DUREROS… Emil Stroi ãsi aduce aminte cu lacrimi ãn ochi de ãncercîrile pe care le-a depîsit ãn al doilea Rîzboi Mondial. Lupta cu nemtii din Muntii Tatra au fost cea mai grea ãncercare prin care veteranul de rîzboi a trecut.
PATRIOT…În localitatea vasluianã Ivãnesti, de pe malul râului Racova, l-am întâlnit pe Emil Stroi, „mos Emil”, cum îl stiu consãtenii, veteran de rãzboi ajuns la venerabila vârstã de 95 de ani. Cu o întelepciune rar întâlnitã si cu o memorie neasteptat de tânãrã, ne-a împãrtãsit câteva din amintirile celui de-al Doilea Rãzboi Mondial, dar si ziua când tatãl sãu a plecat de acasã, cu destinatia Alba Iulia, pentru a participa la Marea Unire. „Tata a fost un patriot desãvârsit. Si-a apãrat tara în ambele rãzboaie mondiale si a fost printre putinii vasluieni care au fost la Alba Iulia, la înfãptuirea Marii Uniri. Iar dragostea de patrie ne-a transmis-o si nouã. Din cei 11 frati, cinci am fost pe front, în cel de-al Doilea Rãzboi Mondial”, îsi aminteste Emil Stroi. Timp de un ceas, cât am stat de vorbã cu el, lacrimile i-au spãlat, fãrã întrerupere, fata. Amintirile cu camarazii împuscati în cap, bãtãliile din stepa Caucazului si foametea din muntii Tatra îl bântuie si acum.
În anii 1941 si 1942, unitãtile române, sub comandament general german, au luat parte la bãtãliile din Crimeea, Caucaz, Cotul Donului si Stalingrad. În anul 1941 s-au înregistrat peste 130.000 militari morti, rãniti si dispãruti. La sfârsitul anului 1942 si începutul anului 1943, numãrul lor s-a ridicat la 182.441 militari (16.566 morti, 67.182 rãniti, 98.692 dispãruti). Printre cei care s-au întors cu bine acasã se numãrã si Emil Stroi, printre putinii vetereni de rãzboi pe care comuna Ivãnesti îi mai are. „Eram militar când a început rãzboiul. Am primit vestea cã Regimentul 25 Infanterie, din care fãceam si eu parte, trebuia sã plece pe front, dincolo de Marea Neagrã, în Caucaz. De acolo nu mai tin minte mare lucru, doar cã era un pustiu cât vedeai cu ochii”, îsi începe ivãnesteanul povestea vietii sale.
„Rusii erau sã ne omoare”
Mos Emil povesteste mai departe, citind parcã dintr-o carte.”Noi am fost o familie numeroasã. Pãrintii nostri au avut 11 copii, dintre care cinci am fost în rãzboi. Gheorghe, fratele cel mai mare, a luptat la Cotul Donului. Neculai, Costicã si cu Toader au fost la Ploiesti, la antiaerianã. Apoi au fost trimisi sã apere Budapesta. Eu, dupã ce m-am întors din Caucaz, am fost trimis sã lupt în muntii Tatra. Sase luni de zile am stat în linia I, la branduri. Acolo a fost cel mai greu, peste mãsurã, pentru cã nu era un front unic, sã stim unde se aflã inamicul. Tin minte cã la un moment dat rusii ne-au obligat pe noi, românii din Regimentul 25, sã ne ducem înainte, pentru cã ei nu puteau înainta. Noi aveam armament de mânã, dar ei aveau masini, nu puteau intra pe toate potecile. Cu tehnologia erau mai avansati decât noi, dar nu stiau lucrurile simple. Tin minte cã la un moment dat ne-au dus sã ne odihnim la o stânã, de acolo, din munti. Ne-au transportat în niste cãrute trase de cai. Le-am zis sã ne dea nouã hãturile. N-au vrut. Prin serpentine au scãpat controlul si caii au luat-o la vale. Unii si-au rupt mâinile, altii au suferit rãni grave.”
„Mi-am vãzut camarazii împuscati în cap”
Muntii Tatra au fost locul unde regimentul din care fãcea parte Emil Stroi a suferit cele mai multe pierderi. Vasluianul îsi aminteste, cu lacrimi în ochi, cum un camarad de-al sãu a fost împuscat în cap de soldatii nemti. „Cei mai multi camarazi acolo i-am pierdut . Într-o zi ne-au atacat nemtii. Ne-au obligat sã ne retragem într-o pãdure. Butnãriuc Dumitru, comandantul diviziei a doua de branduri, s-a retras si el cu grupa lui, dar armamentul l-a lãsat acolo. A fost obligat de superiori sã se ducã sã recupereze brandurile. Nu a apucat sã ajungã la armamentul pe care-l pãrãsise, cã într-o secundã a cãzut din picioare. Nemtii îl împuscaserã direct în cap. L-am rãzbunat câteva zile mai târziu, dupã ce rusii au trimis o trupã de soc. I-am ajutat si noi. Am tras în inamic trei proiectile. Un proiectil avea sapte kilograme. Am distrus toatã linia de apãrare a nemtilor. Dupã acel moment, rusii ne-au decorat pentru curaj”, îsi mai aminteste Emil Stroi. Dupã terminarea luptei, vasluianul, împreunã cu regimentul din care fãcea parte, s-a întors acasã, pe jos. „Trei luni ne-a luat pânã am ajuns acasã. Aveam rãni la picioare de la atâta mers. A fost foarte greu, dar n-am fãcut un pas în spate. Dragostea de tarã si gândul la cei dragi de acasã ne dãdeau curajul sã luptãm.” Dacã-l întrebi azi pe veteranul de rãzboi Emil Stroi pe care dintre aliati s-a bazat mai mult, acesta rãspunde fãrã ezitare: „Pe rusi! Nemtii erau fudui. Foarte bine pregãtiti, scoliti, dar cu nasul pe sus. Rusii erau mai luptãtori, aveau trupe soc si de observatori foarte bune. Dacã rusul îti spunea cã în fatã nu e niciun pericol, asa era. Mergeai, fãrã nicio teamã, pe mâna lui. Cei din linia I, cã ceilalti se tineau de potlogãrii. Fãceau nenorociri pe oriunde treceau.”
„Munciti cinstit, aveti credintã în Dumnezeu si iubiti-vã tara !”
SFAT…Ajuns acasã si scãpat de rãzboi, Emil Stroi s-a angajat o perioadã contabil la CAP, apoi a fost gestionar la magazinul cooperatiei, de unde a si iesit la pensie. Pentru serviciile militare aduse, Emil Stroi a fost decorat de statul român si recompensat cu o pensie de veteran de rãzboi în valoare de 700 de lei. Întrebându-l cum vede viata acum, la 95 de ani, si ce sfat ne poate da nouã, tinerilor de azi, Emil Stroi, cu ochii plini de lacrimi, a rãspuns: „Bãieti, viata e frumoasã dacã e pace si întelegere între oameni. Munciti cinstit, aveti credintã în Dumnezeu si iubiti-vã tara! Eu l-am avut ca model pe tatãl meu, un patriot desãvârsit. Si-a apãrat tara în ambele rãzboaie mondiale si a fost printre putinii vasluieni care au fost la Alba Iulia, la înfãptuirea Marii Uniri. Iar dragostea de patrie ne-a transmis-o si nouã, copiilor lui !”
