spot_imgspot_img
9.9 C
Vaslui
26-apr.-2024

VIDEO | Proiect pilot pentru colectarea selectivă a deșeurilor în municipiul Vaslui

- Advertisement -

UN ÎNCEPUT… Începând cu luna noiembrie, Primăria Municipiului Vaslui în colaboare cu operatorul de salubrizare desfășoară un proiect pilot de colectare selectivă a deșeurilor la blocurile de pe strada Avram Iancu, vizavi de Tribunalul Vaslui. Astfel, în fiecare zi, în zona respectivă, un agent al Poliției Locale și un angajat al primăriei îi informează pe vasluieni cu privire la colectarea deșeurilor de tipul: hârtie, carton, plastic, metale, sticlă, etc.. “Au fost persoane care au înțeles mai greu despre ce este vorba, dar am avut și cazuri când oamenii au urcat cu gunoiul înapoi în casă, unde și l-au selectat, apoi au venit din nou cu el și l-au pus pe categorii. Aceste deșeuri se ridică de către compania de salubritate, separat de restul deșeurilor menajere”, ne-au declarat cei responsabili cu informarea populației din zona respectivă.Potrivit acestora, un astfel de proiect se va derula în perioada următoare și în zona Feroviari, scopul acestor acțiuni fiind creșterea gradului de colectare selectivă direct de la sursă, astfel încât contribuția la Fondul de Mediu datorată de Primăria municipiului Vaslui pentru neatingerea cotelor privind colectarea selectivă să se diminueze sau să dispară. Deocamdată se merge doar pe informări și avertizări, însă din primăvara anului viitor se va trece și la sancțiuni pecuniare, vasluienii care nu vor selecta deșeurile urmând a fi amendați cu sume cuprinse între 300 și 600 de lei.

Municipiul Vaslui are obligația de a reduce cantitățile de deșeuri menajere, prin creșterea gradului de colectare selectivă până la un minimum de 50%/ an. Conform datelor furnizate de Garda de Mediu Vaslui, anul trecut, municipiul reședință de județ a realizat un grad de colectare selectivă a deșeurilor de doar 1,3%, cu mult sub limita impusă de Uniunea Europeană. Din cauza nerealizării procentului de 50%, în anul 2020, municipalitatea a plătit din bugetul local penalități în cuantum de sute de mii de lei. Pentru a nu mai arunca banii pe fereastră, dar și pentru a responsabiliza mai mult vasluienii cu privire la poluarea mediului înconjurător, Primăria Municipiului Vaslui desfășoară în această perioadă un proiect pilot de colectare selectivă a deșeurilor, pe strada Avram Iancu din oraș. Platforma de gunoi a fost amenajată în așa fel încât gunoiul menajer și biodegradabil să nu fie amestecat cu cel reciclabil, iar un polițist local și un angajat al Primăriei stau în permanență acolo pentru a explica oamenilor ce presupune această colectare selectivă a deșeurilor. “Proiectul este deosebit de bun pentru că astfel ne aliniem și noi țărilor civilizate. Se poate. Unii vasluienii vor înțelege, alții mai greu. Trebuie să se facă ceva să mai stopăm din poluarea asta”, a declarat un vasluian care tocmai aruncase câteva sticle la gunoi. Agentul de la Poliția Locală și angajata Primăriei spun că au fost cazuri care le-au pus probleme, dar și locatari care au urmat întocmai instrucțiunile. “Au fost persoane care au înțeles mai greu despre ce este vorba, dar am avut și cazuri când oamenii au venit cu deșeurile la platformă, le-am spus despre ce este vorba, apoi au urcat cu sacul cu gunoi înapoi în casă, unde și l-au selectat, apoi au revenit cu el și l-au pus pe categorii. Aceste deșeuri se ridică de către compania de salubritate, separat de restul deșeurilor menajere.”

Selectarea se face în patru fracții

Conform pliantului împărțit de angajatul primăriei, plasticul și metalul se depozitează în recipientul pe care scrie Plastic Metal. Este recomandat ca pet-urile din plastic să fie clătite cu apă rece, să li se scoată dopul și să se preseze pentru a economisi spațiul, iar cele care nu se pot curăța trebuie colectate în recipiente pentru deșeuri reziduale. În recipientele cu etichetă Plastic – Metal nu se pot arunca: produse combinate din metal și plastic, cutii și bidoane cu resturi vopsea, diluanți sau alte substanțe chimice periculoase, deșeuri medicale (de exemplu seringi folosite). În recipiente cu etichetă Plastic-Metal se aruncă: pet-uri, bidoane și cutii din plastic, pungi din plastic, ambalaje de protecție din plastic, jucării din plastic, doze metalice, cutii de conserve, cutii de lapte și de suc. Hârtia și cartonul se colectează în recipiente cu etichetă Hartie- Carton. Este recomandat ca acestea să fie împăturite pentru a economisi spațiul. În recipiente cu etichetă Hârtie-Carton nu se aruncă: hârtiile și cartoanele care conțin resturi de mâncare, care au fost folosite sau hârtie de ambalaj lucioasă. În recipientele cu etichetă Hârtie-Carton se aruncă: reviste, ziare, maculatură, plicuri, cutii, fotografii, cartoane de ouă, cutii de pizza. Sticla se colectează în recipiente cu eticheta Sticla în platformele publice special amenajate în zonele urbane. Este recomandat ca acestea să fie clătite înainte. Nu se aruncă în Recipientele cu eticheta Sticlă oglinzi, geamuri, produse din porțelan, ceramică, cristal, vase sau orice alt produs asemănător care să fie termorezistent. În recipientele cu eticheta Sticlă se aruncă ambalaje din sticlă (fără capac), borcane (fără capac), damigene, ambalaje din sticlă de la produsele cosmetice. În categoria gunoiului rezidual intră toate acele deșeuri care nu se pot recicla. Nu se recomandă aruncarea deșeurilor textile, încălțăminte, pământ, nisip, pietriș, echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatori, piese auto, moloz, mobilier,covoare, saltele etc. În recipientele destinate deșeurilor reziduale se vor arunca resturi de mâncare, scutece, absorbante, conținutul sacului de la aspirator, mucuri de țigară, șervețele folosite, ambalaje foarte murdare, cioburi de ceramică și porțelan, veselă de unică folosință foarte murdară, cenușa de la sobe.

Ce trebuie să mai știe vasluienii?

În vara acestui an, Consiliul Local Vaslui a aprobat hotărârea nr.96/24/06.2021, cu tot cu anexa care vizează normele de bună gospodărire, păstrare a curățeniei, respectare a regulilor de igienă, precum și înfrumusețarea municipiului Vaslui. La articolul 3, aliniatul 1, se specifică faptul că vasluienii trebuie să asigure integritatea și aspectul civilizat urban al împrejurimilor și porților, prin activități de vopsire, zugrăvire, reparații, curățare, după caz. La aliniatul 5 al aceluiași articol se menționează că locuitorii municipiului trebuie să păstreze curățenia pe aleile, spațiile și căile de acces, în jurul curților, clădirilor, terenurilor, pe trotuare (sau pe drum acolo unde nu există trotuare), pe zonele verzi, precum și a locurilor de parcare pe care le folosesc, La articolul 8, privind deținătorii de păsări și animale, se arată că aceștia trebuie să respecte distanța de minim 10 metri a adăpostului animalelor/păsărilor față de cea mai apropiată locuință învecinată. La aliniatul șapte scrie că proprietarii animalelor nu trebuie să le lase în libertate și nesupravegheate pe domeniul public/privat al municipiului Vaslui. Amplasarea cuștilor de porumbei în balcon sau în alte locuri din bloc este interzisă, precum și creșterea păsărilor în anexe aflate în vecinătatea blocurilor. În ceea ce privește gunoiul, este interzisă distrugerea prin ardere a deșeurilor menajere sau de altă proveniență (crengi,resturi vegetale, buruieni de pe terenuri agricole), precum și a materialelor combustibile sau reziduuri de orice fel. În afara legii este și tăiatul lemnelor în apartamente sau balcoane, pe străzi, trotuare sau spații verzi de pe domeniul public/privat al municipiului. Proiectul privind colectarea selectivă a deșeurilor din municipiul Vaslui este unul proiect, care în prezent se desfășoară doar la blocurile de pe strada Avram Iancu. Zilele viitoare el va fi extins și la blocurile din zona Feroviari, dar și în alte cartiere din oraș. În prezent, autoritățile locale merg doar pe informare, însă anul viitor se vor trece și la sancțiuni financiare, amenda pentru o persoană care aruncă gunoiul la întâmplare variind între 300 și 600 de lei. În cazul persoanelor juridice,se vor da amenzi între 500 și 1000 de lei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

    • Deșeurile reciclabile sunt ridicate separat, pe categorii, am văzut eu! Ideea e ca un sacul cu gunoi menajer, sa nu mai punem sticla, metale, mase plastice. Biodegradabilul separat, reciclibilul separat.

      • Chiar cei de la firma de gunoi mi-au zis sa pun sticla cu gunoiul menajer. Am umblat cu sticla separat dupa mine in masina, dar n-am avut unde s-o predau.

        • Degeaba selectez în casă pe categorii dacă vin unii ” cetățeni” care scormonesc prin gunoaie, rup punga cu gunoi menajer și împrăștie tot sau alții de prin suburbii vin cu sacii de gunoi în portbagaj și aruncă în containerele din zona Donici. Chiar cei care ridică am văzut ca răstoarnă containerele în aceeași mașina.
          În Iași sunt mai bine organizați, mașinile de colectare sunt pe culori iar containerele nu permite sa mai scormoneasca careva prin gunoi.
          Foarte greu de civilizat unii vasluieni. Poate cu amendă / camere video/polițiștii locali la datorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.