spot_imgspot_img
11.5 C
Vaslui
28-apr.-2024

Dupã o operatie minune, Filip a fost salvat!

- Advertisement -

Chiar dacã s-a aflat în pericol de moarte, Filip a crezut în Dumnezeu si în puterea sa de a învinge boala. Povestea sa dramaticã apãrutã în cotidianul Vremea Nouã a fãcut ca multi oameni cu suflet sã îl ajute si, astfel, a fost salvat!

PUTEREA CREDINTEI A crezut cu tãrie în rugãciunile sale chiar si atunci când cei din jurul sãu i-au spus cã nu mai are nicio sansã în lupta cu o boalã necrutãtoare, iar Dumnezeu i-a fost alãturi! Filip, copilul de 13 ani din Vetrisoaia, cel care a început din vara lui 2010 o luptã nedreaptã cu cancerul, a fost operat miercuri la Iasi, iar interventia s-a dovedit a fi un real succes medical. Costisitoarea protezã, fãrã de care copilului i-ar fi fost amputat un picior, a fost montatã si ultimele vesti spun cã totul este “neasteptat de bine”. Coplesitã de emotii, mama lui Filip, care nu s-a desprins o clipã de lângã usa salonului unde este internat bãiatul, a spus cã numai un miracol a fãcut ca atâtia oameni cu suflet, cunoscuti sau necunoscuti, sã se mobilizeze pentru viata fiului ei!

DESTIN O luptã pentru viatã, contracronometru! Astfel s-ar putea rezuma tot ceea ce a trãit un copil de numai 13 ani din Vetrisoaia, cãruia i s-a pus în august 2010 un diagnostic necrutãtor: cancer! Dacã îndatã dupã ce medicii au comunicat cã bãiatul are tumoare la piciorul drept, se pãrea cã disperarea a pus stãpânire pentru totdeuna pe aceastã familiei, iatã cã astãzi, la aproape jumãtate de an, speranta îsi face iarãsi loc: Filip a fost operat cu succes! Tumoarea a fost înlãturatã, iar datoritã protezei speciale care a costat 8000 de euro, piciorul i-a fost salvat, desi se luase foarte serios în calcul amputarea. Cu ochii plânsi si glasul înecat în emotii pe care nici nu mai poate sã le explice, mama lui Filip a povestit momentul în care medicii ieseni i-au spus rezultatul operatiei: “Când am stat pe hol m-am rugat. Nici nu mai stiu ce fãceam: mã asezam, mã ridicam, mã uitam la ceas, plângeam, asteptam. 8 ore a durat operatia. Aceste 8 ore au fost lungi cât 8 ani parcã. Când l-am vãzut pe domnul doctor iesind pe usã si zâmbind cãtre mine, mi s-au înmuiat picioarele si ceva îmi zicea cã e bine! Si mi-a zis cã totul a fost ca o minune. Mai usor decât credeau. Parcã zburam, parcã o piatrã se luase de pe suflet, nu as putea sã vã descriu. Dar orice mamã întelege”, a spus asearã Elena, mama lui Filip.

“Lasã mamã, cã dacã Dumnezeu e mare, eu trãiesc!”

LECTIE DE CREDINTÃ Pentru toti cei care i-au aflat povestea, seninãtatea si curajul lui Filip, chiar si atunci când s-a spus cã existã posibilitatea ca sã îi fie amputat piciorul, au fost uluitoare. Vorbea cu medicii ca un om mare si le spunea cã vrea sã trãiascã cu orice pret. “Dacã trebuie sã îmi tãiati piciorul, numai ca sã trãiesc, tãiati-l”, asa le-a zis Filip doctorilor. Le-a interzis apoi pãrintilor sã plângã pentru el si le-a cerut sã se roage mai mult, decât sã verse lacrimi! Tuturor celor care veneau sã îl vadã, le spunea cã vrea sã se facã preot într-o zi, când va fi mare, cã sã fie duhovnic celor care nu-si gãsesc drumul bun în viatã. “Vreau sã fiu preot, ca sã îi ajut pe oameni. Asta îmi doresc eu cel mai mult”, a spus Filip, înduiosând cu grija sa pentru ceilalti, desi el însusi avea în acel moment cea mai mare nevoie de ajutor. Faptul cã nu si-a pierdut nicio clipã speanta a fost, cred medicii, un mare avantaj pentru bãiat. Psihic a fost rezistent, însã un element… tot le-a dat de gândit doctorilor ieseni. “Stiti, doctorii mi-au spus un lucru care m-a mirat foarte mult. S-a fãcut RMN-ul înainte de operatie si a arãtat cã tumoarea a acoperit multe zone. Se punea problema sã i se ia vene de la celãlalt picior, pentru a i se pune dincolo. Dar au fost si ei uimiti sã vadã, când au deschis operatia, cã situatia era mult mai simplã decât pe RMN. Stiti ce mi-a spus domnul doctor? Cã i se pare un miracol si cã e foarte ciudat cã un RMN a putut indica o situatie mai complicatã decât a fost în realitate. Nu îsi putea explica asta”, povesteste mama lui Filip.

RECUNOSTINTÃ… DINCOLO DE CUVINTE!

“Sunt oameni extraordinari pe lume si le multumesc din tot sufletul”!

Cazul lui Filip reprezintã încã o dovadã cã solidaritatea poate salva vieti! Bãiatul nu ar fi avut mari sanse sã rãmânã întreg în viatã, dacã oamenii care i-au aflat povestea n-ar fi simtit cã este cazul sã îl ajute pe Filip, sã lupte cu boala. Zeci de oameni au fãcut donatii, fie sume mai mari sau mai mici, pentru ca într-un timp record, sã fie strânsã suma de 8000 de euro, contravaloarea protezei. La sumele de bani, s-au adãugat si mesajele de încurajare, si ele la fel de importante. “Nu îmi venea sã cred cã în doar câteva zile s-au strâns atâtia bani. Pânã pe 21 dcembrie nu srânsesem mare lucru, dar dupã ce s-a scris cã operatia s-a amânat, din cauza lipsei banilor, urmând amputarea piciorului, parcã s-a produs ceva. Foarte multi oameni cunoscuti sau strãini, ziceau cã au citit despre bãiat si vor sã ajute. Ce-as putea sã le spun eu lor acum? Cum as putea sã le multumesc, cã ei, fiecare, au contribuit la salvarea bãiatului meu? Nu existã cuvinte de multumire pe mãsura gestului”, spune Elena, cu vocea înecatã în lacrimi.

MULTUMIRI

Le multumesc foarte mult cititorilor ziarului Vremea Nouã, dar si întregii mass media din judetul Vaslui”

De asemenea, primarul Vasile Puiu, unul din oamenii care s-au implicat foarte mult în ajutorarea lui Filip, a avut si el un mesaj pentru cititorii ziarului Vremea Nouã: “Vreau sã le multumesc foarte mult cititorilor ziarului Vremea Nouã, dar si întregii mass media din judetul Vaslui. Ziare, radiouri, televiziuni, tot. Cu totii m-au impresionat foarte mult. M-au sunat multi sã îmi spunã cã au aflat din presã despre Filip si vor sã ajute. Asa ceva mai rar se întâmplã si asta aratã cã mai existã omenie si bunãtate”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

15 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.