spot_imgspot_img
12 C
Vaslui
09-mai-2024

Violatorul de minore din Voinești, pe care procurorii îl plasaseră inițial sub control judiciar, a ajuns într-un final după gratii

- Advertisement -

DUPĂ FAPTĂ… Violatorul de minore din localitatea Stâncășeni, comuna Voinești, a ajuns, într-un final, acolo unde îi este locul, adică după gratii, după ce Curtea de Apel Iași a hotărât, definitiv, să-l condamne pe acesta la opt ani și șase luni de închisoare cu executare. Luni, după ce instanța ieșeană s-a pronunțat, polițiștii au și pus în aplicare mandatul. Au mers la locuința bărbatului, pe care l-au luat cu duba și transportat la Penitenciarul Vaslui.

Miron Bibi din comuna Voinești a ajuns în atenția polițiștilor după ce vreme de 3 ani a abuzat sexual două surori minore, în vârstă de 9 ani, respectiv 12 ani. Ororile au ajuns în atenția oamenilor legii abia după ce fetițele au prins curaj să îi povestească mamei despre abuzurile la care le-a supus vecinul septuagenar, câtă vreme ea a fost plecată la muncă peste hotare. Reținut în primă fază, bărbatul a fost plasat sub control judiciar în primă fază, considerându-se probabil că la vârsta lui nu mai constituie un pericol pentru societate. Dosarul a ajuns în instanță, iar judecătorii nu s-au mai uitat la buletinul bărbatului. În luna septembrie, anul trecut, Judecătoria Bârlad la condamnat pe Miron Bibi la opt ani și șase luni de închisoare, stabilind totodată ca acesta să plătească despăgubiri de 20.000 de lei victimelor lui. Bărbatul nu a fost mulțumit de decizia instanței bârlădene, așa că dosarul a ajuns la Curtea de Apel Iași, care la începutul acestei săptămâni a respins ca nefondat apelul formulat de inculpat, menținând decizia pronunțată de Judecătoria Bârlad. Cum hotărârea judecătorilor ieșeni a fost una definitivă, polițiștii vasluieni au și intrat pe fir. “Luni, 12 februarie 2024, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana au căutat și depistat în localitatea Stâncășeni, comuna Voinești, județul Vaslui, un bărbat de 71 de ani, din aceeași localitate. Pe numele acestuia, Judecătoria Bârlad a emis un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea, pe o perioadă de 8 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de “agresiune sexuală în formă continuată, fapte comise în perioada septembrie 2019- iunie 2022. Persoana sus-menționată a fost condusă la Penitenciarul Vaslui, în vederea executării pedepsei dispuse de către instanța judecătorească”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.