CARITATE Si oamenii pot face minuni! Ia uneori, când drama unor semeni reuseste sã îi împresioneze, oamenii cu suflet realizeazã împreunã lucruri, aparent, imposibile, dovedind cã „minunile” sunt la îndemâna celor care cred în ele! Cazul copiilor care îsi duceau traiul pe un câmp din marginea Husului, între patru pereti din lut, neacoperiti, înfruntând si frigul si ploaia, este un exemplu în acest sens. Atunci, cei care au citit despre „Viata într-o casã fãrã acoperis”, în care doi copii si mama lor dormeau sub cerul liber, acoperiti cu haine vechi si saci de plastic, au reusit sã le ridice o cãsutã, asa cum ei nici nu visau vreodatã!
RECUNOSTINTÃ Si binefacerea n-a fost în zadar! Viata lor s-a schimbat, dupã ce câtiva oameni cu suflet i-au ajutat sã îsi construiascã o locuintã. Acum au douã camere si o tindã si, chiar dacã nu sunt nici mãcar zugrãvite, ei sunt multumiti. „Mã credeti cã seara, înainte de culcare, mã rog pentru sãnãtatea oamenilor care ne-au ajutat? Cum sã nu multumesti, când stãteam în ploaie, lângã un perete de lut si trãiam din alocatie?! Nu ne primea nimeni. Nici pãrintii mei mãcar. Eram fugãriti din toate pãrtile! Nu aveam nicio posibilitate. Ne dãduse de la Primãrie 300 metri pãtrati si tot ne gândeam sã ne facem un bordei, mãcar. Este greu sã fii necãjit, sã nu ai mamã, tatã care sã te ajute! De aceea a fost si mai mare uimirea, ca sã spun asa, când niste oameni strãini, au venit sã ne ajute. Eu cred cã lui Dumnezeu i-a fost prea mare milã de noi, cã altfel nu pot întelege cum s-a întâmplat sã avem, acum, o casã a noastrã”, spune Victorita, mama celor doi copii.
Si la ei vine Pastele!
Desi traiul este tot unul greu si acum, Victorita si cei doi copii încearcã sã se descurce. Si-au cumpãrat câteva gãini si se laudã cu un cos de ouã, pe care le-a strâns de la ele. „Am încercat si noi sã ne gospodãrim cum putem. Tot este greu, dar mãcar cât de cât… Am luat gãini, le crestem cu iarbã de pe câmp. Si, uitati, avem ouã de la ele! Pentru Paste, avem ce pune pe masã. Cozonac, nu stiu, poate vom cumpãra unul. La un cozonac trebuie multe si nu prea este cu ce cumpãra”, spune mama.
„Mama punea si cartoane peste mine si peste Georgel, ca sã nu vinã apa la noi!”
Chiar dacã avea doar 5 ani pe atunci, Adina nu a uitat cum era, pe vremea când dormeau cu totii, sub cerul liber. „Puneam plapuma peste noi si mai puneam si niste saci, ca sã nu ne ude. Mama punea si cartoane peste mine si peste Georgel, ca sã nu vinã apa la noi. Si spunea cã, dacã ia banii de la ajutorul social, o sã facã un acoperis frumos. Acum noi avem casã mare”, povesteste fetita, râzând si arãtând cu mâinile „imensitatea” cãsutei în care locuiesc. „Dacã avem sãnãtate, altceva nu mai cerem. Prea mult au fãcut oamenii acestia pentru noi, prea mult… Mereu mã întrebam, dacã mama si tatãl meu nu mã ajutã, cum de niste strãini, pe care niciodatã nu i-am vãzut, vin si aduc o pâine la copii mei si vor sã îmi facã un acoperis deasupra capului? Sã stiti cã existã oameni buni pe lume, chiar existã!”, mai spune femeia.
Pânã acum, nu au acte pe casa ridicatã de oamenii milostivi!
Locuinta ridicatã din mila oamenilor nu are acte, pentru cã nu a avut nici mãcar o autorizatie de constructie. Fiind un caz cu totul special, oficialii Primãriei Husi au promis cã le vor da toate documentele necesare. „De regulã, nu se ridicã nicio constructie fãrã autorizatie, dar am înteles cum au stat lucrurile aici. A fost gestul unor oameni de bine, cãrora trebuie sã le multumim, cã, prin mobilizarea lor, au rezolvat, practic, unul din cele mai dificile cazuri sociale din oras. Fãrã nicio problemã, li se vor elibera toate actele necesare, în asa fel încât sã devinã proprietari ai acelui imobil”, a spus primarul Ioan Ciupilan.
