuri, obține produse, iar când e să împartă și nouă dreptul, dă cum vrea el. I-am zis ca de anul ăsta să-mi lase terenul în pace, că nu mai vreau să colaborez cu el. Novac dă jumătate din produsele pe care le dă la Pârgaru, de la Poienești, că și la el am teren. De la Pârgaru am luat 70 de litri de ulei la hectar, Novac dă 40 de litri la hectar. Pârgaru dă 600 de kilograme de produse la hectar, Novac dă 400 de kilograme. La Pârgaru, când mă duc să iau arenda, îmi pun eu produsele în sac, îi leg la gură și îi pun pe cântar. Novac dă sacii la ochi, zice el că sacul are 50 de kilograme. I-am zis în septembrie să-mi lase terenul în pace, că nu-mi mai trebuie colaborare cu el”, ne-a mai declart Adrian Huluc.

“Toată lumea știe, însă puțini au curaj”

Paul Ștefureac

Paul Ștefureac este un alt crescător de animale din comuna Ivănești care a apelat la serviciile medicului veterinar Vasile Novac, pe care l-ar fi plătit cu peste 1.000 de euro pentru serviciile prestate. “În fiecare an, eu am avut vaci, porci, oi, iar primarul Novac întotodeauna încasa bani pe servicii de medic veterinar. În perioada 2012-2016, cât am fost consilier local, mereu i-am atras atenția că îi voi face plângeri la ANI, la DNA, la Curtea de Conturi, pentru că încasa acei bani fără a da nimic la mână. Tot Consiliul Local știa de aceasă activitate a primarului Novac. Pe munca de medic veterinar, Novac a încasat miliarde de lei, concomitent cu activitatea de primar. Eu, personal, i-am dat peste 1.000 de euro pentru munca de veterinar. Grav a fost și faptul că nu mai lăsa pe nimeni să facă activitatea de veterinar în comună. A fost o persoană, care a și decedat între timp, care a încercat să vină într-o zi să-mi facă injecții la animale, iar a doua zi primarul Novac a pus poliția pe el, să nu mai desfășoare activitatea asta. În ciuda a ce spun unii, Novac nu e un medic veterinar chiar atât de meseriaș, pentru că nu ai timp să alergi și după animale, să faci și munca de primar, să cumperi produse și pentru cabinetul veterinar. Niciodată nu îl găsești în primărie. Lăsa ștampila la secretară, iar el presta muncă de veterinar prin comună”, a declarat Paul Ștefureac.

Adevărații moșieri ai județului

Cazul lui Vasile Novac nu este singular în județul Vaslui. În ultimii ani, tot mai mulți primari au demonstrat că “pariul cu agricultura” merge foarte bine mână în mână cu politica. Cu câteva excepții, cea mai mare parte dintre marii moșieri ai Vasluiului au ca ocupație de bază politica, mulți dintre aceștia ocupând funcții publice. Anual, subvenții de ordinul sutelor de miliarde de lei intră în conturile societăților administrate din umbră de către respectivele persoane, prin intermediul unor diverși interpuși sau chiar rude de gradul întâi. Și astfel, în timp ce unii funcționari publici se îmbogățesc peste măsură, alții declară despre rapoartele instituțiilor de control că sunt “o vrăjeală”, în timp ce simplii cetățeni încă mai frământă noroaiele județului pentru a putea ajunge la o școală sau la un dispensar.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

23 COMENTARII

  1. Citesti comentariile si observi sustinatorii partidelor. Nimic rau, ai spune, dar cand vezi cat de sfidatori sunt pesedistii, te apuca revolta. Uitati-va la limbajul lor. Persiflatori, tupeisti, care pe formuri is zmei, dar in consilii locale/judetene isi dau mana cu liberalii, se pupa si fac bara-bara cad vine vorba de bani publici. Niste nemernici!

    • Asa sofisme doar la Gelula mai gasesti! Niste rapanosi de ziaristi-santajisti care doua luni de acum vor manca kkt cu gratie doar doar mai aduna un vot in cosul gol al tatarului. Si ca sa fie dobanda mai mare inventeaza orice pentru ca sunt imuni. Asta pana vine scadenta si trebuie sa mai plece putin in Anglia sa spele englezii la fund sa-si plateasca datoriile de zeci de mii de euro din hot jud pentru calomnie, santaj si amenintari. Aceasta fituica mortua est!

      • Nu ți-e rușine? Astea sunt sofisme? Alungați cu pietre meritați să fiți, politicieni de carton, corupți până în măduva oaselor și prosti fără măsura!

  2. Ce paradox! Un județ cu sate îmbătrânite, fără nici o perspectivă, care arată deplorabil (cele mai multe dintre ele), fără acces la utilități elementare, dar plin de primari bogați.
    Va veni ziua plății, oricâte pomelnice plătiți voi cu sacul pe la mănăstiri/biserici. Pe Dumnezeu nu îl puteți mitui!
    Mai devreme sau mai târziu veți plăti. Dar să nu vă mirați când nu voi veți fi cei care veți plăti pentru păcate, ci cei mai dragi vouă.

  3. Pesediștii ne-au întors în istorie, oameni buni. Au reapărut moșierii. Vivat!
    Și-au umplut buzunarele primarii moșieri, în timp ce țăranii își duc amarul cu obidă.
    Este suficient să citești comentariile să vezi cu cat dispreț se raportează la alegători! Bieții cetățeni contează fix cat pun ștampila pe buletinul de vot.
    Au fost păcăliți să-și vândă pământurile pe doi lei primarilor pesediști care și-au făcut afaceri în agricultură pe numele copiilor, a neamurilor.
    Uitați-vă la aroganța lor din limbaj. Uitați-vă la Solomon, dar nu numai. Unii ce pari niște sfințisori, precum Caragata, dar de fapt sunt niște lichele de o răutate incredibilă!
    De ce nu promovează pesediștii (ca ei conduc județul ăsta de 30 de ani- dar e valabil oricum pt absolut toate partidele) oameni deștepți, instruiți, intelectuali veritabili???
    Pentru ca au nevoie de capete plecate și de aceea au umplut instituțiile cu slugi, care din punct de vedere profesional sunt zero.

    • Hopa s-a trezit Borhot! Ce e umflatule ? Nu-ti iese pasenta cu controlul judetului prin partide santajate cu articolele tale de kkt? S-a oprit robinetul de la finante? N-a mai reusit Nelutu Sava sau Tataru, tot aia e, sa-ti vireze miliarde de lei pe anunturi in vremea digitalizarii si a siturilor on line? Te-a luat foamea? Citeste-te declaratia de avere a nevestei tale sa vezi cum traiesti tu mare patron de ziar de santaj cu 1900 de lei lunar. Te crezi lacrima Christi dar colcai de evaziune!

  4. Cercetați declarația de avere a primăriței de la Vutcani și vă veți cruci! O altă moșieriță a cărei avere bubuie, cu afaceri pe numele plozilor, iar comuna a ajuns de tot râsul.
    Nimeni nu mai îndrăznește să contracandidez pentru ca îl nimicește

    • Primareasa care și-a făcut fântâna în curte cu fonduri europene, deși ar fi trebuit să fie a satului a cărui fântâni au secat? E prea bazata muierea, nu se teme de nimic!

  5. “Veterinarul” Tataru , mare specialist in babe constipate si bune-n kur are voie sa castige din meseria lui de felcer uman, dar altii nu pot ca nu cotizeaza lui Borhot .

    • Tătaru are veniturile publice, nu operează la negru, prietene, cum injectează Novac animalele țăranilor. Și pesedistul Popa a doctor și operează, câtă vreme veniturile lui sunt publice, la vedere, își poate desfășura activitatea și de doctor și de consilier județean fără probleme. E așa greu de priceput?
      Una e să câștigi banii licit, alta e să faci evaziune cum face Novac!

      • Serios? Tataru si-a publicat si veniturile din buzunarul sau de chirurg ? Stie toata Valea Prutului cat costa o unghie încarnata la doctorila de Husi.

    • Cam așa se raportează pesediștii la persoane vârstnice: “babe constipate”!😡😡😡😡😡
      Băi, nesimțiților, cu voturile “babelor” v-ați făcut voi averi, aveți măcar un dram de decență, comuniștilor! Ordinari ce sunteți!

      • Pentru un prost ca tine putem sa traducem ocluzia intestinala si cu constipatia . Dar tu esti vrajit de maestrul specialist in scos furunculi si bagat plicul.

      • Nu toate persoanele varstnice sunt constipate! Doar alea carora le baga Tataru degetul in kur😂😂😂. Citeste story ul lui Cretescu via Cami Camelia.

    • Asa au procedat dintotdeauna ticăloșii, când sunt prinși la furat, arată repede cu degetul spre altul, în speranța că vor scăpa. Anonimul psd ist confunda intentionat merele cu perele, în speranța că va muta atenția spre alte cazuri, însă in nemernicia lui știe ca medicii din spitale au voie sa opereze dacă sunt consilieri județeni sau parlamentari. Nu același lucru se poate spune și în cazul primarilor. Oprescu, după ce a ieșit primar la București, a întrerupt contractul cu spitalul. Dar când ești nemernic de partid, prestezi în consecință, să nu cumva sa ramai fără ciolan.

      • Tu esti din categoria trepanatilor lobotomizati de Tataru. Stii cum afli sexul râmei? O sugi printre dinti si daca-ti raman koaiele-n gura sa stii ca e barbat!😂😂😂

    • Un hot.cu radacini . A luat toate pamanturile dea moaca de la batranii neputinciosi si nu le da nimica. Ii duce cu vorba . El nu are dumnezeu, el se crede nemuritor. Un hot nesimtit cu angajati slugarnici,omull lui Buzatu. Mai vrea si votat? PSD ul a nenorocit acest judet.

      • Da asa e! Tataru ne-a bagat fortat in case luni de zile iar ca sa nu ramana pamantul nelucrat l-a arat Novac… de unde si toponimul Brazda lui Novac!😂😂😂 Apoi ca sa nu spuna nimeni nimic tit Tataru ne-a bagat masca pe figura vreo doi ani ca sa poata el fura linistit miliarde din masti, izolete, vaccinuri, saci pentru morti. Ti-am pregatit sacul pentru morti politici Tatare. Il livram la crâsma la Dobrina noul vostru sediu PNL judetean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.