spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
6.1 C
Vaslui
13-mai-2024

Simpozionul “Bârladul-Capitalã Militarã” a ajuns la Colegiul “Al.I.Cuza” (foto)

- Advertisement -

LECTIA DE ISTORIE… Simpozionul si vernisarea expozitiei de fotografie documentarã ”BÂRLADUL – CAPITALà MILITARÔ (noiembrie 1916 – martie 1917) s-au desfãsurat, ieri, în Aula Colegiului Tehnic „Al.I.Cuza” din Bârlad. Aceasta reprezintã a treia manifestare dintr-un amplu proiect initiat de Scoala Generalã “Iorgu Radu” din Bârlad, proiect intitulat “România la întâlnirea cu Centenarul. Bârladul în Marele Rãzboi”, lansat cu prilejul primei activitãti intitulatã ”Berthelot si Bârladul”, desfãsuratã la sediul scolii Gimnaziale “Iorgu Radu”, în data de 16 octombrie, si care s-a bucurat de un real succes. Cu prilejul simpozionului au conferentiat profesorii de istorie Marcel Proca si Costel Pascaru.

Manifestarea se înscrie în lista de activitãti dedicate Centenarului Primului Rãzboi Mondial si Marii Uniri organizate în Bârlad si este organizatã în colaborare cu: Primaria si Consiliul Local Municipal Bârlad, Cercul Militar Bârlad, Societatea de Stiinte Istorice – Filiala Bârlad, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor “Elena Cuza” Bârlad, Scoala Gimnazialã “Iorgu Radu”, Colegiul Tehnic “Al. I. Cuza – Bârlad”, Biblioteca Municipalã “Stroe S. Belloescu” si Societatea Numismaticã Românã – Filiala Bârlad. Cu prilejul simpozionului au vorbit în fata elevilor de la “Al.I.Cuza” Marcel Proca si Costel Pascaru, doi dintre cei mai renumiti profesori de istorie implicati în acest proiect.

Bârladul a fost centrul militar al României

Tematica abordatã a fost rolul si importanta prezentei în Bârlad a Marelui Cartier General al Armatei Române si ale altor institutii de comandã militare românesti si strãine; iar la Zorleni a regelui Ferdinand I Întregitorul – comandantul Frontului Românesc – si a Marelui Cartier Regal cu implicatiile sale nationale si internationale. În perioada amintitã Bârladul nu a fost doar centrul militar al României neocupate de inamic dar si un important factor de influentã politic având în vedere cã aici a fost decisã numirea viitorului maresal Constantin Prezan la comanda Marelui Cartier General si România s-a confruntat cu problemele ridicate de dificila cooperare româno-rusã. Aici, Rusia a solicitat succesiv, prin intermediul reprezentantilor sãi: dizolvarea Marelui Cartier General românesc si înglobarea lui în cel rusesc, preluarea administratiei cãilor ferate si retragerea trupelor române pentru refacere pe teritoriul Imperiului tarist. O altã problemã politicã de importantã majorã, abordatã la Zorleni, a fost cea a înlocuirii primului ministru Ion I. C. Brãtianu cu generalul (din 1930 – maresalul) Alexandru Averescu.

Fotografii document de o importantã istoricã deosebitã!

Expozitia, ce cuprinde 30 de fotografii documentare, organizatã de profesorul Marcel Proca, cel care a descoperit fotografiile si a identificat data si locul realizãrii lor (decembrie 1916 la Bârlad), a fost prezentatã chiar de acesta. Se remarcã în cadrul expozitie fotografii de o valoare istoricã deosebitã ce atestã prezenta la Bârlad a celor mai importante personalitãti militare românesti si strãine, ele reprezentând instantanee luate în Piata Domneascã si în fata Scolii Normale “Principele Ferdinand” – sediul Marelui Cartier General românesc si rusesc (pentru trupele aflate pe teritoriul României), precum si al Misiunii Militare Franceze – comandatã de cunoscutul general francez Henri Berthelot. De asemenea, sunt si imagini inedite cu Regele Ferdinand I decorând ofiteri de aviatie pe aerodromul militar din Bârlad, în vara anului 1917 (colectia prof. Cristian Onel) si altele ce atestã, în premierã, prezentã unui lagãr de prizonieri de rãzboi în localitate.

“Bârladul, desi nu a avut pozitia de prim rang a Iasului, meritã totusi celebrat pentru amintirea rolului jucat în istoria nationalã, din decembrie 1916 pânã în martie 1917. Fãrã îndoialã cã, despre Bârlad, ca un oras ce a jucat un rol important în timpul refugiului din Primul Rãzboi Mondial, ar mai fi multe de spus. Aici si-a gãsit adãpost temporar regele Ferdinand, aici au fost dislocate cele mai importante institutii de conducere militarã, aici a fost partial reorganizatã armata si tot aici s-au initiat pregãtirile pentru marile victorii ale anului 1917. Activitãtile propuse în cadrul proiectului îsi propun sã releve comunitãtii locale rolul orasului, în contextul Marelui Rãzboi, pe coordonate mai apropiate de realitatea istoricã. Bârladul are un trecut eroic, trecut de care trebuie sã fie mândru, pe care trebuie sã îl respecte si sã îl onoreze cum se cuvine”, a precizat coordonatorul proiectului, prof. Marcel Proca – vicepresedinte al Societãtii de Stiinte Istorice – Filiala Bârlad.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.