spot_img
spot_imgspot_img
13.4 C
Vaslui
22-mai-2024

Pericol în vama Albița: o cisternă cu kerosen, tamponare periculoasă cu un autoturism în care se aflau trei persoane

- Advertisement -

GRAV… În urma impactului violent, o femeie, pasageră în autoturism, a suferit un traumatism cranio-cerebral și a fost transportată la Spitalul din Huși. „Secția de pompieri Huși a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea victimelor și acordarea primului ajutor în urma producerii unui accident rutier în Vama Albița. „În accident au fost implicate un autoturism (în care se aflau trei persoane) și un o autocisternă încărcată cu kerosen. La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite avariate cele două autovehicule, conducătorii auto și pasagerii fiind autoevacuați. Victimele au fost evaluate și au primit primul ajutor, doar una dintre acestea necesitând transportul într-o unitate medicală. Victima, o femeie în vârstă de 48 ani a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Huși, aceasta fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui. Pompierii militari au asigurat măsurile PSI specifice și au curățat carosabilul. Vom reveni cu detalii.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.