spot_imgspot_img
12.8 C
Vaslui
02-mai-2024

O mamă şi doi copii arşi din cauza sobei, transportaţi urgent la Bucureşti

- Advertisement -

O femeie în vârstă de 31 de ani din Slobozia Corni şi fetiţele sale, de patru respectiv şapte ani, au suferit arsuri grave din cauza unei erori făcute la aprinderea sobei. S-a întâmplat în noaptea d emiercuri spre joi, când femeia a aprins focul în sobă cu o substanţă inflamabilă iar soba a răbufnit, incendiind tot ce era în jur. Echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi ale SMURD Tecuci au intervenit la locul gravului incident.
„Era vorba despre trei victime. Mama în vârstă de 31 de ani suferise arsuri de gradele doi şi trei pe 40% din corp, o fetiţă în vârstă de patru ani a suferit arsuri de gradele 2, 3, 4 pe 45% din corp şi avea şi arsuri ale căilor respiratorii şi o altă fetiţă în vârstă de 7 ani care prezenta arsuri superficiale pe 7% din corp. A avut loc o explozie la sobă deoarece s-ar fi folosit un catalizator pentru a accelera ardearea. Iniţial toate victimele au fost transportate la Spitalul din Tecuci“, a precizat dr. Mihai Polinschi, director Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi. Cele trei victime au fost transferate apoi către Spitalul de Urgenţă Galaţi unde au fost investigate în Unitatea de Primiri Urgenţă. S-a luat decizia transferării acestora către spitale din Bucureşti cu autospeciala pentru victime multiple a SMURD Galaţi. Un medic de la SMURD Galaţi şi echipajul acestuia au monitorizat victimele de-a lungul transferului. Pompierii gălăţeni au făcut o primă anchetă şi cauza rămâne cea legată de folosirea incorectă a unei substanţe inflamabile.
„A avut loc o răbufnire în sobă şi în zona imediat adiacentă acesteia a unei substanţe inflamabile folosite pentru aprinderea focului. Nu a urmat un incendiu. Răbufnirea a aruncat substanţă inflamabilă aprinsă şi a incendiat zona din jurul sobei. Cele trei victime au fost transportate către Spitalul Grigore Alexandrescu şi Spitalul Universitar din Bucureşti“, a precizat mr. Eugen Chiriţă, ISU Galaţi. Satarea cea mai gravă o are, din păcate, exact copilul cel mai mic, fetiţa în vârstă de patru ani.

sursa: http://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/o-mama-si-doi-copii-arsi-din-cauza-sobei,-transportati-urgent-la-bucuresti.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.