RĂMASE SUB CHEIE? Serviciul Român de Informaţii deţinea în 2000 documente legate de activităţi de contraspionaj ale lui Dan Voiculescu, susţine fostul preşedinte al CNSAS, Gheorghe Onişoru.
SRI deţinea în 2000 rapoarte ale serviciilor secrete privind misiunile de contraspionaj ale lui Dan Voiculescu la Viena. Afirmaţia îi aparţine primului preşedinte al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Gheorghe Onişoru. „Din acest motiv îmi amintesc că a fost secretizat atunci dosarul lui Dan Voiculescu, aşa cum au secretizat şi dosarul Monei Muscă şi pe cele ale altor politicieni care trebuiau verificaţi înaintea alegerilor parlamentare”, spune Onişoru.
Din partea CNSAS, acesta participa frecvent la întrunirile Comisiei mixte SRI-CNSAS în care se decidea ce dosare se clasifică pe motiv de siguranţă naţională.
După ce în 2000 a primit verdict de necolaborare, în urma clasificării, Dan Voiculescu a primit, în 2006, o decizie contrară din partea CNSAS, pe baza documentelor declasificate exact în momentul în care s-a pus problema numirii sale în funcţia de viceprim-ministru.
Dosarul declasificat, pe baza căruia Curtea Supremă ar fi trebuit să dea un verdict azi, nu conţine însă nicio informaţie despre activităţi de contraspionaj, ci doar despre „Felix” ca simplu informator. „Este posibil să nu fi ajuns la CNSAS aceste documente”, lansează o ipoteză Gheorghe Onişoru.
Terorismul din mintea SRI
Cel care conducea SRI în momentul clasificării dosarelor, Costin Georgescu, arată că un dosar putea fi clasificat şi pentru „chestii mai soft” decât contraspionajul.
„De pildă, dacă era vorba despre studenţi străini (cazul Monei Muscă, care a fost recrutată cu acest scop – n.r.), dosarul era clasificat pentru că unul dintre ei ar fi putut să ajungă între timp liderul unei organizaţii teroriste”, exemplifică Georgescu. Nu, nu era neapărat nevoie ca SRI să obţină mai întâi dovada că vreunul dintre foştii studenţi străini a devenit terorist, zice Georgescu, simpla posibilitate era considerată risc în sine.
„Lucrurile erau foarte delicate. Din punctul meu de vedere, dacă cineva nu a făcut rău unui cetăţean român, trebuia protejat astfel (prin clasificarea dosarului – n.r.) pentru că a servit ţara”, îşi exprimă opinia Georgescu, care, în calitate de director al SRI, nu participa la comisiile mixte şi zice că nu cunoaşte detaliile cazului „Voiculescu”.
Dacă documentele de contraspionaj au existat, în condiţiile în care ele nu au ajuns la CNSAS, ar trebui să se afle sub cheie la SRI, clasificate la siguranţă naţională, motiv pentru care serviciul nu ar putea nici confirma, nici infirma existenţa lor. Dacă nu au existat, invocarea lor acum pare să fi fost imaginată pentru a justifica clasificarea dosarului în 2000, căci între documentele desecretizate în 2006 nu există nimic care ar fi meritat inclus la siguranţă naţională.
Voiculescu cu mâna lui
Cea mai tare „piesă” a dosarului declasificat, cea considerată dovada colaborării în sensul legii, în deciziile CNSAS şi în cea a Curţii de Apel, e nota olografă semnată „Felix” care-l viza pe cetăţeanul austriac de origine română Leo Gottfried.
„Din discuţiile purtate cu L.G. în perioada 1972-1977, reţinem preocuparea acestuia de defăimare a politicii noastre(…). În cadrul acestei preocupări, L.G. practică atacuri vehemente deschise, cât şi tangente fine la ac. probleme. Mai mult decât atât, în anumite situaţii L.G. dă «soluţii originale » pentru rezolvarea unor aspecte care după opinia dânsului nu sunt corecte. Semnalăm de asemenea tendinţa lui L.G. de a atrage spiritual şi material anumiţi cetăţeni români la fuga din ţară sau luarea de poziţie revoluţionară faţă de legile ţării noastre”, scria „Felix” în 1977.
În proces, Voiculescu a susţinut că Gottfried nu ar fi putut avea de suferit de pe urma notei, întrucât era cetăţean străin, însă printr-o declaraţie scrisă pentru instanţă, depusă – culmea – chiar de Voiculescu, austriacul infirmă acest lucru. El a arătat că a fost urmărit vreme îndelungată, cu toate consecinţele aferente.
„SRI deţinea documente privind acţiunile de contraspionaj ale lui Dan Voiculescu la Viena. E posibil să nu fi ajuns la CNSAS”
GHEORGHE ONIŞORU, fost preşedinte CNSAS
CONSECINŢE
Voiculescu, „spălat” de procurori
Dacă pe 10 martie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îi va da un verdict nefavorabil lui Dan Voiculescu, în final, acesta nu va avea asupra politicianului nicio consecinţă nefavorabilă în afara celei morale. Asta, cu toate că legea de deconspirare prevede că, în această situaţie, oricine poate sesiza Parchetul pentru fals în declaraţia de colaborare sau chiar Parchetul se poate autosesiza.
Însă, în toate cazurile similare de până acum, deţinătorii de funcţii publice declaraţi ofiţeri sau colaboratori ai Securităţii de către instanţă şi care declaraseră anterior că nu au colaborat au primit în final rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale. Motivul: legea este făcută astfel încât lasă loc unei interpretări favorabile celor cu verdicte de colaborare.
Astfel, în declaraţia-tip de colaborare/necolaborare cu Securitatea cei care deţin o funcţie publică spun dacă au colaborat sau nu „în sensul legii”. Sintagma cu pricina presupune însă o judecare a dosarului de instituţiile abilitate, respectiv CNSAS, Curtea de Apel şi, eventual, Înalta Curte. Or, în momentul depunerii declaraţiei, anterior judecării dosarului, împricinatul putea să considere sincer că, „în sensul legii” nu a colaborat.
Prevederea lacunară a existat şi în prima lege de deconspirare şi a fost preluată şi în cea adoptată în 2008, după declararea neconstituţionalităţii în urma sesizării lui Dan Voiculescu la Curtea Constituţională.
Pentru declararea unei persoane drept colaborator al Securităţii, potrivit legii noi, trebuie întrunite cumulativ două condiţii:
* să fi denunţat atitudini potrivnice regimului (ceea ce „Felix” a făcut cel puţin în cazul lui Leo Gottfried) şi
* să fi încălcat drepturile omului.
evz.ro
