spot_imgspot_img
15.4 C
Vaslui
07-mai-2024

Autovehicul radiat din circulatie, descoperit în Albita

- Advertisement -

FALS…Politistii de frontierã din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita efectueazã cercetãri cu privire la un bãrbat care conducea un microbuz neînmatriculat. Astfel, la sfârsitul sãptãmânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albita s-a prezentat, pentru efectuarea formalitãtilor de control pentru trecerea frontierei, Andrei D., cu dublã cetãtenie, moldoveanã si portughezã, în vârstã de 40 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Spania. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autovehiculul în cauzã, politistii de frontierã au procedat la efectuarea unor verificãri suplimentare, în urma cãrora au constatat cã acesta este radiat din circulatie de autoritãtile din Spania. Cu privire la cele constatate, bãrbatul a declarat cã a achizitionat autovehiculul în cauzã din Spania, cu suma de 9.700 euro si cã nu avea cunostintã despre faptul cã acesta nu are drept de circulatie pe drumurile publice din România. În cauzã se efectueazã cercetãri sub aspectul sãvârsirii infractiunii de punerea în circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.