-1.7 C
Vaslui
31-ian.-2023

Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă, marcată și la Vaslui

- Advertisement -
ACTIVITATE… De Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă, inspectorii ITM vasluieni au transmis un mesaj celor care au suferit de pe urma accidentelor de muncă

SĂRBĂTOARE… Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă este sărbătorită anual pe 28 aprilie pentru a promova prevenirea accidentelor și a bolilor profesionale la nivel global. Este o campanie de conștientizare menită să concentreze atenția internațională asupra amplorii problemei și asupra modului în care promovarea și crearea unei culturi a securității și sănătății poate ajuta la reducerea numărului de decese și răniri legate de muncă. În acest an, Ziua mondială a securității și sănătății în muncă se desfășoară sub sloganul „Construirea unei culturi preventive de securitate și sănătate prin dialog social eficient.” 28 aprilie este, de asemenea, Ziua Internațională de Comemorare a Muncitorilor Morți și Răniți, organizată la nivel mondial de mișcarea sindicală din 1996.

În fiecare an, pe 28 aprilie, este marcată Ziua Mondială a Securității și Sănătății în Muncă. Anul acesta, sărbătoarea s-a desfășurat sub sloganul „construirea unei culturi preventive de securitate și sănătate prin dialog social eficient”. Activitatea are ca scop reducerea numărului de victime provenite din accidentele de muncă. În prezent, peste 374 de milioane de lucrători suferă accidente de muncă sau se îmbolnăvesc în fiecare an. Se estimează că zilele de lucru pierdute din cauze legate de securitatea muncii reprezintă aproape 4% din PIB-ul mondial, în unele țări până la 6%, se arată în datele statistice. In fiecare an, 2,78 milioane de lucrători mor din cauza accidentelor de muncă și a bolilor profesionale (din care 2,4 milioane sunt legate de boală). De departe, cea mai mare parte a deceselor legate de locul de muncă – 86% – provine din boală. În fiecare zi își pierd viata 6.500 de lucrători din cauza bolilor profesionale, în comparație cu 1.000 de accidente mortale la locul de muncă. Cele mai mari cauze ale mortalității sunt bolile circulatorii (31%), cancerele legate de muncă (26%) și bolile respiratorii(17%). Ziua mondială anuală a securității și sănătății la locul de muncă din 28 aprilie promovează prevenirea accidentelor și a bolilor profesionale la nivel global. Este o campanie de conștientizare menită să concentreze atenția internațională asupra amplorii problemei și asupra modului în care promovarea și crearea unei culturi a securității și sănătății poate ajuta la reducerea numărului de decese și răniri legate de muncă. În calitate de angajatori, aceștia sunt responsabili să asigure că mediul de lucru este sigur și sănătos. În calitate de lucrători, aceștia trebuie să lucreze în siguranță și să se protejeze și să nu pună în pericol pe alții, să ne cunoască drepturile și să participe la implementarea măsurilor preventive. Ziua Mondială a Securității și Sănătății la Muncă 2022 se concentrează pe strategii de consolidare a sistemelor naționale de securitate și sănătate în muncă (SSM), încurajând toate părțile implicate să acționeze împreună pentru a construi o cultură pozitivă a securității și sănătății. OIM afirmă că, dacă există un dialog social eficient, guvernele și partenerii sociali pot fi implicați activ în toate etapele proceselor de luare a deciziilor în domeniul SSM. Dialogul social nu numai că contribuie la îmbunătățirea politicilor și strategiilor de SSM, ci este, de asemenea, esențial pentru a stimula asumarea și angajamentul, deschizând calea pentru implementarea lor mai rapidă și mai eficientă. Pe data de 28 aprilie, în toată țara, la inițiativa inspectoratelor teritoriale de muncă din fiecare județ, cu participarea sindicatelor, a patronatelor și a instituțiilor centrale și locale, se desfășoară diverse acțiuni publice de conștientizare a muncii sigure, sănătoase și decente. Munca desfășurată de lucrători, pentru crearea bunurilor și serviciilor, dar și pentru asigurarea veniturilor necesare traiului zilnic pentru ei și familiile lor are, din păcate, și un aspect negativ, în sensul că o parte dintre aceștia sunt expuși la riscuri grave suferind accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale. Analizând statistic accidentele de muncă, prin cifre seci, fără a preciza numele și prenumele victimelor pe care le comemorăm astăzi, situația pe ultimii 3 ani în județul Vaslui, se prezintă astfel: în 2019, la nivel județean au fost înregistrate 44 de accidente de muncă. Dintre acestea, 9 au fost mortale și 3, cu invaliditate. În anii care au rmat s-a înregistrat o scădere a numărului de accidente de muncă astfel că, în 2020, s-au înregistrat 28 de cazuri, cu două mortale și două cu invaliditate. De asemenea, anul trecut, la nivel județean s-au înregistrat 39 de accidente de muncă. Dintre acestea, 3 au fost mortale și unul s-a soldat cu invaliditate.

Cauze care au generat cele mai multe accidente de muncă

NEATENȚI… Conform statisticilor inspectorilor ITM, principlalele cauze care au dus la accidente de muncă țin de utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă, intervenții la echipamente în timpul funcționării, neutilizarea de către lucrători a dispozitivelor de protecție, utilizarea de echipamente de muncă neadaptate sarcinii de muncă. De asemenea, au fost înregistrate accidente de muncă și din cauza neluării măsurilor de securitate pentru prevenirea căderilor de la înălțime, neutilizarea echipamentului individual de protecție sau nerespectarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice. Accidentele profesionale și bolile legate de muncă au un impact major asupra indivizilor și familiilor lor, nu numai din punct de vedere economic, ci și din punct de vedere al bunăstării fizice și emoționale pe termen scurt și lung. Mai mult, ele pot avea efecte majore asupra întreprinderilor, care afectează productivitatea, duc la perturbări potențiale ale proceselor de producție, împiedică competitivitatea și reputația întreprinderilor de-a lungul lanțurilor de aprovizionare și au un impact mai mare asupra economiei și societății. În acest context, Inspecția Muncii, respectiv, Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui, ca și în anii anteriori, dorește să transmită un mesaj de solidaritate față de cei afectați, dar și un mesaj de unitate și de acțiune conjugată a tuturor celor implicați.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.