spot_imgspot_img
18.4 C
Vaslui
09-mai-2024

VIDEO | Un bărbat a murit în fața spitalului din Murgeni: “așa ne trebuie dacă nu ne învățăm minte și ne vindem voturile”

- Advertisement -

ȘOCANT… Este anchetă la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, după ce un pacient în vârstă de 78 de ani, care acuza stări de rău, a decedat chiar în fața unității sanitare. Acesta a fost adus la spital de către rudele sale, cu mașina personală, iar pe drum acestea au sunat și la 112, cerând sprijinul echipajelor de pe ambulanță. În momentul când a ajuns în fața unității, bărbatul era deja inconștient, fiind întins pe jos, în fața porții, de cei din mașină. Rudele au mers în spital, pentru a solicita ajutorul cadrelor medicale, însă spun că nu au fost băgate în seamă. Nimic mai fals, spun angajații spitalului. Până să ajungă ambulanța la fața locului, aceștia i-ar fi injectat adrenalină bărbatului, pentru a-i ajuta inima să repornească. Prima ambulanță sosită în poarta spitalului a fost o autosanitară tip B2, cu asistent medical, care a început resuscitarea bărbatului. Pentru că situația era gravă, s-a sunat din nou la 112, pentru a cere autospecială cu medic. Astfel, timp de aproape o oră, bărbatul a fost resuscitat de două echipaje SAJ Vaslui, însă fără rezultat. În jurul orei 16:00, cadrele medicale de pe ambulanță au fost nevoite să declare decesul bărbatului.

Comunitatea din Murgeni pare a fi blestemată. De ani buni, atunci când persoanele bolnave se simt rău sau femeile trebuie să nască, ușile spitalului din oraș se închid pentru ele, astfel că toate sunt nevoite să ia drumul Bârladului. Au fost cazuri când parcurgerea acelui drum a costat vieți, dar cu toate astea, nimeni din administrația publică locală și județeană nu a mișcat un deget pentru a rezolva problema. S-au organizat proteste, s-au făcut promisiuni, însă fără niciun rezultat. Cea mai recentă asigurare a fost dată după tragedia din luna noiembrie, când trei pacienți au decedat în condiții misterioase. Conducerea spitalului spunea atunci că la mijlocul lunii februarie ar urma să vină un medic internist, pentru ca oamenii grav bolnavi să poată fi primiți în unitate pentru a le fi acordate îngrjiri medicale. Promisiunea nu s-a concretizat, iar spitalul din Murgeni a rămas în continuare de monospecialitate.

Ca un blestem, în ultima zi din februarie, un bărbat a murit la poarta spitalului

Tărăgănarea asta care are loc de ani de zile a mai costat ieri o viață, a unui bărbat în vârstă de 78 de ani. Goia Alecu a fost adus de rude la spitalul din Murgeni după ce a acuzat dureri de inima. Pe drum, pentru că știau că la spital nu au ce să-i facă, rudele bărbatului au sunat la 112, pentru a solicita sprijinul echipajului de pe ambulanță. În momentul când a ajuns în fața unității sanitare, bărbatul era deja inconștient, intrând în stop-cardiorespirator. Rudele care l-au adus cu mașina au mers în spital pentru a cere ajutorul cadrelor medicale care erau de gardă, însă, din spusele lor, au fost ignorate. După minute întregi de discuții aprinse, rudele au ieșit afară și au găsit echipajul de pe ambulanță acordând deja primele îngrijiri medicale pacientului. Rudele bărbatului mai spun că medicul din spital și câteva asistente ar fi ieșit afară abia după ce au văzut ambulanța în poartă. Abia atunci și-ar fi dat și ei seama că e vorba de un caz foarte grav, motiv pentru care s-a solicitat sprijinul ambulanței cu medic, de la Bârlad. La scurt timp, la fața locului și-a făcut apariția și medicul urgentist care a preluat de la colegii lui manevrele de resuscitare. Aproximativ o oră s-au luptat cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui să salveze viața bărbatului, însă totul a fost în zadar. După 60 de minute de resuscitare, Goia Alecu a fost declarat decedat, anunțul stârnind furia celor aproximativ 50 de persoane strânse în fața spitalului. Reprezentanții spitalului au însă o altă variantă. Aceștia susțin că bărbatul a fost adus mort la spital și lăsat intenționat în fața porții. Nu ar fi primul caz de acest fel. La sfârșitul anului trecut, un tânăr decedat în urma consumului de energizante și cafele a fost pus, tot așa, în fața spitalului, rudele lui cerându-le medicilor practic să îl învie. Mai mult, în cazul de ieri, angajații unității sanitare susțin că până să ajungă prima ambulanță i-au făcut bărbatului o injecție cu adrenalină, în speranța că îl va ajuta. Cadrele medicale susțin că protocolul interzice ca o persoană care nu are puls să fie mutată, acesta fiind și motivul pentru care pacientul a fost resuscitat acolo unde a fost pus de rudele sale.

“Ce trebuie să mai pățim ca să ne deșteptăm?”

Mulțimea a fost potolită cu greu de echipajele de Poliție și Jandarmerie trimise la caz. Oamenii din Murgeni sunt indignați că, în ciuda tragediilor care se tot repetă, cei din conducerea orașului și județului nu fac nimic pentru a redeschide spitalul și altor bolnavi, nu doar celor cu probleme psihiatrice. “S-a organizat protest lunile trecute și oamenii au stat în casă. Se moare pentru că-i spital de persoane cu probleme psihice. Pe ceilalți nici măcar nu-i primește înăuntru. Aștia ne aruncă o mașina de piatră pe drum, o roabă într-o parte, o roabă în cealaltă parte și vor să-i votăm. Îi votam într-o zi, iar noi după aia tragem patru ani. Au venit în bisericile noastre, se roagă cu noi la adunare, apoi ne promit că ne fac spitalele, ne fac drumurile, ne fac canalizările, apoi când se văd cu sacii în căruță, nu ne mai bagă în seamă. Românii din Murgeni trebuie să înțeleagă că jumătate din comunitatea rromă de aici a plecat la Bârlad, la Simila, pe unde au putut. Vor avea și ei nevoie de spital și ce vor face când vor fi ținuți pe lângă poartă? Așa ne trebuie dacă nu ne învățăm minte și ne vindem voturile”, a atras atenția un locuitor al orașului Murgeni.

INDIFERENȚĂ… Scandalos în acest caz este nu doar faptul că îngrijirile medicale s-au acordat la poarta spitalului și nu în interiorul unității, ci și atitudinea angajaților spitalului. În timp ce colegii lor de pe ambulanță resuscitau bărbatul, aceștia făceau schimb de tură, trecând pe lângă bărbatul care zăcea inconștient ca pe lângă un sac cu cartofi.

Șocantă, în acest caz, a fost atitudinea angajaților spitalului. La ora 16:00, când colegii lor de pe ambulanță încă mai efectuau manevre de resuscitare, aceștia făceau schimb de tură, trecând pe lângă cel aflat în suferință ca pe lângă un sac de cartofi. Zero compasiune, zero grijă față de semenul lor. Scuzabil pentru că tocmai li se terminase programul!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.