spot_img
spot_imgspot_img
10.4 C
Vaslui
16-mai-2024

Vlad Ciobanu, sculptorul de geniu al României a murit. Ultima sa dorință, un testament pe care vasluienii trebuie să-l înfăptuiască

- Advertisement -
Vlad Ciobanu, surprins în timp ce lucra la soclul pe care a fost așezat bustul marelui cărturar Dimitrie Cantemir
MĂREȚ ȘI ETERN… “Dumnezeu mă ține sănătos, sper că are un pic de treabă cu mine”! Ce semnificații profunde capătă acum această ultimă frază pe care sculptorul Vlad Ciobanu, vasluianul măreț și cutezător, etern îndrăgostit de meleagurile natale, a adresat-o în cel din urmă interviu al său, pe care l-a dat la Radio România Internațional, cu prilejul expoziție sale “Pelerin”, cu doar o săptămână înainte de sfârșitul poveștii sale

PIERDERE Pe 20 ianuarie s-a stins în atelierul său, fiind găsit acolo, în universul în care parcă moartea, atât de uluitoare și neașteptată, a fost ultimul său omagiu pentru tot ceea ce el a creat vreodată. Vlad Ciobanu a fost unul dintre artiștii plastici excepționali al României, care, la cei 75 de ani ai săi, avea atâta dorință de a crea, încât își făcea planul pentru ca anul acesta să realizeze o expoziție de anvergură la Palatul Culturii din Iași, întrucât, spunea el, “sunt moldovean și de aici vreau să încep totul”. Avea, de asemenea, planul ca în această lună, să vină la Vaslui, cu gândul de a ruga autoritățile să dea unor statui din oraș importanța și respectul cuvenit. Pentru Ziarul “Vremea Nouă”, sculptorul Vlad Ciobanu a făcut la finele anului trecut declarații emoționante, care, privite acum, par a fi o dorință cu profunzimi testamentare. Își dorea mult ca statuile din Vaslui (bustul lui Dimitrie Cantemir, statuia Soldatului Necunoscut și statuia “Victoriei”) să primească respectul cuvenit, printr-o reașezare în locuri care să susțină viziunea artiștilor care le-au creat. Această declarație nu a fost publicată încă, acum o redăm cu emoție și o privim ca pe o dorință neîmplinită a maestrului: “În ianuarie, promit că o să vin la Vaslui, să-mi fac timp să discut cu conducerea Consiliului Județean și, dacă vom găsi înțelegere, vom face aceste schimbări”. Iată că în ianuarie însă, destinul i-a făcut marelui artist drum către cer. În urma sa, autoritățile din Vaslui, dacă vor simți că au această datorie morală față de Vlad Ciobanu, vor trebui să îi împlinească cea din urmă dorință.

Vlad Ciobanu, surprins în timp ce lucra la soclul pe care a fost așezat bustul marelui cărturar Dimitrie Cantemir

Publicăm astăzi ultima declarație a artistului vasluian Vlad Ciobanu, pe care ziarul nostru nu a prezentat-o încă cititorilor. Acesta a declarat, luna trecută, reporterului Vremea Nouă că în ianuarie își va face timp să vină la Vaslui și să discute cu conducerea Consiliului Județean mutarea unor lucrări. Sculptorul vasluian își dorea ca bustul marelui cărturar Dimitrie Cantemir să fie amplasat în locul statuii Soldatului Necunoscut, iar aceasta din urmă să fie amplasată în fața Centrului Militar Județean. De asemenea, acesta a mărturisit și că pentru statuia “Victoriei”, cea din zona stadionului, s-au putea găsi un loc mai bun, știind de la mentorul său, sculptorul de geniu, Constantin Popovici, care a realizat-o, semnificația acestei superbe lucrări. “Superba statuie a lui Constantin Popovici trebuie amplasată într-o cu totul altă poziție, fiindcă vorbim de victoria care nu poate gâfâi, urcând pe scări, așa cum este ea acum. Spun lucrul acesta, pentru că eu am fost ucenicul maestrului Constantin Popovici și știu cum a fost gândită această lucrare. Aceasta e a patra statuie a maestrului. Dar, în ianuarie, promit că o să vin la Vaslui, să-mi fac timp să discut cu conducerea Consiliului Județean și, dacă vom găsi înțelegere, vom face aceste schimbări”, spunea Vlad Ciobanu, luna trecută. Din păcate, nu a mai ajuns la Vaslui, iar sâmbătă seara (n.r. 20 ianuarie) s-a stins din viață. “Numai este printre noi, maestrul Vlad Ciobanu! A fost găsit în atelierul său fără suflare. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris pe Facebook Traian Nica Țuckman, un alt artist originar din Vaslui. “Uniunea Artiștilor Plastici din România (UAPR) își exprimă profundul regret față de trecerea în eternitate a unuia dintre cei mai valoroși artiști și oameni de cultură din țara noastră, sculptorul Vlad Ciobanu”, a transmis și UAPR.

Dorința-testament a lui Vlad Ciobanu: “Soldatul” ar trebui mutat acolo unde îi este locul, la Centrul Militar, iar în locul său să fie montată statuia făcută de mine, a domnitorului Dimitrie Cantemir”

“Ar trebui să se facă câteva schimbări, pentru a pune în valoare inclusiv lucrarea mea, dar și celelalte lucrări cum este “Soldatul”
și Statuia “Victoriei”, de pe scări, de la stadion. “Soldatul” ar trebui mutat acolo unde îi este locul, la Centrul Militar, iar în locul său să fie montată statuia făcută de mine, a domnitorului Dimitrie Cantemir, fiindcă și clădirea din spate acum poartă numele domnitorului. Apoi, superba statuie a lui Constantin Popovici trebuie amplasată într-o cu totul altă poziție, fiindcă vorbim de victoria care nu poate gâfâi, urcând pe scări, așa cum este ea acum. Spun lucrul acesta, pentru că eu am fost ucenicul maestrului Constantin Popovici și știu cum a fost gândită această lucrare. Și e păcat ca aceasta să nu fie pusă în valoare. Avem foarte puține lucrări ale maestrului în țară, un “Bacovia” la Bacău, un “Prometeu” pe barajul de la Vidraru, pe George Călinescu (n.r. bust) îl avem… Și, iată, aceasta ar fi a patra statuie a maestrului. Dar, în ianuarie, promit că o să vin la Vaslui, să-mi fac timp să discut cu conducerea Consiliului Județean și, dacă vom găsi înțelegere, vom face aceste schimbări. Statuia “Victoriei” are nevoie să fie pusă în valoare, însă trebuie să respectăm și gândirea maestrului, să fie în față cu un câmp deschis. Îi voi găsi un loc, dacă și autoritățile vor fi de acord , atunci când voi reveni la Vaslui. Statuia lui Dimitrie Cantemir, așa cum este ea azi amplasată, nu este pusă deloc în valoare. Are și acel stâlp în față și îmi aduc aminte că în ziua în care am inaugurat-o, pentru mine a fost o zi tristă, când eu eram la inagurare, în spitalul județean Vaslui murea mentorul meu, profesorul de Istorie de la Pungești, domnul Scutaru”, a declarat pentru Vremea Nouă, în urmă cu puțin timp, sculptorul Vlad Ciobanu.

Un vasluian de excepție, apreciat în lumea artiștilor plastici, pentru originalitatea și ineditul din operele sale

BIBLIOGRAFIE… Vlad Ciobanu s-a născut în Pungești și a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București. De-a lungul timpului, a participat la multe concursuri internaționale, printre care Concursul de Desen „Juan Miro” Barcelona (1984), Bienala de Sculptură Mică din Budapesta (1990), iar lucrările sale au făcut parte din expoziții românești în Rotterdam, Sevilla, Belgrad, Sofia, Viena, Berlin etc. A cîștigat Premiul Concursului pentru Desen și Sculptură „Amici del Pomero” Milano (1985), Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Arta Ambientală (1999), Medalia de Aur „Dantesca” (1999), Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Sculptură (2005). În 2021, a primit Premiul “Restitutio. Brâncuși”, în semn de apreciere pentru neobosita activitate dedicată operei brâncușiene și coordonării Simpozionului Internațional de Sculptură “Atelierele Brâncuși” de la Târgu Jiu.

Vlad Ciobanu, în 2019: Sunt mândru că sunt vasluian și spun tuturor să vină să-l viziteze”

MĂRTURISIRI… Vlad Ciobanu a realizat bustul marelui cărturar Dimitrie Cantemir, așezat în fața Centrului Cultural Județean (n.r. fosta Casă a Armatei). În 2019, într-un interviu acordat ziarului Vremea Nouă, acesta a povestit cum și când s-a produs apropierea sa de artă: „Dacă mergeți la Pungești și îi întrebați pe cei care au copilărit cu mine, vă vor spune că eu am desenat tot timpul tot ceea ce vedeam, pereții, coperțile cărților, caietele, foile libere din cărți, tot… Ca să zic așa, m-am trezit desenând. La Pungești nu am mai fost de vreo 13 ani din cauză că acum 11 ani a murit mama și nu am mai avut inimă să merg. Mai am o casă, niște pământ, mai am o mătușă prin alianță, are vreo 90 și ceva de ani. Mi-e drag acest județ, mă simt legat de el, mi-e dor de Pungești, cunosc fiecare potecă de acolo, știu fiecare casă unde era și cine locuia, deși unele lucruri cred că s-au schimbat… Deși am citit niște statistici care spun că Vasluiul este cel mai sărac județ din țară și din Europa, mie îmi place foarte mult felul în care e gospodărit orașul. Meritele sunt cu atât mai mari cu cât resursele sunt mai mici prin comparație, să zicem, cu Constanța, cu județe care chiar au bani. Vasluiul este un județ extraordinar din acest punct de vedere. Sunt mândru că sunt vasluian și spun tuturor să vină să-l viziteze”, spunea sculptorul Vlad Ciobanu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.