spot_img
13.2 C
Vaslui
07-oct.-2024
spot_img

VIDEO | Primul troleibuz modern a intrat în probe pe străzile Vasluiului

- Advertisement -

PREGĂTIRI… Municipalitatea vasluiană este un susținător al mobilității verzi, iar transportul public este o parte importantă a acestui proiect. În acest sens, Transurb a trimis, luni, în probe, primul troleibuz modern, achiziționat de curând. Zilele următoare se vor face probe cu două troleibuze, iar până la sfârșitul săptămânii vor fi trimise pe traseu, în același timp, trei troleibuze, urmându-se a se verifica și linia, dacă are capacitatea să susțină mai multe mijloace de transport.

Noile troleibuze achiziționate de municipalitatea vasluiană au fost produse de către societatea Solaris, din Polonia. Acestea au, conform caietului de sarcini, o autonomie de 20 de km, computer de gestiune management vehicul cu funcții GPS și comunicare online, sistem de informare audio-video, sistem de numărare a călătorilor, iar în salon sunt prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile ale călătorilor. De asemenea, troleibuzele au rampă cu acționare mecanică sau electrică pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă. Acestea sunt prevăzute cu buton de semnalizare a intenției de acționare a rampei, situat atât la exterior, cât și la interior, precum și semnalizare la bord pentru conducătorul de vehicul. Vorbim de mijloace de transport adecvate anului 2023, cu aer condiționat, care vor fi trimise pe traseu imediat după ce șoferii vor fi instruiți să le conducă. În municipiul Vaslui, rețeaua de troleibuze a fost inaugurată în 1994 și închisă în 2009, apoi redeschisă pentru o scurtă perioadă în 2016. După mai multe încercări eșuate de a readuce transportul ecologic în municipiu, Primăria Vaslui a aplicat pentru fonduri europene pentru reconstrucția rețelei, execuția unui depou la standarde europene și achiziția a 10 troleibuze noi de 12 metri. Prețul celor 10 troleibuze se ridică la aproximativ 18,1 milioane de lei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

  1. Bai, bine ca s-a facut…asta e…in sfarsit mai se modernizeaza si Vasluiul, la transport in comun…Troleibuze Solaris, Autobuze Mercedes…not bad…Intr-un oras , primul lucru ce sare in ochi e transportul in comun…lasa, ca pana acum erau niste roabe cu claxon in Vaslui…in sfarst sa speram ca va merge, si ca Vaslui va face si el progrese…lente dar sa faca…nu conteaza primaria, poate veni si Boc sau Chirica, conteaa mult si oamenii. Omul sfinteste locul…Daca era Paval la Cluj si Boc la Vaslui, treaba era aceeasi…oamenii conteaza. Daca nu ai cu cine…de pomana.

  2. Da si pe astea le va strica in gropile ce tot le indoapa cu piatra aia de proasta calitate ce o spala ploaia vai de alegerile lui

  3. Păi da! S-a întărit pustia! Progres nu glumă! Oraș mare, lume multă! La o ditamai metropolă de 150.000 de locuitori era nevoie de troilebuze. Aglomerație mare, sufocantă, moncher!!! Vedeți, domnule Pavăl, poate-i luați fața Clujului și vă apucați și de metrou să-l puneți la colț pe Boc. Ar cam merita!!!

  4. Troleibuze noi cumpărate pe fonduri europene are cu ce se lauda primăria. Ia sa vezi cum se plimba primarul Sile Paval cu ele și se lauda cu ele si sa ne spuna cat de greu a fost să le vadă mergînd prin oras. Voi stiti câte eforturi și nopți nedormite a avut primarul să vadă troleibuzele mergând!
    De asta ii și trebuie pensie specială.

  5. Bani de furat, asta ne mai trebuia, nu i destul că merg autobuzele goale, ne trebuie și troleibuze goale😡 la ce preț a ajuns curentul, numai economie nu i asta. Iar cu încălzirea globală să mă lăsați, din octombrie și pana in mai, facem focul în sobe, ca i cald afara😡😡😡

  6. Ceva deosebit….intr-un oras sufocat de incompetenta primariei, era nevoie de aceste balene pe strazile noastre. E important sa isi faca ei jocurile, sa fure mereu de undeva. E iarasi misto ca au inceput sa ude iarba, si se fac din nou iazuri pe strazile si asa vai de mama lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.