Un garaj de pe strada Decebal, nr. 34, din cartierul bârlădean Munteni, a luat foc în această dimineață. Vecinii au fost primii care au văzut că iese fum din acesta și au sunat imediat la 112, iar la fața locului au sosit imediat pompierii pentru a lichida incendiul. Garajul a ars în totalitate, însă, din fericire, nu sunt victime. Acesta era folosit ca un depozit în care erau adăpostite mai multe obiecte casnice și textile. Vom reveni cu amănunte.