spot_imgspot_img
19.2 C
Vaslui
01-mai-2024

Băsescu: Nu o sa mă bag niciodată sub birou ca să nu fiu suspendat

- Advertisement -

Traian Băsescu a declarat că nu o să devină un şef al statului „care se bagă sub birou ca să nu fie suspendat” şi că ştie că este „contraproductivă” o iniţiativă a USL de suspendare a sa. „Niciodată nu mă voi opune unui act juridic legal şi care a fost constatat de Curtea Constituţională a nu înfrânge Constituţia. Niciodată însă nu o să faceţi din mine unul care se bagă sub birou ca să nu fie suspendat. Aduceţi-vă aminte că mi-am câştigat mandatul jucând totul pe o singură carte, pe Constituţie”, a spus Băsescu. Totodată, el a arătat, într-un schimb de replici cu senatorul social-democrat Toni Greblă, că ştie că o iniţiativă a USL de suspendare a sa „este contraproductivă”. „Ştiu că este contraproductivă. Dar ştiu foarte bine, domnule Greblă, că dumneavoastră sunteţi un partid care una spune şi alta face”, a spus preşedintele. Băsescu a arătat că USL încearcă, pe tema reprezentării la Bruxelles, să schimbe Constituţia printr-o declaraţie a Parlamentului pentru a demonstra că şeful statului este „conflictual”. „USL poate să facă şi asta, să modifice printr-o hotărâre a Parlamentului Constituţia. Au mai făcut-o şi vecini ai noştri care nu sunt prea bine văzuţi în UE. Au făcut-o şi cu televiziunile, cu Constituţia, mai urmează Banca Naţională şi suntem în aceeaşi barcă”, a spus Băsescu. Întrebat cine va merge în 28 iunie la Consiliul European, dacă nu este posibil scenariul ca şeful statului să se urce într-un avion, iar premierul Victor Ponta în altul, Băsescu a spus că „este o imagine stupidă asta”. „Vă asigur că nu am să mă acopăr niciodată de ridicol, nu are decât să se acopere cine vrea”, a spus el. Întrebat dacă va apela la arbitrajul Curţii Constituţionale pe această temă, el arătat că nu are „o evaluare pe această temă” şi că speră să nu se ajungă în această fază. „Eu sper să nu ajungem aici, dar îmi menţin punctul de vedere că în baza unui act juridic eu sunt de acord să meargă domnul prim-ministru la Bruxelles, la Consiliul European şi povestea cu legitimitatea mai vedem. Dar să fie act juridic constituţional”, a adăugat el, scrie Mediafax.

www.antena3.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.