spot_imgspot_img
19.5 C
Vaslui
27-apr.-2024

Un politist de frontierã a refuzat o mitã de 500 de euro

- Advertisement -

În urmã cu câteva zile, un politist de frontierã vasluian si-a anuntat superiorii despre faptul cã un cetãtean român i-a oferit 500 de euro pentru a nu-si îndeplini atributiile legale. În urma denuntului, s-a organizat un flagrant, iar bãrbatul a cãzut în plasa oamenilor legii.

Zilele trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albita s-a prezentat pentru efectuarea formalitãtilor necesare trecerii frontierei, un cetãtean român în vârstã de 30 de ani, la volanul unui autoturism marca Skoda. Acesta a prezentat la controlul de frontierã documentul care atesta dovada inspectiei tehnice a autoturismului si asigurarea auto, eliberatã de o firmã de asigurãri din Marea Britanie. „Având suspiciuni în privinta actelor prezentate, politistii de frontierã vasluieni au procedat la verificãri suplimentare, ocazie cu care au constatat cã documentele în cauzã sunt false, în aceste conditii autoturismul neavând drept de circulatie pe drumurile publice. În momentul în care i s-au adus la cunostintã aspectele constatate, bãrbatul a încercat sã-l convingã pe unul dintre politistii de frontierã sã nu-i întocmeascã dosar penal pentru infractiunile sãvârsite, oferindu-i 500 euro, drept mitã. Politistul de frontierã a raportat evenimentul, iar conducerea I.T.P.F. Iasi a sesizat D.G.A. – Biroul Judetean Anticoruptie Vaslui”, a declarat Irina Miricã-Gheuca, purtãtorul de cuvânt al STPF Vaslui. Împreunã cu procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângã Tribunalul Vaslui, ofiterii Biroului Judetean Anticoruptie Vaslui s-au deplasat la fata locului si au procedat la prinderea în flagrant a fãptuitorului. În prezent, cel în cauzã este cercetat în stare de libertate pentru comiterea infractiunii de dare de mitã. Politistii de frontierã vasluieni i-au întocmit dosar penal pentru sãvârsirea infractiunilor de uz de fals si conducerea unui autoturism pe drumurile publice din România fãrã drept de circulatie, urmând a fi prezentat la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Husi cu propunerile legale.

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.