spot_imgspot_img
13.7 C
Vaslui
27-apr.-2024

Djuvara: România e în urmă și fiindcă e ortodoxă

- Advertisement -

Istoricul Neagu Djuvara spune că, dacă ar avea cu 20 de ani mai puţin, ar can di da la preşedinţia României şi şi-ar asuma ca principal obiectiv readucerea Basarabiei între graniţele ţării. Crede însă că e prea târziu să se mai apuce de politica activă şi observă că printre cauzele rămânerii în urmă a României se numără şi apartenenţa ei la ortodoxie, plus argumente prin care demonstrează cum şi când s-au aşezat liderii români „cu fundul în două luntrii”.

La 11 noiembrie s-au împlinit 92 de ani de la sfârşitul Primului Război Mondial, iar prezicătorii au anunţat că se apropie al treilea. Credeţi că există premise pentru declanşarea unei noi conflagraţii mondiale?

N.D.: Nu. Eu sunt autorul unei teze de filosofie a istoriei în care cred în ciclurile istorice, adică sunt de părere că civilizaţia occidentală, ca toate celelalte civilizaţii, durează circa 2.000 de ani. Până în 1945, cele trei mari puteri care timp de sute de ani s-au bătut să fie hegemonice în Europa au eşuat: mai întâi Spania şi Germania lui Carol Qvintul, pe urmă Franţa, de la Ludovic al XIV-lea până la Napoleon, pe urmă Germania, de la Bismark până la Hitler. Ne găsim deci în 1945 cu cele două mari puteri exterioare într-un fel Europei: SUA şi Rusia. Preziceam în cartea mea scrisă acum 40 de ani că musai vor fi învingătoare Statele Unite, nu Rusia.

Între timp, SUA sunt pe cale să piardă, la rândul lor, hegemonia.

N.D.: SUA sunt pentru 150 de ani dominatoare în lume, toate micile războaie care au avut loc în ultimii 40 de ani ne-au demonstrat cât de puternici sunt americanii. Rusia, deşi încearcă să domine prin resurse, nu mai are şanse să redevină o mare putere.

timpul.md

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.