spot_img
38.5 C
Vaslui
13-iul.-2024
spot_img

VIDEO | GOLANUL POLITICII VASLUIENE | Viața politică a lui Adrian Solomon, de la amenințări cu moartea la scandal pentru o shaorma!

- Advertisement -

CARIERĂ… Alungarea ziariștilor incomozi de la conferința de presă este doar ultima ispravă dintr-un lung șir de tâmpenii marca Adrian Solomon. De zeci de ori, acesta a intrat inclusiv în atenția presei naționale datorită comportamentului său suburban. Dincolo de contrele cu adversarii politici, Solomon s-a remarcat printr-o atitudine arogantă, făcând abuz de funcțiile sale pentru a intimida oamenii obișnuiți, polițiști sau alți repezentanți ai autorității statului român. Și dacă până acum câteva luni, Solomon era doar un locotentent al lui Mitică Portbagaj, astăzi acesta este președintele PSD Vaslui și cel mai influent om din județ. Se poate spune fără nicio exagerare că suntem conduși de golanul politicii vasluiene…

Prima funcție importantă a lui Adrian Solomon a fost cea de viceprimar al Bârladului, în condițiile în care a fost șeful campaniei electorale al fostului primar Constantinescu. Din această postură au apărut și primele derapaje importante al omului politic Solomon, trecând peste conflictele electorale inerente, de pe vremea când lipea afișele partidului. A fost și prima dată când țara a auzit de un oarecare Solomon din Bârlad, un ciudat care a comandat o fanfară să cânte marșuri mortuare la vizita premierului de atunci, Călin Tăriceanu. Se întâmpla acest circ în 2005, dar, peste 7 ani, acesta s-a autodepășit. Era anul de grație 2012 și Solomon nu mai era un amărât de vice-primar, băiat de casă la curtea primarului Titi. A ajuns mare deputat începând din 2008, așa că pretențiile golăniilor sale trebuiau ajustate cu dimensiunea funcției.

Soarta lui Aldo Moro

Deputatul Adrian Solomon i-a transmis premierului, într-o conferință de presă că, dacă va avea “nesimțirea” să treacă prin Bârlad fără a se opri pe la Primărie pentru a afla doleanțele bârlădenilor, va avea soarta fostului premier italian, Aldo Moro, răpit și ucis de Brigăzile Roșii în 1978. “Eu îi transmit public, că sigur are urechi care s-audă, că dacă are nesimțirea, că tupeu are cât cuprinde, să vină în Bârlad și să nu anunțe autoritățile, să nu oprească la primărie să afle ce-i doare pe bârlădeni de la primarul municipiului Bârlad, va avea, nu soarta lui Tăriceanu, ci soarta lui Aldo Moro. Și asta nu-i o amenințare, e o asigurare, domnule prim-ministru! Să vii tu în Bârlad și să nu te oprești pe la primărie, să n-ai bunul simț să suni la primărie înainte să vii!?!”, a declarat Solomon.

Deputatul portavoce

Puțini își amintesc că înainte să fie deputatul shaorma, Solomon a fost deputatul portavoce. În 2012, aflat pe ultima sută de metri într-un prim mandat presărat cu ieșiri la limita obscenității, deputatul bârlădean Adrian Solomon s-a prezentat în Parlamentul României cu o portavoce pe care a folosit-o pentru a adresa injurii parlamentarilor adverși. “Penalilor care sunteți, hoților!”, acesta a fost refrenul repetat de deputatul Solomon la portavoce, cuvinte care ilustrează perfect inteligența și discursul politic al deputatului Solomon. Gestul său a fost comentat și condamnat de mass-media națională. “Eu cred că e ridicol, e imatur să vii cu o portavoce și să te apuci să hâhâi prin parlament. Țara merită o voce mai serioasă, mai dramatică. Băieții ăia se joacă de-a opoziția cu o portavoce în sacoșă”, Mircea Dinescu despre gestul lui Solomon. După opoziția făcută cu portavocea, partidul lui Solomon a fost mai mereu la putere…și Solomon la fel. Ori Solomon la putere înseamnă și mai multă aroganță și mai multe injurii adresate colegilor parlamentari. Aici urmează o listă lungă în care Solomon s-a legat în special de doamnele din parlament. Probabil, cea mai celebră replică este cea în care îi spune în plen fostei deputate Roberta Anastase că finalizează cum vrea ea. Evident, doar adversarii politici se gândeau la vreun înțeles porcos, pentru că Solomon voia să se înțeleagă altceva.

Scandalul celebru de la shaormerie

SCANDALAGII… Atât Adrian Solomon cât și Irinel Stativă, cei doi deputați, în 2021 au fost amendați după ce au refuzat să poarte mască într-o shaormerie din Centrul Vechi, totul denaturând într-un scandal de pomină care a făcut deliciul presei centrale și locale. Deputații PSD ar fi ajuns la shaormeria din Capitală în jurul orei 2 dimineața și ar fi fost sub influența alcoolului, potrivit angajaților. Aceștia nu au vrut să poarte mască și au devenit nervoși, jignindu-i pe cei prezenți. Ulterior, paznicii au chemat poliția, însă aceștia nu s-au liniștit, i-au sfidat chiar și pe oamenii legii și i-au jignit.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

28 COMENTARII

  1. La cite bătături are bolovanul asta pezedyst la buze de la cit a pupat în cur stăpânii….. a ajuns și aista ….. sa se cam înece cu grețuri……de la o shaorma proletara….ca tziganu la Mall. Pentru bolovanul shaormar restul nu mai conteaza ca clasa muncitoare.. . Îl simpatizează ca e saormar din popor …. mare liberator ….. a democrației. A ajuns depun unii elita forjei proletare multilateral dezvoltata de la Vaslui nea saorma zis caterinca proletara .

  2. „CNSAS menționează că în înțelesul legii lui Nelu Tătaru nu i se poate atribui calitatea de colaborator/lucrător al Securității”.
    Pentru ăia care nu mai pot de „securistul” Tătaru, dar nu-și văd baronul încăpător de șpăgi cu portbagajul.
    Să știți că incapacitatea de a filtra o informație, de a o înțelege, se numește analfabetismul funcțional. Asta ați devenit sub conducerea baronilor voștri, niște analfabeți!

    • Deocamdată… Dacă tot ești la curent, trebuie sa fi observat că dosarele cercetate sau predate s au oprit în anul 2021..așadar, mai vedem, dacă vor mai căuta poate între timp a mai crescut, a trecut de liceu, cine știe ce surprize ne poate oferi..

  3. Dacă a fost așa de ce nu publicați diploma de licență și suplimentul descriptiv, unde sunt trecute mediile la materiile studiate?

  4. Un fel de Sosoaca a politicii romanesti ! Daca cineva vede vre-o calitate morala, intelectuala sau de caracter, la acest badaran , inseamna ca lumea s-a intors pe dos

  5. Te uiti la comentarii si iti dai seama că postacii PSD chiar există, nu sunt un mit.

    Eu am o singură precizare de făcut, în calitate de fost coleg de facultate cu cetățeanul Solomon. A fost un student mediocru și un caracter ce a lasat de dorit in perioada studentiei. Cum a crescut acest cetățean am vazut cu totii din aparitiile sale publice. Cazul Solomon ne arată că nu este suficient să fii instruit în viață, că tupeul si aroganta sunt mai puternice decât stiinta de carte.
    Nu mi-as dori in veci si-n pururi sa fi avut un asemenea traseu personal si profesional. As intra in pamant de rusine. Dar simtul rusinii nu a fost si nu este un atribut care sa il reprezinte pe acest cetățean.

    Desi nu sunt de acord cu titlurile bombastice, agresive, cel folosit la acest articol reflectă intru-totul realitatea.

    • Costică, vezi ca mănânci rahat! Dacă ai fi fost coleg cu Solomon ai fi știut ca a fost un student foarte bun , de nota 10! Se poate verifica oricând foaia matricolă, așa ca nu faci decât să arăți ca ești un prost disperat după atenție! Poate ne spui și ce traseu profesional ai și în ce ai excelat tu de ai timp să comentezi la un articol de rahat scris de un ziar de rahat!

    • Tocmai că mănânci rahat, Solomon a fost un student foarte bun,de aici se vedea că voi, slugi târâtoare ale turnătorului Tataru, alias Popa, comandați articolul, îl publicați și , evident, tot voi comentați, și mai evident, sunteți iesmenii, lingăii, uneltele, turnătorului, sinecuriști abonați la banul public, așa că i faceți în timpul programului, pe banii contribuabililor….

  6. Nu ma interesează intereseaza nici Vremea noua,cu atât.mai puțin Solomon! Este un nimeni pentru.mine indiferent cine se crede! Dar am o intrebare: ce este neadevarat din ce a relatat ziarul? Ca sunt postacii si lingăii de serviciu ce insulta pe toți……atat pot,atat le poate mintea! Daca sunt minciuni ce a relatat ziarul….da ti l in judecată! De porcăit ,de insultat …toti sunt zmei…mai ales on line!

      • Cum totul? Ca au răsunat televiziunile și au ras toti si toată țara de deputatul” șaorma”. Este si video! Care totul! Atat timp cât sunt dovezi palpabile…..nimeni nu are nimic de spus! Pentru mine nu este decât un urmas loial spagarului Buzatu, si atat timp cât sunt dovezi …..no comment! Daca este nevinovat de ce nu da în judecata ziarul?

  7. Caraghioșii, iesmeni lingăi Tataristi ,nu realizează cât de jalnici sunt, să vă dau un exemplu, prefectul județului, Onofrei, slugoi al lui Tătaru, dar și al PSD, este de departe cel mai bun prefect pt PSD, nici un prefect PSD, nu ar fi fost mai slugarnic fata de PSD, cum a fost și este Onofrei, asta când îi vedea pe Buzatu se ridica în picioare, fiți siguri, că face la fel și cu Trifan, Solomon,etc… Așa că, foarte bine, stai tu Tătarule în fruntea PNL, până.l îngropi de tot..

  8. Asta.i fițuica, unealta jigărită, fasaita pusă total, aservită total,lui Tătaru,alias Popa,nume de turnător.. Realizați, Solomon este golan, iar un turnător la securitatea criminală comunistă,un sfânt. Cât de prost să fii să pui botul la mizeriile, manipulările ordinare ale acestei fițuici, unealtă obedienta al unui turnător !???
    Ați văzut să scrie pe această unealtă ceva împotriva lui Tătaru, și iesmeni lui !???. ,nu, niciodată, pentru că le zboară, în secunda doi, sinecurile foarte bănoase ale sinecuriștilor lui Tătaru.., în frunte cu Timofticiuc,mare președinte al consiliului de administrație la Antibiotice Iași.. Realizați, Iașul nu putea da un specialist in administrație, medicina,ca Timofticiuc..

  9. Un mare porc …. nesimțire maximă și materie cenușie zero.Mi e scârbă că asemenea pitic cu cap de porc ne reprezinte în Senat….

    • Cand te apuci sa vorbesti in public, inainte de a cantari materia cenusie, incerca cu ceva lamaie pentru scarba ce o ai. Apoi te informezi fiindca publicul imediat te trece in randul prostilor si publicul are intotdeauna dreptate. E adevarat ca Parlamentul Romaniei are doua cămări mai importante dar pe domnul deputat Solomon il gasesti la Camera deputatilor, prostane.

  10. VA CAM BAGATI GHEARA IN GAT UNFLATILOR DE LA VREMEA NOUA. V-A TRAS-O LA GINGIE SOLOMON. PUTETI SCRIE PANA MAINE CA TOT RAMANETI BABARDITI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.