spot_imgspot_img
10.8 C
Vaslui
01-mai-2024

Accident cu victime la 7 Case. Un autoturism s-a răsturnat șI a ajuns în decor (FOTO)

- Advertisement -

ULTIMA ORĂ… În această dimineață, pompierii vasluieni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor, în urma producerii unui accident rutier pe DE  581, în zona șapte Case, comuna Costești. În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau trei bărbați. La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism răsturnat în afara carosabilului. Două dintre cele trei persoane aflate în interiorul autoturismului au fost evacuate, cea de-a treia persoană fiind blocată. Pompierii au acționat pentru deblocarea și evacuarea victimei. Toate cele trei persoane au fost evaluate, două dintre acestea necesitând îngrijiri medicale. Victimele au primit primul ajutor în ambulanțele SMURD, ulterior, una dintre acestea fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, bărbatul în vârstă de 39 ani acuzând puternice dureri în zona lombară.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.