spot_imgspot_img
7.4 C
Vaslui
20-apr.-2024

ZIUA PASAPORTULUI ROMÂNESC

- Advertisement -

19 martie, Ziua Pasaportului Românesc, marcheazã trecerea a 99 de ani de la promulgarea prin Înaltul Decret Regal cu numãrul 1758 din 19 martie 1912 a “Legii asupra pasapoartelor”, prima lege modernã în domeniu.

În decursul anilor, pasaportul românesc a suferit o serie de modificãri, determinate de nevoia de securizare a documentului de cãlãtorie. “Liberate de ministerul de interne si de prefectii de judete”, pasapoartele acelor vremuri aveau formatul “unei cãrti mici portative, de dimensiunile 9 cm pe 13 cm si erau compuse din 20 de pagini numerotate”, asa cum reiese din Regulamentul pentru aplicarea legii asupra pasapoartelor, “decretat de Carol I prin gratia lui Dumnezeu si vointa nationalã, Rege al României”. Pentru eliberarea pasapoartelor se percepeau taxe cuprinse între 3 si 10 lei, în functie de termenul acestuia de valabilitate.

“Regulamentul pentru aplicarea legii asupra pasapoartelor” prevedea si penalitãti. Astfel, “vericine” era pedepsit cu închisoare de la 3 luni pânã la 2 ani pentru “plãsmuirea pasaportului sau dregerea ori prefacerea unui pasaport adevãrat” sau pentru “adãugarea într-insul a vreunui cuvânt sau cifra sau literã”, precum si “pe cel ce cu bunã stiintã se va servi de un asemenea pasaport”.

Cu mult mai securizate, pasapoartele simple temporare si pasapoartele simple electronice au fost lansate la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple (S.P.C.E.E.P.S.) Vaslui, începând cu data de 16 noiembrie 2009. Termenul de valabilitate este de 1 an în cazul pasapoartelor simple temporare. Pasapoartele simple electronice au o valabilitate de 5 ani pentru persoanele care au o vârstã mai mare de 6 ani si o valabilitate de 3 ani pentru persoanele cu vârsta mai micã de 6 ani.

“Aceste date, precum si alte informatii utile le sunt puse la dispozitie celor interesati, atât la sediul serviciului, cât si telefonic. Mãsurile luate de conducerea serviciului în ceea ce priveste buna organizare a activitãtilor, respectarea legislatiei si mai ales atentia deosebitã acordatã prevenirii faptelor de coruptie s-au reflectat în derularea programului de lucru fãrã incidente deosebite, fapte de coruptie sau alte aspecte negative”, a declarat seful S.P.C.E.E.P.S. Vaslui, comisar Stefanache Dan Constantin.

SEFUL SERVICIULUI,

COMISAR DE POLITIE

STEFANACHE DAN CONSTANTIN

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.