spot_imgspot_img
19.4 C
Vaslui
30-apr.-2024

Primarul Vasile Pavăl, prezent la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România: eficiența energetică și investițiile în bazele sportive, subiectele abordate de edilul Vasluiului

- Advertisement -

DEZBATERI… Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a participat la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România (AMR). La reuniune au luat parte prim-ministrul României, Florin Cîțu, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, și Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației. Unificarea voluntară a comunelor limitrofe cu municipiile reședință de județ, susținerea pentru transformarea Agențiilor de Dezvoltare Regională (ADR) în agenții care vor operaționaliza fondurile europene structurale, însumând astfel 8 motoare de dezvoltare regională, precum și sublinierea necesității unei predictibilități în administrația locală, în mod deosebit în zona asigurării suportului financiar necesar atât pentru buna funcționare, cât și pentru dezvoltarea fiecărei UAT, au fost doar câteva dintre subiectele abordate de cei 65 de primari de municipii la reuniunea de la începutul acestei săptămâni.

Județul Vaslui a fost reprezentat la această Adunare Generală a Asociației Municipiilor din România doar de primarul Vasluiului, Vasile Pavăl. “Luni am fost prezent, în București, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România, reuniune la care au participat prim-ministrul Florin Cîțu, Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației. Lucrările au fost deschise de primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, în calitate de președinte al AMR. Discuțiile au vizat mai multe teme, una dintre cele mai importante fiind cea a unei administrații publice locale moderne, eficiente și în serviciul cetățeanului, cu accent pe finanțare, descentralizare și cooperare locală. S-a atins și subiectul rectificării bugetare, unde ni s-a promis că vom primi sumele necesare pentru plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap, dar și pentru celelalte cheltuieli. S-a vorbit și despre plata abonamentelor privind transportul elevilor pentru că sunt autorități care au plătit costul acestor abonamente din bugetul local, altele nu au plătit. Tot la acest capitol s-a promis introducerea unui cost standard și pentru transportul preșcolarilor. În continuare, a fost expus un proiect inovativ privind unificarea administrativă voluntară a municipiilor cu una sau mai multe unități administrativ-teritoriale limitrofe, care ar permite crearea unor centre de dezvoltare zonală. Cel care a venit cu această propunere a fost primarul municipiului Buzău, care este și președintele executiv al AMR. El a propus ca această unificare să se facă până la modificarea Constituției, modificare care ar urma să permită reîmpărțirea administrativ-teritorială. Această inițiativă va fi definitivată la Buzău prin referendum, care urmează să fie organizat pe data de 26 septembrie. S-a ajuns la această soluție de unificare a comunelor limitrofe cu municipiile pentru că sunt orașe care nu se mai pot dezvolta teritorial. Cum fondurile europene și agenții economici bat la ușă pentru a primi suprafețe de teren unde să investească, s-a mers pe soluția aceasta. Propunerea a fost ca aceste comune să se unifice fie cu municipiile reședință de județ, fie cu orașele considerate poluri de dezvoltare, pentru ca acele localități să se dezvolte cu ajutorul fondurilor europene în așa fel încât să poată asigura climatul necesar pentru diverse activități economice. La nivel de municipiu Vaslui avem stabilită o zonă metropolitană în care sunt incluse 14 comune, dar din fericire nu suntem în situația Buzăului, în sensul că noi încă avem suprafețe de teren pe care le putem pune la dispoziție celor interesați să facă investiții. Primarii comunelor care urmează să se unifice cu municipiile vor deveni viceprimarii orașelor respective, urmând să se ocupe de localitățile lor. Această rezoluție a fost adoptată în unanimitate de cei prezenți, inclusiv ministrul Cseke Attila și prim-ministrul Florin Cîțu au fost de acord cu această propunere. A urmat o analiză a programelor operaționale 2021-2027 din Planul Național de Redresare și Reziliență, cu referiri la o politică de coeziune și dezvoltare urbană absolut necesară. Primarii de municipii au avut o serie de intervenții punctuale, accesarea fondurilor europene și noile prevederi legislative din zona administrației publice fiind principalele subiecte dezbătute în plen”, a declarat primarul municipiului Vaslui, după întâlnirea cu ceilalți edili de municipii din țară.

Eficiența energetică a clădirilor și investițiile în bazele sportive, subiectele aduse în discuții de edilul Vasluiului

În timpul dezbaterilor de luni, Vasile Pavăl a luat cuvântul pentru a ridica două probleme cu care se confruntă și municipiul Vaslui. “În ceea ce mă privește, în cadrul reuniunii am abordat două subiecte. Primul se referă la programele de eficiență energetică. Ele sunt finanțate din mai multe direcții, fie prin Programul Operațional Regional, pe Fondul de Mediu și inclusiv în PNRR este prevăzut un capitol pentru acest tip de finanțare. Obiectivul acestor programe de eficiență energetică este de a prelungi viața unei construcții cu 50 de ani. Dar pentru a rezolva această chestiune, din punctul meu de vedere, nu este suficientă doar eficiența energetică. Trebuie realizată și o expertiză tehnică din punct de vedere al rezistenței la seism și totodată trebuie făcute modificările cu privire la autorizarea ISU. Am cerut ca ministerele de resort să aloce fonduri pentru aceste cheltuieli eligibile pentru a asigura atât eficiența energetică, dar și structura corespunzătoare. Pentru că degeaba îmbrăcăm frumos o construcție la exterior, dacă structura ei nu poate face față unui seism. S-a dezbătut destul de mult acest subiect, iar la discuții a participat și domnul ministru Ghinea, care a spus că încearcă să găsească soluții pentru a asigura fondurile necesare acestor investiții. A doua intervenție a mea în cadrul acestei reuniuni a vizat inițiativa legislativă cu privire la trecerea Direcțiilor de Tineret și Sport de la minister la consiliile județene. Am văzut proiectul de lege, este foarte bine că se încearcă descentralizarea, dar trebuie avute în vedere și câteva aspecte. În unele municipii sunt cluburi sportive care sunt tot ale Ministerului Sportului și Tineretului și care au baze sportive nu tocmai întreținute din lipsa fondurilor. Am făcut o referire punctuală, la Clubul Sportiv Viitorul din Vaslui și la Sala Sporturilor. Trebuie ca municipalitățile, acolo unde se dorește, să fie lăsate să investească în aceste baze sportive. Eu am făcut această solicitare de mai multe ori către București, iar domnul Ghinea m-a asigurat că se va consulta cu colegul său de la Sport și Tineret pe această problemă. Fără discuții, întâlnirea de luni a fost una foarte utilă pentru că întrebările primarilor au fost punctuale și au vizat probleme reale din teritoriu. Acum sperăm ca invitații pe care i-am avut de la Guvern să țină cont de ele și să găsească soluții pentru a le putea rezolva”, a mai precizat edilul municipiului Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.