UPDATE 13.48 – Deputatul UNPR Eugen Nicolicea a precizat, la dezbaterea în plen a proiectului privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, că „grupul progresist va vota acest proiect aşa cum s-a stabilit în protocolul semnat cu USL”.
Preşedintele PNL, senatorul Crin Antonescu, a prezentat şi susţinut, marţi, în plenul Camerei, proiectul de lege privind sistemul de vot uninominal majoritar, al cărei coiniţiator este, alături de premierul Victor Ponta, respingând criticile potrivit cărora această formulă ar fi antidemocratică, informează Mediafax.
Antonescu a avut un discurs de aproximativ zece minute în cadrul dezbaterilor la modificarea Legii alegerilor parlamentare. Acesta a susţinut că proiectul nu este nici nedemocratic, nici neconstituţional, nici nereprezentativ, aşa cum este criticat.
„Este o formulă de vot practicată şi exemplul cel mai binecunoscut este la Marii Britanii, fără ca cineva să pună la îndoială soliditatea democraţiei britanice. Este reprezentativ în măsura în care voinţa directă a alegătorului şi criteriul egal – acela al primului clasat în opţiunile într-un colegiu – câştigă în orice caz şi fără excepţie mandatul. Nu văd cum ar fi anticonstituţional sau antidemocratic cât nu împiedică dreptul cuiva de a candida sub culorile partidelor sau independent şi dreptul alegătorului de a face alegerea pe care o doreşte”, a spus Antonescu.
Potrivit lui Antonescu, cele mai importante avantaje în acest moment, în actuala conjunctură politică, ale acestei formule sunt legate de simplificarea „dureroasă, dar categorică” a scenei politice şi de oferirea unei şanse pentru o majoritate solidă, coerentă, şi, în consecinţă, a unor guverne cu susţinere parlamentară puternică.
„Nu sunt ipocrit şi am spus limpede că sunt conştient de dezavantaje, de frustrări electorale, nu neapărat ale partidelor care pierd, ci ale alegătorilor al căror vot nu va putea fi justificat. Ar trebui să ne reamintim, să tragem învăţăminte că acum mai bine de un deceniu sistemul de liste care pe criteriul proporţional era reprezentativ a fost mereu atacat până a generat în 2008 formula actulă a legii, probabil cea mai nefericită”, a mai spus Antonescu.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, cu 14 voturi „pentru”, cinci „împotrivă” şi o abţinere, proiectul privind sistemul de vot uninominal majoritar iniţiat de Victor Ponta şi Crin Antonescu. În favoarea acestui proiect au votat reprezentanţii PSD, PNL, UNPR şi minorităţi, în timp ce deputaţii PDL au fost împotrivă, iar reprezentantul UDMR s-a abţinut.
www.antena3.ro