spot_imgspot_img
19.4 C
Vaslui
30-apr.-2024

Posibilul scenariu al disparițiilor misterioase de la Rădăuți, asemănător unor crime descoperite după 12, respectiv 13 ani pe raza județului

- Advertisement -

Scenariul conturat de anchetatori în cazul dispariției celor trei tinere surori de la Rădăuţi, intrate parcă în pământ, prima în 1995, celelalte două în 2005, tinere despre care se bănuieşte că ar fi fost omorâte şi apoi îngropate, este aproximativ similar unor crime din arhivele Inspectoratului de Poliţie Județean Suceava, crime scoase la iveală după 12, respectiv 13 ani de la comiterea lor.

În cazul celor trei surori de la Rădăuţi, vorbim doar despre un scenariu ipotetic, mai ales după ce, potrivit ultimelor informații, neconfirmate oficial până în prezent, fragmentele osoase descoperite la începutul săptămânii trecute îngropate într-un garaj al principalului suspect, Vasile Lavric, s-au dovedit a fi de proveniență animală.

Celelalte două cazuri pe care le vom prezenta în acest material au fost însă confirmate, iar vinovații pedepsiţi de judecători, deşi ani de zile criminalii au crezut că au scăpat.

Şi-a omorât soţia şi a îngropat-o în spatele casei. 12 ani a reuşit să păstreze terifiantul secret

Rozalia Spoială, din comuna Moara, a dispărut fără urmă în 1994.

La acea vreme, soţul Rozaliei a anunţat Poliţia că nu mai ştie nimic de nevasta sa. Deşi a fost bănuit că ar avea legătură cu dispariţia femeii, Gheorghe Spoială a ieşit basma curată la acea vreme. Cum nu era nici un cadavru, bărbatul nu putea fi acuzat de crimă. Când era luat la întrebări, dădea din umeri şi spunea că femeia a dispărut fără urmă, ca şi când ar fi intrat în pământ.

În vara lui 2006, însă, la 12 ani după dispariţia misterioasă a femeii, au apărut indicii noi. Judiciariştii Serviciului de Investigaţii Criminale au aflat de la persoane din anturajul lui Gheorghe Spoială că soţia acestuia ar fi fost într-adevăr omorâtă, iar cadavrul îngropat în grădina din spatele casei.

Anchetatorii au decis să aducă la faţa locului un excavator şi un echipaj format din circa 20 de jandarmi echipaţi cu cazmale. După ore bune de săpături, cadavrul Rozaliei Spoială a fost descoperit la aproximativ 60 de centimetri sub pământ.

Luat din nou la întrebări, Gheorghe Spoială, pe atunci în vârstă de 69 de ani (în 2006) a venit cu o altă variantă: soţia sa a murit din cauza beţiei şi a îngropat-o în grădină pentru că nu ar fi avut bani de înmormântare.

Din nefericire pentru el, legiştii au venit cu o totul altă variantă în urma examinării rămășiţelor găsite în grădina din spatele casei lui Gheorghe Spoială: femeia fusese omorâtă.

Pentru ca bătrânul să fie dat pe mâna judecătorilor, anchetatorii au mai avut nevoie doar de rezultatul unei expertize genetice care să dovedească că fragmentele osoase găsite la un metru sub pământ aparţin Rozaliei Spoială.

În 2008, Gheorghe Spoială a fost condamnat la zece ani de închisoare de către Tribunalul Suceava.

Fiul știa de crima tatălui. „A auzit strigătele de durere ale mamei sale”

În timpul anchetei, criminaliştii aveau să descopere faptul că, în afară de bătrân, mai era o persoană care ştia despre crima comisă în 1994, şi anume fiul victimei şi al autorului, Vasile Spoială, care avea în jur de 25 de ani când tatăl i-a ucis mama.   Audiat de anchetatori, la scurt timp după descoperirea cadavrului femeii (mai 2006), Vasile Spoială a mărturisit.

În noaptea comiterii crimei (începutul lunii septembrie 1994), tatăl său, care obişnuia să-şi bată deseori soţia, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, şi-a luat din nou consoarta la bătaie.

Vasile Spoială le-a spus procurorilor criminalişti că a fost trezit din somn de ţipetele de ajutor ale mamei sale şi a văzut cum tatăl său o loveşte pe aceasta cu pumnii şi cu o bucată de lemn peste braţe şi în zona capului. Deşi, spune el, a încercat să intervină, Gheorghe Spoială l-a dat afară din casă.

„Martorul (n.r. – Vasile Spoială) a auzit vreme îndelungată zgomotele loviturilor aplicate de către învinuit (n.r. – tatăl său), precum şi strigătele de durere ale victimei. După un timp, aceste zgomote au încetat, iar martorul a observat cum învinuitul a scos-o din casă pe victimă – care, în opinia sa, era moartă, şi a târât-o până la terenul agricol din spatele casei. Ulterior, învinuitul a săpat o groapă în locul respectiv (în cursul aceleiaşi nopţi), îngropând acolo cadavrul victimei”, susţinea procurorul de caz. Vasile Spoială le-a mai mărturisit anchetatorilor că nu a spus nimănui de crimă, întrucât tatăl său l-a ameninţat că îl va ucide şi pe el.

A „plecat” în Italia şi l-au găsit îngropat în grădina unei case părăsite

În luna iunie a anului 2012, în comuna Frumosu a fost făcută o descoperire terifiantă. În grădina unei case părăsite care a aparţinut unui bărbat dispărut tocmai din 1999, Sorin Constantin Badale, pe atunci în vârstă de 42 de ani, au fost găsite, la doi metri sub pământ, mai multe oseminte umane.

Sorin Constantin Badale a „plecat” în Italia şi nu s-a mai întors. Aşa ştiau mai toţi sătenii din Frumosu chiar de la rudele bărbatului. Aşa ştiau şi poliţiştii, care s-au gândit că bărbatul a fugit din ţară, mai ales că pe numele lui fusese emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru furt.

În urmă cu aproape doi ani, însă, Nicolae Gabriel Badale, fiul dispărutului, a fost reţinut într-un dosar de trafic de minori şi proxenetism. Încătuşat, tânărul a făcut o mărturisire uluitoare, spunându-le anchetatorilor că, deşi avea şapte ani în 1999, îşi aminteşte că tatăl său a fost omorât  şi îngropat chiar în grădina casei sale. Aşa cu ajuns procurorii criminalişti să dea de urma respectivelor fragmente osoase, care, avea să se stabilească ulterior, după expertize genetice, antropologice şi medico-legale, aparţineau lui Sorin Constantin Badale, acesta fiind victima unui act criminal.

În urma anchetei, s-a stabilit că bărbatul „dispărut” a fost omorât în bătaie chiar de către cumnaţii săi, Vasile Bidirel (fost Ureche) şi  Mihai Gheorghe Ureche, care s-au răzbunat pe el, din cauză că îşi bătea soţia (sora suspecţilor).

Vasile Bidirel a fost condamnat spre sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, de Tribunalul Suceava, la 12 ani de închisoare (sentința nu este definitivă), iar fratele acestuia, Mihai Gheorghe Ureche, își așteaptă încă verdictul.

Judecătorii nu se grăbesc să judece contestația lui Vasile Lavric împotriva măsurii de arest preventiv

În cazul surorilor dispărute de la Rădăuţi, anchetatorii bănuiesc că cele trei tinere au avut parte de aceleași sfârșit: omorâte şi îngropate. Însă e doar o bănuială, care deocamdată pare departe de a fi confirmată, mai ales în situaţia în care, într-adevăr se adeverește informația potrivit căreia fragmentele osoase găsite îngropate în garajul lui Vasile Lavric (56 de ani) nu sunt de om.

Aceaşi bănuială, a crimelor, au avut-o şi anchetatorii de la Suceava, Lavric fiind cercetat în 2005 şi 2006 într-un dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Pentru că nu au găsit nici o probă concretă, deşi suspectul lor picase proba cu detectorul de minciuni, procurorii au închis dosarul în septembrie 2006.

L-au redeschis anul acesta procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, însoţiţi de o armată de polițiști de la Bucureşti, au venit la începutul săptămânii trecute, la Rădăuţi, şi au săpat în curtea casei părinţilor lui Vasile Lavric, unde acesta are şi atelierul auto, rădăuţeanul fiind de meserie mecanic auto.

Vasile Lavric a fost dus la Bucureşti, unde marţea trecută (15 aprilie) a fost arestat preventiv de Tribunalul Bucureşti. Nu pentru dispariţia celor trei surori, ci pentru tentativă de omor, acuzaţia fiind că, acum 14 ani, ar fi lovit-o cu un ciocan în cap pe soţia sa din acea vreme, Nicoleta Lavric (fostă Iordache), care a dispărut ulterior, în aprilie 2005, la vârsta de 31 de ani.

Rădăuţeanul a făcut contestaţie împotriva măsurii de arest preventiv, însă, deşi în mod normal, o astfel de procedură se judecă în aproximativ cinci zile, contestaţia lui Vasile Lavric a fost înregistrată abia ieri, fiind programată la judecată tocmai vinerea aceasta, pe 25 aprilie.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2014-04-23/Posibilul-scenariu-al-disparitiilor-misterioase-de-la-Radauti-asemanator-unor-crime-descoperite-dupa-12-respectiv-13-ani-pe-raza-judetului#ixzz2zmpJnlnk

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.