spot_imgspot_img
12.9 C
Vaslui
02-mai-2024

Dosarul preotilor acuzati de santaj a ajuns la final

- Advertisement -

JUDECATÃ…Judecata celor trei preoti acuzati cã l-ar fi santajat pe fostul episop de Husi, Corneliu Onilã, s-a finalizat la fel de repede cum a început. Dupã audierea martorilor si dupã ce cei trei inculpati au refuzat sã dea declaratii în fata judecãtorilor, dosarul a rãmas în pronuntare. De asemenea, apãrãtorii preotilor Bumbu si Damian au cerut achitarea clientilor lor tinând cont de douã aspecte. Primul este legat de faptul cã, din probele existente la dosar, nu a reiesit cã fostul episcop Onilã ar fi fost amenintat sau santajat, ci i s-ar fi cerut o sumã de bani necesarã unor investitii. Cel de-al doilea aspect este legat de implicarea Directiei Nationale Anticoruptie în acest dosar tinând cont de faptul cã, potrivit legii, Biserica este o institutie privatã, un stat în stat, si astfel DNA nu avea competenta sã instrumenteze acest dosar. De cealaltã parte, avocatul fostului episcop Onilã a cerut pedepse cu închisoarea pentru preotii acuzati de santaj. La finalul procesului, pentru cei trei preoti va urma judecata BOR care va stabili, în functie si de sentintele judecãtorilor, dacã vor mai putea sluji în Bisericã sau vor fi caterisiti.

Apãrut ca o furtunã de varã, procesul în care trei preoti au fost acuzati cã l-ar fi santajat pe fostul epsicop de Husi, Corneliu Onilã, a ajuns la final la fel de repede si de surprinzãtor. Dupã o sedintã maraton de câteva vineri, magistratii Tribunalului Vaslui au lãsat dosarul în pronuntare si au decis cã verdictul va fie dat pe 10 octombrie. În pledoariile de final, apãrãtorii inculpatilor au cerut judecãtorilor achitarea clientilor lor tinând cont de câteva aspecte importante. Unul dintre ele este legat de faptul cã, pe parcursul cercetãrii penale si a procesului, nu a reiesit faptul cã Onilã ar fi avut vreo temere. Mai mult, apãrãtorii preotilor au sustinut cã fostul episcop ar fi mers la DNA din alt motiv si nu sã facã plângere împotriva celor trei preoti. În fata anchetatorilor, acesta nu a declarat niciodatã cã ar fi fost amenintat si nu ar fi specificat care ar fi fost amenintãrile la adresa lui. Mai mult, în fata anchetatorilor, Onilã ar fi declarat cã nu a spus niciodatã cã ar fi fost amenintat si cã ar fi rãspuns, de fapt, unor mesaje de pe un telefon care nu-i apartinea. Din continuarea declaratiilor date de Onilã în fata magistratilor a reiesit si faptul cã acesta ar fi recunoscut, la un moment dat, cã cel putin doi dintre inculpati (preotii Bumbu si Damian – n.r.) ar fi cerut o sumã de bani pentru investitii în Parohia Vãleni. În sustinerea acestui lucru, la dosarul cauzei existã înscrisuri depuse la Episcopie cu mult timp înainte de debutul scandalului din care reiese faptul cã preotul Bumbu a cerut ajutor pentru investitii în parohia pe care o pãstorea. În aceastã cauzã, magistratii au decis ca, în ziua de 10 octombrie sã fie dat verdictul. Sentinta nu va fi definitivã si ultimul cuvânt îl va avea Curtea de Apel Iasi.

Preotii inculpati, judecati si de BOR

Vinovati sau achitati, preotii acuzati astãzi de santaj vor mai avea de trecut printr-o judecatã. Abia atunci Biserica Ortodoxã Românã va decide dacã ei vor mai putea sau nu sluji. Potrivit oficialitãtilor BOR, în conditiile în care acestia vor fi condamnati la închisoare, automat vor fi si caterisiti. O altã piedicã în calea preotilor este legatã si de decizia judecãtorilor. Acestia pot decide închisoare cu executare sau cu suspendarea executãrii pedepsei, dar le pot interzice sã mai slujeascã o anumitã perioadã de timp. De asemenea, în conditiile în care BOR va decide ca preotii sã nu fie caterisiti, acestia pot primi alte pedepse cum ar fi oprirea de la slujire sau mutarea disciplinarã în alte parohii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.