DUBLA MASURA… Deși în acest moment legea spune clar că restaurantele nu au voie să funcționeze în interior decât cu maximum 20 de persoane, în cadrul unor evenimente private, în județul Vaslui legea nu este făcută pentru a fi respectată. O demonstrează evenimentul cu iz electoral organizat, ieri, la Popas Sârbi, de liderii comunității rrome din județ, la care a participat și conducerea Consiliului Județean Vaslui. Reprezentații IPJ Vaslui ne-au comunicat aseară, după finalizarea cercetărilor că atât organizatorul ședinței cât și participanții au fost sancționați contravențional cu avertisment. „Cu privire la evenimentul ce a avut loc pe raza comunei Banca, județul Vaslui, vă comunicăm că la data de 09.07.2020, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o unitate de alimentație publică de pe raza comunei este organizată, într-un spațiu închis, o întrunire la care iau parte mai multe persoane. In urma verificărilor efectuate, au fost depistate un număr de 33 de persoane participante, care purtau măști de protecție și păstrau distanța socială. Totodată, în urma neregulilor constatate privind abaterile la normele legale stabilite pentru starea de alertă, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale (avertisment) atât organizatorului evenimentului, cât și celorlalți 32 de participanți”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Nu știm ce cercetări au făcut oamenii legii la fața locului, dar din video-ul de mai jos se poate observa clar că cel puțin trei dintre participanți (Dumitru Buzatu, Ciprian Trifan și Ana Maria Obreja) nu purtau măști în interiorul restaurantului. Decizia politistilor de a da doar avertisment e cu atat mai greu de inteles cu cat Dumitru Buzatu este „recidivist” in privinta refuzului de a purta masca intr-un spatiu inchis. Acesta are bifate doua sedinte de Consiliu Judetean in care s-a pozitionat desupra legii, refuzand sa se conformeze dispozitiei semnata chiar de el, prin care toate persoanele care intra in institutia Consiliului Judetean sunt obligate sa poarte masti de protectie.
Baștanii avertizați, vasluienii de rând amendați.