spot_img
23.5 C
Vaslui
14-iul.-2024
spot_img

Viitoarea generatie de analfabeti

- Advertisement -

Doi din zece copii vasluieni renuntã la studii încã din ciclul primar. Cei mai expusi riscului de a abandona scoala sunt elevii din cadrul Scolilor de Arte si Meserii, rata cea mai mare de abandon fiind înregistratã în mediul rural. Psihologii scolari considerã cã motivul principal pentru care copiii vasluieni leagã scoala de gard este reprezentat de situatia materialã, acutizatã anul acesta de criza economicã. Acestia sunt mai atrasi de implicarea în muncile agricole împreunã cu familia, decât de carte.

Cei mai expusi pericolului abandonului scolar sunt copii din familii defavorizate sau dezorganizate, care nu au posibilitatea de îndrumare si supraveghere la lectii. Chiar dacã Ministerul Educatiei a desfãsurat pânã în luna decembrie a acestui an un program national de prevenire a abandonului scolar adresat copiilor cu vârste între 5 si 8 ani din sute de comunitãti din tarã, se observã cu usurintã cã acesta a dat chix la Vaslui. Se pare cã niciunul dintre programele educationale din ultimii ani nu a fost atât de coerent si practic, astfel încât sã rezolve mãcar într-o micã parte aceastã problemã. În judetele din nordul-estul României, si în principal în satele izolate din Vaslui, peste 30 la sutã din populatia de 15 ani nu a absolvit nicio scoalã sau a absolvit doar scoala primarã, se arãta într-un raport întocmit anul trecut de World Vision România. O altã cauzã pentru care copiii renuntã la scoalã, trecutã cu vederea de unele autoritãti locale, rãmâne infrastructura proastã din localitãtile izolate ale judetului, unde este un curaj mare pentru un copil sã meargã la scoalã. Copiii din localitãti precum Botoaia sau Fâstâci care au de mers multi kilometri pe jos, sunt descurajati când trebuie sã plece la scoalã. Chiar dacã în unele sate s-a rezolvat problema transportului elevilor, prin aducerea de microbuze scolare, mii de elevi încã fac naveta zeci de kilometri pe jos. Numai la începutul acestui an scolar, peste 17 comune solicitaserã Inspectoratului Scolar microbuz scolar pentru elevii din cãtunele îndepãrtate. Microbuzele scolare ar trebui sã ajungã în localitãti defavorizate din judet, acolo unde copiii sunt nevoiti, uneori, sã parcurgã zilnic distante incredibile pentru a ajunge la cursuri, însã la Vaslui, acestea au fost împãrtite mai mult dupã culoarea politicã a primarului. Un exemplu elocvent în acest sens este si cel al elevilor din localitãtile învecinate orasului Negresti, care ajung de cele mai multe ori cu întârziere la cursuri, obositi si înghetati de frig, din cauza faptului cã nu li s-a alocat niciun microbuz scolar.

Pãrintii fug din tarã din cauza sãrãciei

Alte cazuri raportate ca abandon scolar sunt date de elevii care pleacã sã-si însoteascã pãrintii care lucreazã în strãinãtate fãrã acordul Inspectoratului Scolar. “O altã cauzã a abandonului o reprezintã nesupravegherea copiilor de cãtre pãrinti, fie prin lipsa de autoritate a acestora, fie prin plecarea acestora la muncã în strãinãtate, copiii fiind lãsati în grija fratilor mai mari sau a altor rude. Pe primul loc se plaseazã în continuare familiile dezorganizate, care au conditii materiale precare si nivel de trai scãzut, urmat de lipsa interesului pentru scoalã, atât din partea pãrintilor cât si din partea copiilor. O altã parte dintre copii abandoneazã scoala pentru cã provin din familii cu pãrinâi alcoolici, divortati sau decedati, situatii în care acestia nu mai pot sã asigure copiilor un model educativ pozitiv. Existã si situatii în care familia considerã cã este mai utilã folosirea copiilor pentru a întregi veniturile familiei. Aceastã situatie se gãseste în special în mediul rural, unde copiii ajutã la munca câmpului sau sunt folositi pe post de ciobani. Mai nou, bãietii merg la muncã în orasele mai mari. Alti pãrinti trimit copiii la cersit. Sunt numeroase si cazurile fetelor care au abandonat scoala, deoarece sunt însãrcinate si s-au cãsãtorit sau au avut tentative de cãsãtorie. Alte cauze sunt repreentate de copiii retrasi din motive de sãnãtate, copii cu tulburãri de comportament, vagabondaj, dezvoltare intelectualã redusã, repetentia, fonduri insuficiente pentru navetã“, a declarat Maria Amariei, coordonatorul Centrului de Asistentã Psihopedagogicã Vaslui.

Baietii, mai predispusi abandonului scolar

Dintr-un numãr total de 54767 elevi înscrisi pânã la finele anului scolar trecut, 993 de elevi au abandonat scoala. Si numãrul copiilor analfabeti a crescut comparativ cu anii trecuti. Astfel, în luna septembrie 2009, se înregistra un numãr de 305 copii nescolarizati. “Unitãtile de învãtãmânt cu rata cea mai mare de abandon sunt Scolile de Arte si Meserii, cu un procent de 7,31%. Astfel, un numãr de 161 de elevi (12,33%) proveniti din mediul rural nu au mai dorit sau nu au mai putut sã-si continue studiile. Dintre acestia, 80 sunt bãieti si 81 sunt fete. În mediul urban, 148 de elevi au abandonat scoala, dintre care 100 sunt bãieti, iar 48 sunt fete. Rata abandonului SAM urban este de 5,06%. Semnale de alarmã ridicã rata abandonului din ciclul gimnazial, unde un numãr de 461 de copii (2,06%) au renuntat la continuarea studiilor, 376 în mediul rural (2,58%) si un numãr de 85 din mediul urban (1,85%). În cazul elevilor din ciclul liceal, rata abandonului este de 1,28%, adicã 77 elevi au renuntat la studii, 21 de bãieti si 56 de fete. Rata abandonului în cazul acestui ciclu de învãtãmânt este de 4,42% în mediul rural si 1,04% în mediul urban.Cea mai micã ratã a abandonului se întâlneste la ciclul primar (0,65%), unde au abandonat scoala un numãr de 146 de elevi la nivelul întregului judet, din care 89 de bãieti si 57 de fete. În mediul urban, rata abandonului pentru acest ciclu de învãtãmant este de 0,40% si 0,77% în mediul rural. Rata abandonului creste la ciclul gimnazial si în cazul Scolilor de Arte si Meserii si este mai redusã la nivel liceal. Numãrul bãietilor care abandoneazã scoala este mai mare decat cel al fetelor”, a declarat Maria Amariei, coordonatorul Centrului de Asistentã Psihopedagogicã Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.