spot_imgspot_img
19.2 C
Vaslui
01-mai-2024

De ce ar fi fost bun Sânmãrtean?

- Advertisement -

Lucian Sânmãrtean este jucãtorul din Liga I care tine cel mai bine de minge

ÎNCÃPÃTÂNARE Vãzut de presedintele LPF, Dumitru Dragomir drept cel mai bun mijlocas din Liga I, Lucian Sânmãrtean nu a fost nici mãcar în vederile selectionerului Rãzvan Lucescu, în actuala campanie de calificare. Cel mai probabil mijlocasul Vasluiului a fost omis din cauza faptului cã are deja 31 de ani, dar în ciuda vârstei acesta ar fi fost singurul fotbalist care ar fi putut tine de balon, lucru absolut necesar, mai ales în momentele când echipa noastrã conducea cu scorul de 1-0.

Chiar dacã au trecut trei zile de la rusinea suferitã de România în Bosnia, iar nationala tãrii noastre va întâlni astãzi pe Luxemburg într-un derby al codaselor grupei D, gustul amar al înfrângerii încã persistã printre microbisti. Lucescu a avut la un moment dat meciul în mânã, dar a pierdut toate cele trei puncte pe o dominare zdrobitoare a gazdelor. A doua reprizã tricolorii nu au legat trei pase, iar la capitolul posesie au fost sub orice criticã. Cu o bancã de rezerve “schiloditã” si cu un mijloc construit în jurul “vedetei” Florescu, nationala actualã traverseazã cea mai rusinoasã perioadã din istoria modernã. Vina principalã este a selectionerul Rãzvan Lucescu, cel care se încãpãtâneazã sã nu cheme jucãtori ce fac legea pe teren, în competitia internã. Sânmãrtean este cel mai bun exemplu, mijlocasul Vasluiului putând fi singurul jucãtor din lot capabil sã tinã mingea fãrã sã o piardã si sã ofere pase geniale spre atacantii Mutu si Marica.

Papp pregãtit sã debuteze

Rãzvan Lucescu va încerca sã dreagã busuiocul în meciul cu Luxemburg, apelând la o formulã de joc mult mai ofensivã decât cea de la Zenica, si întineritã prin posibilele titularizãri ale lui Gardos, Papp si Bogdan Stancu. Paul Papp are sanse foarte mari sã debuteze astãzi pentru prima reprezentativã a României, într-un meci oficial, Rãzvan Lucescu fiind nevoit sã gãseascã o solutie pentru a-i înlocui pe Chivu, Tamas si Goian din centrul apãrãrii. Tricolorii ar putea alinia, astfel, o linie de fund foarte tânãrã, alcãtuitã din cuplul Gardos-Papp.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.