Ziua Unirii Principatelor Române, în vreme de pandemie: ceremonie restrânsã, transmisã live pe Facebook | FOTO

SÃRBÃTOARE… Unirea Principatelor Române a fost sãrbãtoritã ieri, 24 ianuarie, la Vaslui, într-un cadru restrâns, doar cu alesii locali, judeteni si parlamentari. Vasluienii au privit pe internet evenimentul desfãsurat în sala de sedinte a Centrului de Afaceri, care a cuprins, pe lângã alocutiunile primarului Vasile Pavãl si ale presedintelui Consiliului Judetean, o scurtã prezentare a marelui eveniment istoric de la 24 ianuarie 1859, sustinutã de profesorul univeristar Cãtãlin Turliuc, precum si recitalurile interpretilor vasluieni Alina Mihaela Bulgaru, Bianca Moldoveanu, Ioana Stoleru, Lili Ciortan, Teodora Panainte, George Forcos, Raluca Radu si Silvia Ene. Pentru primarul Vasile Pavãl a fost prima aparitie publicã dupã ce s-a infectat si tratat de COVID-19. Acesta le-a transmis vasluienilor cã îsi doreste ca în 2021 lucrurile sã revinã la normal si ca evenimentele de cinstire a înaintasilor nostri sã se desfãsoare în alte conditii. “Vreau sã gândesc, cã tot suntem în pregãtirea bugetului, cã în anul 2021 vom reveni la normal si cã ne vom relua activitãtile firesti. Debutãm în acest an cu o manifestare dedicatã Unirii Principatelor Române si nu-mi doresc decât ca pe viitor sã se desfãsoare în alte conditii. Evenimentul istoric de la 24 ianuarie 1859 a fost rodul unei politici inteligente a oamenilor de la acea vreme, a fost o dorintã a celor douã principate, care s-a materializat în acea zi, iar procesul a continuat pânã la 1 Decembrie 1918, când s-a realizat Marea Unire. Îmi doresc ca în aceste zile, poate nefiresti, sã rãmânem uniti, sã rãmânem cu gândul cã România este una, cã avem datoria sã o cinstim si sã punem mai presus de orice simbolurile ei”, a transmis primarul Vasile Pavãl.

Pentru a putea întelege mai bine semnificatia zilei de 24 ianuarie, vã invitãm sã cititi în rândurile urmãtoare explicatiile regretatului profesor Dan Ravaru, bun colaborator al ziarului Vremea Nouã. “Ziua de 24 ianuarie, devenitã, în sfârsit zi nationalã, se cuvine a fi sãrbãtoritã în primul rând la Iasi, Bucuresti si Focsani, dar aproape în egalã mãsurã în judetul Vaslui, de unde au fost originari, primul domnitor al României – Alexandru Ioan Cuza si prima doamnã a României, Elena Cuza. Oarecum ciudat, orasul Galati sãrbãtoreste Ziua Unirii cu mult fast, ceea ce este foarte bine, dar din pãcate, unii istorici de ocazie au legat personalitatea lui Cuza de Galati si au stabilit originea familiei sale la Barbosi de Galati, desi tatãl sãu, postelnicul Ioan Cuza, a trãit si a murit la Barbosi – Hoceni, actualmente judetul Vaslui. Istoria românilor, mai mult decât cea a altor popoare, a cunoscut suisuri si coborîsuri, perioade de glorie si de restriste deoarece asa cum spunea cronicarul Grigore Ureche, noi am fost “în calea rãutãtilor”, adicã majoritatea migratorilor au intrat în Europa pe teritoriul patriei noastre, iar mai târziu, cele douã state românesti constituite în secolul al XIV-lea s-au aflat, cum spuneau istoricii francezi, “au carrefour des empires” – la rãspântia imperiilor. Se refereau la cele trei mari imperii Otoman, Țarist si Habsburgic, care înconjurau statele române si în permanentã aveau planuri de desfiintare a acestora. Ideea unitãtii nationale a românilor a existat dintotdeauna, a fost exprimatã în lucrãrile cronicarilor, dar mai ales a existat în contactele permanente dintre românii cuprinsi în diferite structuri statale. Sã mai adãugãm pãstoritul, faptul cã ciobanii din Ardeal îsi petreceau iernile în zone de sud ale Munteniei si Moldovei, întorcându-se vara în satele lor din munti si în felul acesta strãbãtând si unind lingvistic si folcloric spatiile românesti”, povestea, în urmã cu câtiva ani, profesorul Dan Ravaru.

“Impunerea lui Cuza în ambele principate a fost o solutie inteligentã si curajoasã a românilor”

Acesta continuã prezentarea celor care si-au adus contributia la realizarea acestui moment istoric: “Secolul al XIX-lea s-a constituit ca un reviriment european al luptei pentru formarea statelor nationale, românii participând si ei la aceastã stare de spirit a continentului. Am avut norocul unei generatii de luptãtori pentru cauza nationalã, care a înfãptuit Revolutia de la 1848, Unirea de la 1859 si Independenta de la 1877. Nume ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogãlniceanu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Brãtianu, Ion C. Brãtianu, Ion Ghica, Nicolae Bãlcescu se înscriu cu litere de aur în istoria nationalã. La fel ca numele celor care au realizat Marea Unire din 1918, dar spre deosebire de înaintasii lor la 1859 au sfârsit în închisorile comunismului antinational din perioada 1948-1964, între care Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voievod, Ion Pelivan, Pan Halippa etc. Dupã 1848, exilatii români, aflati la Paris si la Londra, si-au continuat activitatea revolutionarã sub diferite forme, dar mai ales au cultivat ideea Unirii. Între 1853 si 1856, a avut loc asa-numitul rãzboi al Crimeei, când Imperiul Rus a fost îngenuncheat de o aliantã formatã din Anglia, Franta, Turcia si Piemontul italian. La încheierea acestui cumplit rãzboi, care a precedat prin numãrul victimelor rãzboaiele mondiale de mai târziu, a apãrut si acea “problemã continentalã”, nevoia unei noi ordini în rãsãritul Europei. Atunci, românii au pus problema Unirii. S-a încuviintat organizarea unor adunãri ad-hoc în cursul cãrora sã stabileascã unirea celor douã principate, Moldova si Tara Româneascã, precum si viitorul politic al acestora. Dupã mai multe situatii deosebite, între care falsificarea alegerilor din Moldova, în august 1857 Napoleon al III-lea si Regina Victoria a Angliei acceptã un plan de unificare a tãrilor române. În octombrie 1857, la Bucuresti si Iasi, se deschid adunãrile ad-hoc în cadrul cãrora se hotãrãste unirea celor douã principate. În august 1858, în urma unor dezbateri se semneazã Conventia de la Paris, care acceptã partial dorintele românilor, stabilind noi conditii pentru unire, între care domnitori separati. Dupã cum se stie, însã, românii au reusit prin dubla alagere a lui Al. I. Cuza la 5 ianuarie la Iasi si la 24 ianuarie 1859 la Bucuresti sã punã bazele unei reale unificãri. Ioan Bolovan”, în lucrarea “Istoria ilustratã a României si a Republicii Moldova, prezintã ecoul international: “impunerea lui Cuza în ambele principate a fost o solutie inteligentã si curajoasã a românilor pentru situatia creatã prin hotãrârile Conferintei de la Paris. “Faptul împlinit” de români a surprins si a derutat complet diplomatia care nu s-a asteptat deloc la acest rezultat, a constatat J. Jooris, diplomat belgian la Constantinopol. Alte mãrturii ale vremii, completerazã aceastã imagine asupra evenimentului istoric: “solutia atât de extraordinarã, abilã si îndrãzneatã actiune politicã, o victorie rar întâlnitã în istorie, norocita inspirare”. Aceastã trãsãturã de originalitate este întãritã de natura si de nota comunã a sentimentelor care au însotit vestea evenimentelor de la Iasi si Bucuresti: la Viena – surprizã si cea mai mare uimire, la Constantinopol – stupefactie ,si uimire, accelerând deruta, la Paris – surprizã si admiratie, la Petersburg – o destul de mare surprizã”.

Povestea lui Lascãr Sion din Brosteni-Ivãnesti, partizan al Unirii Principatelor Române

Profesorul Dan Ravaru ne-a prezentat, de asemenea, unul dintre partizanii Unirii: “Afarã de faptul cã familia Cuza a fost originarã din judetul Vaslui, remarcãm si contributia personalã a unor fruntasi vasluieni la realizarea actului unirii. Sã-i amintim pe Stefan Anghelutã, George Petala, Manolache Costache Epureanu etc. În continuare ne vom referi însã la un neam de boieri vasluieni, care au avut contributii importante în toate momentele istorice, dar mai ales pentru actul unirii. Datele ne sunt furnizate de lucrarea lui Gheorghe Ungureanu, “Familia Sion: studiu si documente”, apãrutã în 1936 la Iasi. Cei din familia Sion, atestati încã din secolul al XVI-lea, originari din Cosesti-Ivãnesti, sunt caracterizati drept rãzesi încãpãtînati si boieri cârcotasi, cãpitani în secolul al XVII-lea, generali în al XX-lea, ocupându-se cu copierea hrisoavelor si letopisetelor, având contributii la crearea literaturii române moderne, participând la revolutii, dând specialisti în toate domeniile, înzestrând biserici, mãnãstiri si universitãti. Cei mai cunoscuti din aceastã familie sunt poetul si memorialistul George Sion si Constandin Sion, autorul exceptionalei lucrãri “Arhondologia Moldovei”. Ne vom opri, însã, la un personaj mai putin cunoscut, anume Lascãr Sion. Era fiul banului Nicolae Sion de la Brosteni-Ivãnesti, cel care a întemeiat satul, aducând locuitori din Bucovina. La fel ca toti din familia Sion, Lascãr ne-a lãsat o scriere manuscrisã intitulatã “Memoriile mele”. Lipsite de o valoare literarã deosebitã, acestea sunt în schimb un veritabil document de viatã, lipsesc cele mai mici cosmetizãri, evenimentele sunt prezentate nud si cu sinceritate, fiind adevãrate pagini inedite din istoria noastrã. Personajul nostru nu se bucurã de calitãti de exceptie, este practic un om obisnuit pe care însã împrejurãri deosebite l-au adus în miezul unor evenimente care au declansat mari prefaceri în istoria noastrã nationalã. Iatã cum se exprimã el cu toate încurcãturile lingvistice ale vremii: “întâi fazile prin care am trecut atât eu, cât si Tara Româneascã, iubita mea patrie, unde voi relata si familiile chiar care au fost în splendoarea lor si care vai astãzi au ajuns gunoaia boierimii si alte familii ce astãzi nici nu existã”. Sortit initial unui studiu la Paris, urmeazã pãrerile optimiste ale unor rude si intrã în tânãra oaste a Moldovei, unde prin dreptul nasterii sale boieresti, dar si prin posibile merite personale, devine foarte repede ofiter. Comandantul armatei, generalul Hamtan Lãtescu avea o pãrere proastã despre capitala Frantei, precedând undeva unele versuri ale lui Eminescu: “ce umblati cu Parisul sã se strice bãietu’? Nu vezi cã toti care se duc acolo se smintesc si nu mai au simtul de tarã?”. Cariera lui militarã este tot mai apreciatã si are ocazia sã se împrieteneascã cu Alexandru Ioan Cuza”.

“Lascãr Sion i-a rãmas devotat lui Cuza toatã viata”

“De la Lascãr Sion avem o relatare foarte interesantã despre momentul alegerii lui Cuza drept candidat la domnie, relatare care contrazice unele date oficiale, însã o reproducem deoarece este foarte sincerã, nefiind destinat publicitãtii pentru a sustine o pozitie sau alta. “… eram în sala biliardului, la hotel, juca Cuza cu Balica biliard si se certau unul cu altul, deodatã intrã colonelul Pisoschi <<hai mã Alecule (n.r. Cuza) la cabinet, cã s-au întrunit cu totii la Calimacheru>>, cã erau deputatii divanului Adhocu, atuncea Cuza îmi spune <<hai si tu, Lascãre>>, eu îi rãspund <<dar eu ce sã fac?>>. <<haide, haide!>>, asa cã am plecat cu el. Ajungem la Cabinet, el se întinde pe covor, iar eu, ca cel ce nu avea niciun rost, mã pun pe un scaun alãturea de el si ascultam. Vorbeau pe cine sã aleagã Domn duminicã, cãci era joi seara si trebuia sã stie cine va fi alesul duminicã. Spunea unuia ba pe Negrea Costache, ba pe V. Alecsandri si atunci i-a iesit si o poezie, ba pe Mihai Sturza, ba pe Grigore Sturza, ba pe Lascãr Catargiu. Asa cã nu s-a înteles asupra niciunuia. Deodatã strigã Pisoschi <<hai sã alegem pe Cuza, cã el nu are neamuri multe>>, cãci asta se obiecta la ceilalti. Cuza tace culcat si nu zice nimic, iar deodatã se aud mai multe voci <<hai pe Cuza, ei scoalã-te ca sã te alegem Domn>>. El tace pânã când s-a repetat de mai multe ori, atunci Cuza le rãspunde <<sã fiti oameni seriosi>>, ei repetã, <<hai scoalã-te sã te alegem>> si atunci el rãspunde <<stiti cã atunci când tiganul s-a fãcut domn întâi pe taicã-su’ l-a spânzurat. Asa o sã pãtiti si voi>>, dar ei continuau sã spunã <<scoalã-te>> si el se ridicã si spune <<dacã e treabã serioasã, sã-mi dati în scris>>”. În continuare, Lascãr Sion se angajeazã cu seriozitate în sprijinul lui Cuza. Stie sã manevreze cu dibãcie pe carabinerii de sub comanda sa , alcãtuind un fel de gardã personalã pentru Cuza, ca sã evite orice surprizã în momentul alegerii. I-a rãmas devotat lui Cuza toatã viata, a scris si a vorbit cu dragoste despre el si a refuzat orice avantaje i-a oferit acesta, nu a vrut sã profite de vechea prietenie, caz atât de rar atunci, dar si acum. Am conturat acest personaj pentru cã asemenea lui au fost si sprijinitori ai Unirii rãmasi anonimi, dar care au contribuit la realizarea mãretului act, la fel cum au fãcut-o si cei cuprinsi în manuale si alte scrieri dedicate Unirii de la 1859″, a povestit profesorul Dan Ravaru.




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ