spot_img
spot_imgspot_img
20.5 C
Vaslui
03-iun.-2024

Conservatorii din Vaslui, pregãtiri pentru unirea cu liberalii lui Tãriceanu

- Advertisement -

FUZIUNE Organizatiile judetene ale Partidului Conservator si ale Partidului Liberal Reformator au avut o primã întâlnire, în urmã cu câteva zile, pentru a analiza o posibilã unire sub acelasi stindard politic a celor douã partide. Sãptãmâna trecutã, presedintele PC, Daniel Constantin, spunea cã Biroul Executiv Central al partidului a aprobat prin vot începerea negocierilor cu PLR pentru realizarea unei fuziuni, arãtând cã pânã pe 24 martie se va decide dacã se va realiza aceastã fuziune. “Sunt discutii de mai multe luni care au vizat o aliantã sau fuziune cu partidul domnului Tãriceanu. Aceste discutii au ajuns la majoritate, în Biroul Executiv Central am luat un vot pentru începerea negocierilor cu PLR. Cred cã dupã 16 noiembrie, cetãteanul asteaptã o altfel de politicã, mai aproape de cetãtean. Asta vrem sã facem, sã oferim o alternativã la PNL si chiar la PSD. Prin fuziune, vom deveni al treilea pol politic”, a precizat Constantin. Acesta a spus cã se vor forma douã comisii, una din fiecare partid, care vor negocia timp de douã sãptãmâni si se va decide în 24 martie dacã se ajunge la un consens pentru fuziunea dintre PC si PLR. “Pe 24 martie ne vom reuni si, dacã va exista un consens, se va declansa un congres care va alege un presedinte al partidului nou creat. Noul partid, dacã se va crea, va participa la alegeri pe liste proprii”, a mai arãtat Constantin. El a mai afirmat cã noul partid se va pozitiona ca partid de centru-dreapta, membru în grupul liberalilor europeni. La Vaslui, conservatorii si liberal-reformatorii nu vãd niciun impediment în unirea celor douã partide, fie sub forma unei aliante politice, fie sub forma fuziunii si realizãrii unui singur partid.

În opinia lui Florin Sârbu, presedintele organizatiei judetene a PLR, au fost “unele discutii la nivelul organizatiior PC si ale Partidului Liberal Reformator, pe baza discutiilor care au avut loc la centru”. “Nu avem date suplimentare si nici detalii, am avut o întâlnire, am discutat cu cei din PC, dar nu au fost analize sau alte lucruri de acest gen. Cel mai probabil, în perioada urmãtoare, vom fi chemati la Bucuresti toti liderii judeteni, pentru a spune dacã avem un proiect viabil si necesar. La nivel judetean, consider cã este prematur sã avem discutii pe aceastã temã, pentru cã nu avem nicio decizie sau comunicare în acest sens. Personal, cred cã va fi un proiect politic benefic, atât pentru partide, cât si pentru alegãtori”, spune Florin Sârbu. Care este zestrea cu care vine PLR în viitorul partid care se va forma, cel mai probabil, prin fuziunea dintre cele douã partide politice actuale? La Vaslui, partidul lui Tãriceanu are organizatii cam în 65% dintre localitãti, iar multe alte organizatii comunale vor fi organizate în perioada imediat urmãtoare. Sunt 16 consilieri locali, un primar, edilul de la Vetrisoaia, doi viceprimari, la Vetrisoaia si Drânceni.

Conservatorii de la Vaslui: “Nu am ajuns la nicio întelegere”

Emil Dorin, presedintele PC Vaslui, spune cã s-au purtat discutii cu partidul lui Tãriceanu, “dar nu s-a încheiat niciun document, nimic”. “Sunt doar tatonãri si cred cã pânã la urmã ne vom aseza la masa negocierilor si vom face un singur partid, asa vom avea mai mult succes, nu douã partide într-o aliantã, asa cum s-a mai vãzut pânã acum”, spune Dorin. De altfel, în perspectiva realizãrii unei fuziuni cu PLR, mai multi liberali s-au înscris în partidul conservator. Printre ei, Ionut Scurtu, venit de la PNL, care spune cã a fãcut parte din Biroul Politic National al partidului, dar cãruia i s-a fãcut scârbã de modul în care li s-au impus vechilor liberali personaje de la PDL, ca senatorul Dan Marian. “Când am vãzut cã ni se impun de la centru tot felul de persoane, cum este senatorul Marian, am fost foarte deranjat. Si eu, dar si multi alti colegi de-ai mei din PNL, care au ales sã plece. Am considerat cã nu mai este locul meu acolo. Ne-am bãtut cu PDL atâtia ani si, dintr-odatã, ni se impune sã-i primim în partid. Nu am fost de acord cu asa ceva”, a spus Scurtu, ieri, la prima iesire publicã în cadrul Partidului Conservator. În ceea ce-i priveste pe cei de la PC, acestia sustin cã vor avea candidat propriu la primãria Vaslui, în persoana dr. Pavelescu, actualul lider al organizatiei municipale.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.