spot_img
spot_imgspot_img
15.3 C
Vaslui
28-mai-2024

Silvicultorii stau cu ochii pe ursul din Gârleni

- Advertisement -

Ursul vazut in mai multe rânduri de satenii din Paladesti (comuna Gârleni) coborând din padure pâna in curtile lor este, acum, urmarit si de silvicultorii din Ocolul Fântânele. „Padurarii – ne-a declarat purtatorul de cuvânt al Directiei Silvice Bacau, Alexandru Rosca, seful Biroului regenerari-investitii – il vor alunga.

Daca nu face pagube serioase, nu poate fi impuscat, dar sunt metode de asomare, de anesteziere, iar animalul poate fi astfel capturat si dus intr-o zona nepopulata de oameni”.

De unde vin ursii la Gârleni

Satenii din Paladesti si cei din Gârleni spun, insa, ca nu au vazut niciodata un urs prin padurile din marginea localitatilor in care au gospodariile si se intreaba cum de a ajuns animalul pâna la ei, probabil venind tocmai de la munte.

Alexandru Rosca a explicat, insa, ca ursii pot cobori acum chiar pâna in arealul cu paduri de deal, habitatul lor normal, de la munte, fiind deja ocupat. „Dar, se pare ca ursii au mai fost pe la Gârleni ,pentru ca avem acolo denumiri geografice precum Pârâul Ursului sau Balta Ursului, care spun ceva despre asemenea situatii. Mai nou, s-au inmultit extraordinar de mult ursii.

Avem situatii in care ei ajung in zonele locuite de oameni si in alte zone ale judetului, precum la Caiuti. Ataca seara, mai ales pe la stâne. A fost o perioada in care s-a interzis vânatoarea de ursi, iar acum ei s-au inmultit si fac pagube”, a mai spus Rosca.

sursa: http://www.desteptarea.ro/silvicultorii-stau-cu-ochii-pe-ursul-din-garleni/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.