spot_imgspot_img
12.7 C
Vaslui
28-apr.-2024

Deputatul Tudor Ciuhodaru vrea ca şoferii băuţi la volan să plătească actul medical şi intervenţia poliţiei

- Advertisement -

Medicul Tudor Ciuhodaru solicită Camerei Deputaţilor adoptarea de urgenţă a proiectului legislativ care prevede ca persoanele surprinse în trafic sub influenţa alcoolului sau a psihotropelor să fie obligate să plătească atât actul medical, cât şi intervenţia poliţiştilor.

Solicitarea este reiterată după ce, în noaptea de joi spre vineri, poliţiştii au descoperit un conducător auto care se afla la volan cu o alcoolemie ce depăşeşte pragul comei – 2,68%.

Deputatul UNPR, care este şi medic la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Centrul de Traumă şi Toxicologie ”Sfântul Ioan” din Iaşi, şi-a exprimat speranţa, vineri, că această prevedere legislativă îi va descuraja pe şoferi să se urce la volan după ce au băut.

„Şoferii continuă să ajungă în trafic cu alcoolemii incredibile. La 43 de ani, a te urca la volan cu o alcoolemie de comă reprezintă o adevărată crimă cu premeditare. Zilnic, trei şoferi sunt amendaţi după ce au fost surprinşi în trafic fiind sub efectul alcoolului, iar pierderile economice legate de evenimentele rutiere sunt estimate la 1,5 – 2% din PIB”, a precizat Ciuhodaru.

El a susţinut că un studiu al Institutului pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii din Inspectoratul General al Poliţiei Române arată că procentul şoferilor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice (44,5%) implicaţi în accidente rutiere este aproape dublu faţă de cel al conducătorilor auto care nu au fost niciodată implicaţi în accidente – 24,5%.

„Cheltuielile cu un şofer beat variază între 70 şi 100 de lei, bani care ar putea fi direcţionaţi spre cei care au afecţiuni cronice sau spre achiziţii de aparatură sau medicamente. De multe ori, aceşti şoferi produc disfuncţionalităţi în activitatea serviciilor de urgenţă. Ei creează probleme prin agresivitate verbală sau fizică, iar evaluarea clinică, recoltarea de probe biologice şi determinările toxicologice presupun deturnarea de resurse umane şi materiale care sunt destinate asigurării terapiei pacienţilor aflaţi în stare gravă. De aceea, doresc ca prin acest proiect legislativ cei prinşi în trafic sub influenţa alcoolului sau psihotropelor să deconteze atât actul medical, precum şi intervenţia poliţiei”, a precizat Tudor Ciuhodaru.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.