Vraiștea administrativă de după furtună: “am pagube de peste 15.000 lei, însă instituțiile statului nici nu s-au uitat la mine”


În noaptea de vineri spre sâmbătă, când ploile au făcut prăpăd în Lățești, Marin era în Germania, la muncă în construcții. Abia ajunsese acolo, iar acum își făcea bagajele pentru a se întoarce acasă. “Am văzut nenorocirea la televizor, sâmbătă dimineața. Am sunat acasă, iar tata mi-a zis că a fost prăpăd, că a venit apa și a luat tot. I-am zis că mă întorc acasă, însă șefii mei nu prea au fost de acord pentru că abia ajunsesem în Germania. Au văzut și ei însă la televizor că județele Galați și Vaslui sunt cele mai afectate de ploi și mi-au înțeles situația. M-au lăsat să plec, iar luni eram deja acasă. Acasă, din cele 27 de oi de care tata avea grijă, mai aveam 24. Trei le-a luat apa. Tot viitura mi-a luat și mâncarea pentru animale și mi-a dus-o la kilometri depărtare. Am găsit baloți de paie de-ai mei și la 2 kilometri depărtare de locul unde țin animalele. Avem un râuleț lângă noi care toată vara a stat secat, un fir de apă nu a avut. Vineri noaptea a ieșit din albie și a măturat tot în calea lui. A fost apa la un metru înălțime în grajdul unde țineam oile. A reușit tata să le mute mai la deal, însă nu pe toate. A dezlegat și câinele, altfel se îneca și el. Zilele următoare, după ce apa s-a mai retras, am găsit o oaie înecată, de celelalte două nu știu nimic. A fost ceva cumplit, ziceau cei mai în vârstă că din anii 1950 nu au mai văzut așa inundații. Drumuri rupte la noi în sat, morminte surpate, șanțuri și podețe colmatate și nimeni nu a mișcat un deget aproape o săptămână. Nimeni de la primărie nu a venit să ne întrebe și pe noi dacă suntem bine, dacă avem nevoie de ceva. Până acum a fost la mine doar DSVSA-ul, cărora nu am ce să le reproșez. Au făcut constatarea, au văzut cu ochii lor ce s-a întâmplat, și-au completat documentele și m-au asigurat că mă vor contacta. Mi-au zis că pe cele trei oi urmează să fiu despăgubit. Despre restul comisiei nu știu nimic. Marți dimineață, la o zi după ce am ajuns în țară, am mers cu tata la primărie să facă cerere pentru a fi luați în calcul măcar pentru evaluare pentru că eu estimez că pierderile suferite se ridică undeva la 15.000 lei. Nu sunt doar cele trei oi moarte, sunt și gardurile rupte, sunt și nutrețurile care nu mai pot fi folosite, sunt și anexele afectate de ploi. După ce am făcut cererea, am fost invitat afară fără să mi se spună ce va urma. Mi-au zis doar că urmele calamităților se văd peste tot și atât. Încă aștept, poate va veni cineva și pe teren, nu doar la mine, ci la toți cei afectați de inundații”, ne-a declarat Marin Modiga.
“Cine l-a pus să-și lăse oile lângă râu?”
Am mers la Primăria Murgeni, pentru a discuta cu cei de acolo despre situația locuitorilor din suburbiile orașului, afectați de inundații. Marcel Manolache, șeful Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Murgeni ne-a declarat că de vină pentru situația de la Lățești este chiar fermierul, care și-a construit adăpostul pentru animale lângă râu. “S-a făcut e evaluare parțială, la cei care au informat că au daune. La Lățești am avut o singură persoană, pe nume Modiga. Am fost acolo împreună cu domnul doctor veterinar. S-a constatat că i-au murit trei oi și atât. Ce să-i facem altceva? Casa nu îi este inundată, acolo nu e distrus nimic. Gardul era în picioare, în el s-au oprit oile care au scăpat. El și-a pus animalele în râpă, știa că pe acolo risca să vină apa, iar acum e de vină primăria? Acel râu se umfla la fiecare ploaie, e clar că el a greșit în toată situația asta. Ordonanța de urgență dată de Guvern nu se referă nici la baloții de paie, furaje, nici la garduri, doar la locuințele afectate și animalele înecate. Noi la nivelul Murgeniului avem 144 de locuințe afectate, declarate până acum. În prezent, lucrăm la un raport pentru o nouă evaluare, pentru că sunt și alte case”, ne-a declarat reprezentantul SVSU Murgeni.
Asigurare iPad obligatorie are cineva?Costa 3 pachete de țigări pe an.A luat cineva amenda pentru lipsa asigurare?…Administrația a efectuat verificări?
De la UE se a alocat 1.5 miliarde de € pt aceste persoane, dar banii is furati total si nu ajung acolo unde trebuie ca la persoanele afectate.