Local

Cum era pregătit Bogos de un fost procuror DNA să fie sifon. Grupul de influență al acestuia știa că este “monitorizat” și prin denunțul pregătit urma să spele putina

GĂINAR PLĂTITOR... Bogos și-a dat seama că ultimul grup de securiști angajați (Aniței -Donea) să-l demită pe Mihai Ponea de la DSVSA este “profesionist”. A venit la București cu un miliard de lei vechi să îl dea șpagă. La un moment dat acesta a vrut să le și predea afacerea.

REȚEAUA BOGOS ÎN ACȚIUNE… Ziarul „Vremea Nouă” vă prezintă în episodul de astăzi extrase din referatul de arestare pe numele lui Bogos și al complicilor săi din dosarul „Rețeua Bogos”, dar și convorbiri incendiare care arată cum omul serviciilor din Justiție, Mihail Aniței, împreună cu fostul procuror DNA Vasile Doană îl pregăteau pe Fănel Bogos să discute cu procurorii de la DNA București, privind denunțul care l-a făcut împotriva lui Mihai Ponea, directorului DSVSA Vaslui, dar și celor din gruparea Laura Iusein – Rareș Cristea. „L-a audiat pe Bogos Fănel pe un scaun în bucătăria lui de la ora 10.00 până la ora 16.00, ca la DNA (…) L-a pus pe scaun ca pe infractori în bucătărie, s-a pus în fața lui, cu LILI (n.r., una din soțiile lui Bogos) alături. N-au stat aici pe canapele. Știi?”, se lăuda Aniței asociatei sale. Procurorul Doană l-a învățat pe Bogos cum să spună că a dat mită, fără să fie acuzat de acest lucru. Interesant că pregătirea lui Bogos ca denunțător de făcea în locuința fostului procuror care i-a creat și un „mediu” special, fix ca acel de la DNA. Procurorii DNA s-au speriat de volulmul șpăgilor date de Bogos foștilor ofițeri SRI sau SIE, dar și foștilor magistrați, concuzionând că banii vin din evaziunea fiscală pe care acesta o făcea la firmă.

Securistul Mihai Aniței îi povestește asociatei sale, Matacă Veronica Oiță, cea pe care o și impune la Vanbet ca manager de risc cu salariu de 10.000 de euro. Interesant că Bogos se cam codea să fie denunțător de la DNA, iar Aniței și procurorul Doană l-au luat la rost. Iată ce scriu procurorii în referatul de arestare a inculpaților din dosar despre aceste aspecte: „La data de 30.09.2025, la ora 21:59:34 Aniței Mihail o contactează telefonic pe numita Matacă Veronica Oița căreia îi povestește că în acea zi numitul Bogos Fănel împreună cu numita lui Bogos Maria-Liliana s-au deplasat la locuința acestuia din sat Snagov, jud. Ilfov, unde s-au întâlnit cu numitul Doană Vasile, care i-a întocmit denunțul și declarația numitului Bogos Fănel pe care acesta ulterior să le depună în fața organelor de urmărire penală din cadrul DNA București. (VASILE a vrut la un moment dat să se ridice în picioare să plece pentru că… ăh… FĂNICĂ în continuare i-a scos din cap azi, el crede că..! El practic ce-a vrut? Cineva să- i spele lui rufele murdare fără el să fie implicat și fără să nu dea în primire el pe nimeni că se uită lumea la el și, de fapt, frica lui este că se vor întoarce ăia împotriva lui și vor scoate scheletele din dulap și i-a explicat VASILE că nu poți să te duci la procuror cu jumătăți de măsură și să uiți altele./ Deci, astăzi i-a construit declarația de la ora 10 la ora 4 jumătate, în maniera în care l-a audiat ca pe infractor, da și a pus în pagină, l-a audiat ca procuror și i-a construit declarația ca să fie înrudit celălalt când i-o depune, da, să fie înrudit celălalt, să rețină faptul că a fost… toate dările de mită sunt…erau în urma unor constrângeri, ca să fie exonerat de responsabilitate. Deci, ce am făcut eu pentru el nu făcea nimeni!). În același timp, Aniței Mihail, profitând de ascendentul pe care-l avea asupra numitului Bogos Fănel, i-a solicitat să o angajeze pe Matacă Veronica pe funcția de manager general în cadrul SC VANBET SRL și să-i remită salariul de aprox. 10.000 euro, așa cum s-au înțeles în momentul în care Bogos Fănel a solicitat accesul la sistemul relațional de influență a lui Aniței Mihail. (Iar eu, la final, l-am întrebat bun, cu VERONICA ce faci? Zic ăștia pe aici pe la BUCUREȘTI nu sunt prea happy că-i în a treia săptămână și, zic, ți-a făcut raportul…! Eu n-am vorbit cu tine, știi? Ți-a spus femeia cam pe unde ești, ce te așteaptă, ce nu știu ce? Păi..! Zic, FĂNICĂ… și a început în timpul discuției că., păi, să ne pregătim să facem firmă!). În acel moment, Doană Vasile i-a reiterat ideea lui Bogos Fănel că trebuie să-i remită lui Aniței Mihail sumele de bani pe care acesta i le-a solicitat în schimbul accesului la sistemul lui relațional de influență (Și știi ce a zis VASILE? Cică vrei să-i plimbi cârnatul pe la nas lui MIHAI până când îți rezolvi problemele? S-a făcut liniște de mormânt! Și tot VASILE a continuat, poți să-l întrebi, tot VASILE a continuat, i-a zis … domnul BOGOS, pe mine mă știți acuma la a doua întâlnire, eu pe MIHAI îl știu de o viață, eu vă spun că pe MIHAI nu-i bine să-l aveți dușman niciodată. Și nici nu se pune problema, am încercat eu. Nu se pune problema! Cică ba da, Mihai, se pune problema pentru că pierdem timpul! Cică eu vă ajut în continuare, iar VASILE este prieten la cataramă azi… a (neinteligibil)… cu președintele CEC ROMÂNIA care poate să-i dea banii când vrea, când vrea BOGOS. M-ai înțeles?/ Și… VASILE a zis cică băi, dacă cu dânsul n-ai să finalizezi ceva, notifică produsele alea, pune cutiile pe masă și-ți dau eu bani de la CEC, linie de credit, nu știu, cum mi-a povestit, fără garanție.) Aceste aspecte relatate dezvăluie adevărata motivație a numiților Aniței Mihail, Doană Vasile și Matacă Veronica Oița de a-l ajuta pe Bogos Fănel, respectiv urmăresc remiterea sumelor de bani de către agentul economic în schimbul accesului la sistemul relațional de influență la care are acces Aniței Mihail”. 

Procurorii DNA spun că sumele mari de bani cu care și-a creat propriu stat paralel, pe care-l numit „Țara lui Vanbet”, aveau ca sursă „comercializarea frauduloasă a produselor de carne și ouă din cadrul fermelor sale”

Pe Aniței și fostul procuror Doană îi seca faza că o „gâsculiță” l-au păcălit pe Bogos de jumătate de milion de euro. De aceea, acestea au cerut sume între 200.000 de euro și cinci milioane de euro. Ultima sumă era disimulată într-o investiție într-o fabrică fantomă unde trebuia să se facă un medicament care urma să vindece diabetul. Procurorii surprind chiar modul în care Bogos era învățat cum să se comporte pe timpul denunțului. „În continuare, Doană Vasile și Bogos Fănel au discutat aspectul privind remiterea către Iusein Laura a unei sume importante de bani pentru a obține demiterea numitului Ponea Mihai din funcția de director executiv al DSVSA Vaslui (și a rămas FĂNICĂ cam așa. și i-a zis dom’le, nu merge cu jumătăți de măsură! Hai că nu vă…că .. ! Ei… ! și l-a întrebat simplu: de ce nu vreți de „balena ucigașă” să abordăm subiectul? Cu ce vă are la mână? Cum puteți să-mi spuneți că pur și simplu pierdeți.. ați pierdut juma de milion de euro și nu vă pasă?/ Iar LILI bătea câmpii aici. Dar dacă ne întreabă de unde am avut banii? Și el a zis simplu, din dividende. N-ați avut dividende niciodată? Ba da! V-ați cumpărat vreun castel prin SPANIA? Nu! I-ai adus de-acasă! Punct!). În realitate, sumele de bani pe care Bogos Fănel le-a remis diferitelor persoane pentru a obține demiterea numitului Ponea Mihai din funcția de director executiv al DSVSA Vaslui, le obține din comercializarea frauduloase a produselor de carne și ouă din cadrul fermelor sale. Aniței Mihail afirmă că Doană Vasile l-a audiat pe Bogos Fănel pe un scaun în bucătăria lui de la ora 10.00 până la ora 16.00 (Deci, astăzi i-a construit declarația de la ora 10 la ora 4 jumătate, în maniera în care l-a audiat ca pe infractor, da și a pus în pagină, l-a audiat ca procuror și i-a construit declarația ca să fie înrudit celălaltul când i-o depune, da, să fie înrudit celălaltul, să rețină faptul că a fost… toate dările de mită sunt… erau în urma unor constrângeri, ca să fie exonerat de responsabilitate /L-a pus pe scaun ca pe infractori în bucătărie, s-a pus în fața lui, LILI alături. N-au stat aici pe canapele. Știi?)”

Bogos a vrut la un moment dat să-i dea afacerea lui Aniței. Strategie sau pur și simplu lehamite?

În referatul de arestare, apare o secvență interesantă. Momentul în care se pare că Bogos cedează și ar vrea să-i cedeze afacerea lui Aniței. Acest lucru s-a petrecut în timpul pregătirii sale ca sifonar. Poate fi și o strategie, fiindcă întâiul găinar din județ, prin angajarea lui Matacă Veronică Oiță, încearcă să transfere din responsabilitățile penale ale afacerii sale acesteia. Dar haideți să parcurgem acest pasaj și să vedem cum pune omul de afaceri problema. „La finalul acestei întrevederi, Bogos Fănel i-a propus lui Aniței Mihail să-i predea lui afacerea, cu casa și pensiunea lui, dar acesta din urmă a refuzat (Că VASILE a plecat primul și am mai rămas eu cu el. Vino la….vino la BÂRLAD! Mută-te acolo! Serios, Bobiță? Nu mă mut! Păi îți dau.. îți dau.. îți fac și actele pe tot hotelul și restaurantul! Mulțumesc, nu-s interesat! Ca să am eu, vezi tu Doamne, casă! Ce-mi trebuie, mă? Restaurantul tău, bucătăria, curtea, piscina, ce-mi trebuie mie la BÂRLAD? M-am tâmpit la cap? Da! Mai multe! Ai ajuns?). Aniței Mihail a afirmat că în timp ce era în locuința sa cu Bogos Fănel și Bogos Maria-Liliana l-ar fi contactat telefonic procurorul din cadrul DNA București pentru a-l întreba când va veni cu Bogos Fănel pentru a depune denunțul (dar oricum l-a înmuiat, l-a …! Nu mai… n-a plecat FĂNICĂ de-aici ăla căpos și îngâmfat și arogant și numai el le știe! Atâta m-a întrebat LILI când am plecat, a luat așa..m-a prins de mână LILI, de față cu el cu FĂNICĂ și mi-a zis domnul MIHAI … da, de fapt, dumneata cine ești?” 

Aniței s-a lăudat că în timpul „pregătirii” lui Bogos a fost sunat de un procuror, căruia îi dă și numele. O fi vreo fentă de-a acestui așa zis om al serviciilor  

De fapt, cine este Mihai Aniței, așa zis al serviciilor din Justiție. Pentru că procurorii surprind o convorbire pe care Aniței o are cu asociata sa și spune un lucru foarte grav. Că a fost sunat de un procuror de caz care instrumenta denunțul lui Bogos : „Și pe mine m-a bușit râsul! Zic, unul care se duce să arunce scrumierele voastre, să spele vasele! Hai, vă pup! Drum bun! Că culmea este când eram, a sunat procurorul care se ocupă la DNA, știi?/ Și eu am pus de-a dracului pe speaker. Sunt procurorul BECHET. Zic, v-am recunoscut, domn procuror./ Dom’le, ce face prietenul? îl așteptăm, când vă hotărîți, noi suntem la dispoziția dumneavoastră./ Parcă l-am pus eu să vorbească, știi?)” Așa cum este scris în referatul procurorilor se pare că schema lui Aniței este, de fapt, o escrocherie, o fentă, cum mai este denumită în limbaj de specialitate.

Cum a venit Bogos cu un miliard în portbagaj la București ca să-l plătească pe Aniței 

INCREDIBIL… Bogos a fost atât de impresionat de gruparea Doană-Aniței, încât a vrut să le ofere într-o seară după pregătirea sa în calitate de viitor sifon, 100.000 de lei. „Aniței Mihail a profitat din nou de ascendentul pe care-l avea asupra numitului Bogos Fănel datorită cronologiei faptelor expuse și i-a solicitat să o angajeze din nou pe Matacă Veronica și să-i finanțeze producția de medicamente sub pretextul că doar el și sistemul lui relațional de influență îi pot rezolva problemele. (Ascultă-l, mă, pe omul ăsta, da? Și ascult-o ne fata aia, ne femeia aia de la BÂRLAD dacă vrei să-ți fie bine! Dacă nu vrei, nu… mie zi-mi și eu nu mai îmi pierd timpul că am destule de făcut! Păi ce, mă? Nu mai facem firmă? Facem firmă când văd concret că ai făcut ceva în direcția asta, până atunci eu am de scris, am altele./ și mi-a zis, hai până la mașină, hai să- ți dau un miliard să ai de cheltuială!). La finalul întrevederii, numitul Bogos Fănel i-ar fi oferit lui Aniței Mihail suma de 100.000 lei pentru ajutorul acordat, dar acesta din urmă a refuzat, deoarece costul finanțării producerii medicamentelor este unul mult mai mare. i mi-a zis, hai până la mașină, hai să-ți dau un miliard să ai de cheltuială!/ Mulțumesc, nu! Nu, Fănică! Nu-mi trebuie! Chiar dacă-mi trebuie, nu-­mi trebuie că nu-mi rezolvă mie acuma problemele vezi tu, Doamne, bat din palme. Lasă!)”, se mai arătă în referatul de arestare.

Securistul Aniței află, cu 30 de zile înainte de reținerea lor, că sunt filați: „partea frumoasă este că cineva se crede șmecher, numai că-s mai bandit eu ca ei!”

SECURIST INFORMAT… Aniței avea relații în sistemul judiciar din România. O dovedește o interceptare surprinsă de procurori. Acesta dă instrucțiuni clare asociatei sale pe cine să sune în caz că se întâmplă ceva și îi transmite și un număr de telefon secret al fostului procuror Doană. Interesant este de aflat dacă Matgacă Veromnica Oiță chiar a sunat, pe 22 octombrie când Aniței și Bogos au fost reținuți de procurorii DNA Iași. „La data de 02.10.2025, la ora 10:17:30, Aniței Mihail o contactează telefonic pe Matacă Veronica Oița căreia îi trasează sarcini de a nu lua legătura cu Bogos Fănel, dând de înțeles faptul că acesta a fost supus unor măsuri de supraveghere tehnică și că dacă se întâmplă ceva, să sune pe Doană Vasile (care utilizează postul telefonic cu numărul 0724/XXX.XXX) (Dacă ți se întâmplă ceva, intră cineva, te-ntreabă ceva orice de orice natură, da?/… suni la numărul ăsta – 0724.XXX.XXX!/ Prima dată suni la numărul ăsta și după aia suni la mine! Că partea frumoasă este că cineva se crede șmecher, numai că-s mai bandit eu ca ei! / Pentru că am văzut ce credeau ei că … că n-o să văd, dar asta.. nu-ți aud gurița! Nu… ai mei, alții!/ Stai să vedem cum se termină, cum…când se termină! Stai că nu-i așa!/ Deci, încearcă și când te sună astăzi, să fii ocupată cu nu știu ce ca să nu poți vorbi!). Ulterior, Aniței Mihail detaliază aspecte din discuția pe care a avut-o cu Bogos Fănel, din care reies că cel dintâi dorește să obțină sume de bani consistente de la agentul economic pentru a-și promova medicamentele („domle, că după ce se face liniște, eu îți promit că peste trei luni” … „băi, FĂNICĂ, dar nu vrei tu să găsești tu o soluție în care să nu pierd eu trei luni ca să am o mare dezamăgire după aia?” Replica lui: liniște!/ acuma are nevoie, dar după ce e liniște, nu mai are nevoie!). Aniței Mihail o îndeamnă pe Matacă Veronica să obțină cât mai mulți bani de la Bogos Fănel, dar aceasta ripostează că se afundă în ilegalitățile acestuia dacă mai rămâne la SC Vanbet SRL (Îmi dai mie dreptate când ți-am spus… „contractul”?/ Ce să faci cu el? Să-ți iei banii de pe el!/.. patru luni mai ciupeai 10.000 pe lună care te ajutau/ MVO- Da? Pentru că în alea 4 luni mă afund în noianul de ilegalități al locului.)”, scriu procurorii în referatul de arestare.

CITEȘTE ȘI:

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button