spot_imgspot_img
11 C
Vaslui
01-mai-2024

Criză mare! Primarul Bacinschi vinde case din fondul locativ la 1.800 euro

- Advertisement -

Un apartament ultracentral din fondul locativ al municipalităţii focşănene, evaluat la suma modică de 7.000 lei, a fost vîndut Getei Dumitru, asistenta medicală acuzată de trafic de influenţă în dosarele de pensionare u reprezentanţii Primăriei Focşani spun că nu este nimic în neregulă şi că solicitările trebuie soluţionate în maxim cinci zile u referitor la preţ… “ăsta e sistemul de calcul” u Primăria a decis să vîndă casele din fondul locativ de stat pe motiv că acestea sînt greu de întreţinut

Criză mare la bugetul local al municipiului Focşani! Aceasta este motivaţia pentru care un apartament ultracentral care chiar şi în condiţiile actualei crize economice se vinde cu nu mai puţin 35.000 euro, a ajuns să fie înstrăinat la o valoare de peste douăzeci de ori mai mică. Şi nu este nici glumă, nici greşeală, este chiar valoarea de 7.000 lei, aproximativ 1.800 euro la cursul zilei. Situat la etajul II din IV, la 48 m.p şi în cea mai centrală zonă posibilă, la doi paşi de Primăria Focşani, pe strada Vămii, apartamentul a părăsit fondul locativ de stat la data de 29 martie 2011, fiind cumpărat de asistenta medicală Geta Dumitru, aflată în arest pînă la sfîrşitul lunii pentru trafic de influenţă în dosarul pensionărilor frauduloase. Apartamentul a fost vîndut la trei zile de la momentul în care s-a depus cererea la Serviciul de Fond Locativ, printr-o operativitate pentru care reprezentanţii Primăriei Focşani merită doar laude. Mai mult, apartamentul a fost vîndut după ce cumpărătoarea a accesat un credit bancar, iar avansul plătit a fost de 700 lei, urmînd ca diferenţa să fie plătită timp de trei ani. Titulara contractului a primit repartizare în august 2010, iar peste şapte luni devenea deja proprietară în centrul oraşului.

Cerere soluţionată în timp record

“Asta e sistemul de calcul“, a motivat Primăria la suma derizorie cu care s-a vîndut imobilul. “Modalitatea de calcul nu o stabilim noi, este reglementată de lege, de la valoarea iniţială a imobilului se aplică indexările pe care nu le-am stabilit noi, tot în lege sînt prevăzute şi rezultă această valoare. Ăsta e sistemul de calcul, e perfect legal. Doamna Dumitru era pe o listă de aşteptare, a primit repartiţie, apoi a solicitat să îl cumpere”, a declarat Cristina Costin şefa serviciului Investiţii şi Fond Locativ. La întrebările repetate referitoare la rapiditatea cu care s-a soluţionat cererea semnată inclusiv de către primarul Decebal Bacinschi, Cristina Costin a replicat tăios: “Nu înţeleg de ce mă acuzaţi. Că aş avea vreo legătura cu persoana în cauză? Atît a durat!”. În cursul zilei de ieri, purtătorul de cuvînt al Primăriei a completat poziţia oficială. “Ca procedură, adeverinţele necesare la dosar sînt valabile doar cinci zile. De aceea se soluţionează cererea cît mai operativ”, a precizat directorul Dan Cazaciuc. La începutul acestui an, Primăria Focşani a decis să scape de fondul locativ vechi, pe motiv că este scump de întreţinut, după cum spunea primarul Bacinshi, iar municipalitatea are nevoie de bani pentru investiţiile derulate în oraş. Oficialii municipalităţii au indicat că aceste locuinţe se vînd la cererea chiriaşului, iar prin aceste tranzacţii se realizează venituri la bugetul local. Echivalentul a cam cîţi metri pătraţi de asfalt ar fi preţul apartamentului vîndut Getei Dumitru? Cu siguranţă că nu foarte mulţi, după cum se mişcă asfaltarea în municipiu, tocmai din lipsa fondurilor! Reprezentanţii Primăriei mai spun că în fondul locativ de stat se mai află în prezent pînă în 300 de locuinţe iar anul acesta, pînă acum, au fost vîndute alte patru apartamente, tot la preţ de inventar. Apartamentul în discuţie a fost ocupat, conform vecinilor familiei Dumitru, de un chiriaş răuplatnic care a fost evacuat în cursul acestui an. În foarte scurt timp, după mutarea şi renovarea în locuinţă, familia Dumitru (formată din 3 persoane) şi-a manifestat opţiunea de a-l cumpăra. La ora actuală, municipalitatea nu mai are nici o locuinţă liberă pentru cazuri sociale extreme.

Cumpărătoarea, arestată pentru trafic de influenţă

Geta Dumitru, cea care a achiziţionat apartamentul cu pricina, nu este nimeni alta decît asistenta de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani, arestată preventiv sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de influenţă. Femeia a fost pusă sub acuzare după ce mai multe persoane au declarat procurorilor că i-au dat bani pentru a interveni în vederea “aranjării” mai multor dosare de pensionare pe caz de boală, la limită de vîrstă sau pentru încadrare într-un grad de handicap. Asistenta Dumitru se află astfel în arest de la finalul lunii august iar procurorii spun că cercetarea penală nu este încă finalizată, aceasta putînd aduce în prim plan chiar şi numele unor oficiali din sistem care au avut relaţii cu Geta Dumitru. La percheziţie, oamenii legii au găsit zeci de seturi de documente aparţinînd mai multor persoane cărora Geta Dumitru le-ar fi promis că le “rezolvă” dosarele. Una dintre aceste persoane ne-a declarat că i-a oferit femeii 1.500 de lei pentru o pensionare “la negru”. “Dacă nu îmi dă banii înapoi mă duc să-i plătesc un acatist la biserică”, ne-a declarat femeia, care se teme să depună plîngere pentru a nu intra sub incidenţa legii şi care a aflat din ziar de arestarea “pilei” sale. Apartamentul abia cumpărat din fondul locativ al primăriei a fost pus sub sechestru de către Parchet pentru recuperarea prejudiciului din dosar, ţinînd cont de numărul mare de plîngeri depuse de cei păgubiţi. Geta Dumitru nu şi-a recunoscut faptele însă judecătorii nu i-au prea dat crezare, respingîndu-i cererea de eliberare condiţionată sub control judiciar.

www.ziaruldevrancea.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.