spot_imgspot_img
14.3 C
Vaslui
29-apr.-2024

VIDEO | Un individ din Bârlad s-a urcat pe o poartă înaltă de peste 6 metri și i-a fost frică să se mai dea jos. Pompierii l-au salvat pe teribilist

- Advertisement -

ACȚIUNE… Un bărbat din Bârlad le-a dat de lucru noaptea trecută pompierilor din oraș, după ce s-a urcat pe o poartă înaltă de peste 6 metri și nu s-a mai putut da jos de acolo. A fost nevoie să intervină un echipaj specializat cu autospeciala de lucru la înălțime. Ce o fi căutat individul în acel loc, la acea oră și dacă a vrut să facă vreun protest sau, pur și simplu, a recurs la un act de teribilism, vor stabili, cel mai probabil polițiștii, care îl vor chestiona în acest sens. Cert este că pompierii militari au reușit să îl dea jos pe bărbat în siguranță.

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Bârlad au intervenit cu două autospeciale, între care și o autospecială cu platformă de lucru la înălțime, pentru salvarea unui bărbat care s-a urcat în mod voluntar pe una dintre porțile de acces în fosta IRB. „La fața locului a intervenit o ambulanță aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad, precum și un echipaj din cadrul IPJ Vaslui. La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un bărbat urcat pe o poartă de acces, la o înălțime de peste șase metri. Bărbatul urcat pe poartă nu putea coborî în siguranță, întrucât zona era una destul de instabilă. Pentru salvarea bărbatului, pompierii au folosit autospeciala de lucru la înălțime. Bărbatul a fost coborât în siguranță, după care a fost predat echipajului de pe ambulanța SAJ Vaslui”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.