APÃ VIE…”S-au adunat saci plini cu bani. Mos Alecu stãtea culcat, bãga mâna într-unu’ si dãdea ordin: du-te si ia pâine albã si scrumbie de la Roman”. Nu e o replicã dintr-un film sau dintr-o legendã, sunt vorbele unui bãtrân de 96 de ani, din satul Plopi, comuna Bunesti-Averesti, care povesteste o filã din istoria localitãtii, stiutã astãzi de prea putini oameni. În urmã cu 90 si ceva de ani, o femeie credincioasã din zona Iasului, pe nume Maria, s-a mutat aici, pentru a-L propovãdui pe Dumnezeu. În vremuri secetoase, a reusit sã construiascã o fântânã ce a devenit imediat loc de pelerinaj. Sãtenii au început sã-i spunã “Sfânta”, pentru cã orice bolnav care venea la ea se însãnãtosea. “În noaptea sfintirii, a venit si o mamã cu copilul ei de 12-13 ani, care nu vorbise pânã atunci. Ei, de atunci, a început sã vorbeascã. Dar ea nu a contribuit ca un medic, nu avea puteri supranaturale, copilul s-a vindecat prin credinta mamei lui si datoritã rugãciunilor “Sfintei”. O grãmadã de oameni veneau aici sã bea din apa asta, sã stea de vorbã cu Ea, sã se roage”, spune cel mai bãtrân om din sat, Costicã Chetran.
În comunã, toatã lumea cunoaste povestea “Sfintei” si a fântânii pe care o vizitau sute de oameni în urmã cu 80 ani. “Aceastã femeie, Maria, a fost un om foarte credincios, care L-a slujit pe Dumnezeu si a fãcut mult bine. Din ce am auzit si eu, pentru cã documente istorice nu avem, se ruga foarte mult la Dumnezeu. Veneau la ea oameni bolnavi, care îsi câstigau sãnãtatea prin rugãciunile ei. Veneau ologi si plecau sãnãtosi. Fântâna a fost fãcutã de ea în vremuri în care nu prea erau fântâni si era secetã… Nu se cunosc prea multe pentru cã a fost deportatã…”, spune preotul la sfârsitul slujbei de duminicã. Nonagenarul satului, Costicã Chetran, cunoaste povestea mult mai îndeaproape si adaugã: “Dupã ce s-au terminat lucrãrile la fântânã, adicã prin 1933, la biserica din Tãbãlãiesti, preotul Gaitã a întrebat: “Sfânta cum sã-i zicem?”. Iar ea a rãspuns “Fecioara Maria”. Asta a fost greseala ei. Toatã lumea s-a supãrat, preotul Gaitã a terminat-o cu ea, iar în cele din urmã a fost trimisã din post în post pânã a ajuns la Ungheni, acolo unde este si înmormântatã. Se mai spune cã seful de post de la Ungheni ar fi asmutat-o cu câinele, iar câinele, în loc sã o muste pe ea, a muscat-o pe sotia sefului de post. Si de aici oamenii mai credeau cã era într-adevãr o Sfântã. Foarte multi veneau la ea, se rugau, vorbeau cu ea, beau apã din fântânã si donau bani, câte 1 leu, 2 lei, 3 lei… S-au strâns foarte multi bani, se adunau în saci”.
Dorinta Sfintei era ca lângã fântânã sã se construiascã si o bisericã
Desi majoritatea oamenilor din sat cred cã din banii strânsi atunci de “Sfântã” s-a ridicat si biserica din Plopi, bãtrânul spune cã nu e adevãrat: “Nu, nu se stie ce s-a fãcut cu banii, dar din ei nu s-a construit nicio bisericã. Erau trei consilieri, unu’ era din Rosiori, iar ceilalti doi din Plopi, dar hrãpãreti dupã bani… parcã-l si vãd pe Mos Alecu cum stãtea culcat, bãga mâna într-un sac si dãdea ordin: du-te si ia pâine albã si scrumbie”. “Istoricul bisericii este urmãtorul: lucrãrile au început prin 1940, dar de abia prin 1969 a fost sfintitã, deci vedeti cât a durat pânã când a fost finalizatã ? Dacã erau bani grãmadã, se fãcea foarte repede. Din ce am auzit si eu, Maria a vrut sã se facã biserica la fântânã. Ar fi spus cã dacã nu se va face acolo, unde se va face, se va termina foarte greu”, spune preotul. “La fundatia acestei bisericii am sãpat si eu. Au contribuit si pãrintii mei cu patru metri cubi de piatrã. A fost fãcutã prin ajutorul oamenilor de aici, nu al tuturor, ca si acum, nu toatã lumea era generoasã”, adaugã bãtrânul.
Mesaj pentru tineri: “Sã nu plece urechea la tot ce le spun trepãdusii ãstia care vin prin sat (n.r. în campanie electoralã)”
VETERAN GHIDUS…Mos Chetran a luptat în Al Doilea Rãzboi Mondial si s-a întors pe jos din Cehoslovacia. În 2007, a primit o decoratie de veteran de rãzboi pe care o scoate în lume ori de câte ori are ocazia. De meserie a fost paznic de vânãtoare si pescuit, dar nu s-a dat înlãturi de la nimic. La cei 96 de ani, bãtrânul are o gândire mai curatã decât multe persoane tinere. “În familia noastrã, sora mamei a avut 102 ani când a murit. Dacã e sã am aceeasi genã, sã-mi dea Dumnezeu sã ajung si eu la vârsta asta… Eu am fãcut sapte ani de scoalã, trei de pre-militarã, am fost în armatã, am mâncat, am bãut si am dormit pe patul meu. De un lucru m-am ferit si anume de femeile care te trag în cursã. Am pãcãtuit, recunosc. Femeia nu stia, dar bãnuia. Am avut vreo patru gagici. Eu nu eram chiar asa frumos, dar atunci fetele umblau dupã putinã inteligentã. Azi nu prea ai ce sã le spui tinerilor, cã nu înteleg. Din cele patru televiziuni au devenit una dreapta, iar celelalte strâmbe. Sunt oameni plãtiti în favoarea milionarilor, a potlogarilor, ca sã mintã. Decât sã te uiti la Antena 3, mai bine te uiti la un WC. Dacã totusi înteleg, le-as spune sã nu plece urechea la tot ce le spun trepãdusii ãstia care vin prin sat. Acus o sã-i vedeti iar. Cã vã dãm cutare lucru… Cine are pensie e un drept al lui de pensionar. Nu dã nimeni din buzunarul lui, ci din al României”.
