TÃIATUL PORCILOR…Alaiul sãrbãtorilor de iarnã, care se întinde pe parcursul a trei sãptãmâni, începe astãzi, 20 decembrie, cu Sãrbãtoarea Ignatului. În religia crestin-ortodoxã este prãznuit, în aceastã zi, Sfântul Mucenic Ignatie Teoforu, urmas al apostolilor, patriarh al Bisericii Antiohiei si ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. Ziua de 20 decembrie este cunoscutã si sub numele “Ignatul porcilor”, când multi români, mai ales din mediul rural, conform unei vechi traditii, sacrificã porcul pentru masa de Crãciun si celelalte sãrbãtori care urmeazã pânã la Sfântul Ion.
Sacrificarea porcului de Crãciun este o dovadã a modului în care o practicã pãgânã a ajuns sã se asocieze cu o sãrbãtoare crestinã. În satele vasluiene, traditia tãierii porcului este una respectatã cu sfintenie: sacrificiul, pârlitul, opãritul si transarea porcului se fac având alãturi vinul, tuica fiartã, lãutarii si gospodarii!
Pregãtitul porcului
Tãiatul porcului are o istorie la fel de veche precum cea a rãzesilor, strãmosii acestor locuri pline de istorie. De cu seara, toatã familia se pregãteste pentru o zi în care toti ai casei lucreazã cot la cot, pânã dincolo de lãsarea întunericului. “Ghitã” (asa cum îi spunea purcelului bunicul meu), godacul de aproape 200 de kilograme, este surprins cã mâncarea de searã este asa de putinã, nestiind cã este ultima lui zi de viatã. Dimineata, stãpânul casei intrã în locul în care “Ghitã” grohãie a foame. Nu vã spunem ce urmeazã, pentru cã am preferat sã asteptãm cuminti, la o canã de vin fiert, ca “Ghitã” sã înceapã a fi pârlit.
Sã cânte lãutarii, sã vinã veselia!
Odatã ajuns pe scândura de pârlit, lãutarii sau artistii de la radio (musai sã fie muzicã popularã, altfel vasluienii nu taie porcul cu sârg) dau drumul la veselie. Trompeta, acordeonul, toba mare… “Zi, Vasile, zi!” si dupã ce se consumã primul pãhãrel de tuicã fiartã, se dã foc la paie! Se aduc câtiva baloti de paie, precum si nelipsita lampã de benzinã, pentru ca sã meargã treaba repede. Stãpânul are ajutoare, doi mãcelari priceputi, care au lucrat la popota armatei. O întreagã echipã pregãteste transarea pucelului, ce depãseste 200 de kilograme. “La noi, tãiatul porcului este asa de când mã stiu. Pentru cã tot anul, asta grijã avem: sã crestem cât mai bine un purcel, sã avem pe masa de Crãciun si Revelion bucate traditionale. Facem cârnati, caltabosi, tobã, slãninã afumatã si fiartã, muschi, rãcituri, sarmale … de toate. Mai întâi scoatem slãnina, apoi mãruntaiele si îl împãrtim în douã, dupã care scoatem pe rând muschiuletii, coastele si restul. Este o metodã anume de transare, am învãtat-o de la tata si bunicul meu, am mai învãtat si în armatã”, spune mãcelarul care a ajutat la transatul purcelului. Pânã la prânz, e gata si pomana porcului, o mâncare asteptatã un an de zile!
“Ghitã” ajunge pe mâna femeilor!
Femeile pregãtesc jumãrile, carnea de cârnati, mãruntaiele pentru caltabos, toba, sângerete, untura (cu sau fãrã cârnati si alte specialitãti). Evident, cea mai mare atentie se acordã cârnatilor. Preparati simplu, cu sare, boia, piper si usturoi, acestia sunt mai întâi zvântati câteva ore, înainte de a ajunge în afumãtorie. Pentru reusita unui produs bun, fumul prezintã o importantã vitalã. Modul în care fiecare gospodãrie afumã cârnatii diferã de la sat la sat, însã produsele rezultate sunt, fãrã exceptie, mai gustoase ca nicãieri. Preparate simplu, acestea rivalizeazã oricând cu cele mai bune produse traditionale românesti. Nu doar cârnatii obtinuti în Moldova meritã toate laudele, ci toate afumãturile puse pe masa de Crãciun. Un gust deosebit îl are si slãnina. Aceasta este pusa în covatã, în apã cu sare, urmând a fi apoi afumatã, dupã douã-trei sãptãmâni. Si Crãciunul poate veni linistit! Pe masa moldovenilor din judetul Vaslui si de pretutindeni, bucatele traditionale sunt la mare cinste!
