spot_imgspot_img
9.2 C
Vaslui
06-mai-2024

Reidman şi Plahotniuc, în tandreţuri la Parlament

- Advertisement -

În cadrul şedinţei de ieri a Parlamentului, deputatul PCRM, Oleg Reidman, a fost surprins într-un moment extrem de familiar împreună cu vicepreşedintele fracţiunii PD, oligarhul Vladimir Plahotniuc.

Asta după ce în presă au apărut în repetate rânduri informaţii despre faptul că Reidman s-ar afla „în slujba” lui Plahotniuc încă din 2004-2005 şi că de pe atunci ar primi un salariu lunar în jurul a 10 mii de euro.

Potrivit acestor informaţii, până în 2009, perioada în care comuniştii se aflau la guvernare, Reidman promova interesele lui Plahotniuc în faţa lui Voronin, fie că era vorba despre vreun proiect de lege, fie că despre eliminarea unui agent economic. Tot Reidman ar fi fost intermediarul între Plahotniuc şi Lupu în 2009, când l-a convins pe Lupu să părăsească PCRM în favoarea PD, dar şi cel care ar fi contribuit la instalarea Emmei Tăbârţă în funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale, la indicaţia lui Plahotniuc. Or, anume Emma Tăbârţă a fost acuzată public că a avut un rol important în atacurile raider din 2010-2011 asupra băncilor din RM, atacuri raider de care a beneficiat, după cum a arătat justiţia din Londra, nimeni altul decât oligarhul Plahotniuc.


sursa video: Nikita Ţurcan

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.