- Advertisement -
Iată cum se apără membri Academiei Bârlădene, după ce pe 16 iulie au sărbătorit Ziua Națională a Franței cu o manifestare, despre care cotidianul nostru a remarcat că a fost total nepotrivită. Mai exact, în timp ce fracezii erau în doliu, în urma atacului barbar de la Nisa, unde iată că au murit și români, nu numai francezi, iar în Franța era declarat doliu național, Academia Bârlădeană a organizat o manifestare culturală, care a avut două părți: o lansare a unei reviste francofone, editată de Academia Bârlădeană și acordarea Diplomei de Excelență în francofonie, iar în partea a doua prof. Valeriu Arnăutu a cântat șansonete, cunoscute ca fiind cântece populare vesele franceze. Noi am remarcat că veselia șansonetelor nu-și avea rostul, în timp ce membrii Academiei Bârlădene au perceput altfel. Iată dreptul la replică, semnat de prof. Elena Popoiu. Este cam lung, sper să aveți răbdarea necesară să-l citiți!
„Adresăm Franței, lovită din nou de teroarea dementă, gândul nostru solidar și confratern, însoțit de un cuvânt de reconfort: suntem împreună împotriva violenței oarbe, a fanatismului și a urii. Dedicăm întreaga manifestare de astăzi Franței și francezilor, în încercările prin care trec în aceste zile… Cu deplângerea acestor grele încercări, marcate de noi și grafic prin manșeta atașată revistei și afișului, am deschis noi, Academia Bârlădeană, reuniunea francofililor bârlădeni de sâmbătă, 16 iulie 2016. Deschidere, credem, lămuritoare asupra modului în care am trăit noi bârlădenii, alături de toți românii, de toți europenii, de întreaga lume civilizată, șocul atentatului din 14 iulie 2016 – Ziua Națională a Franței. Am înțeles să ne arătăm solidaritatea nu fiecare de unul singur, în tăcerea a 4 pereți, ci laolaltă, în familia celor o sută de bârlădeni, veniți, ca în fiecare lună iulie, să-și regăsească fidela familie francofilă, de data aceasta nu în atmosfera Marseillaisei, ci în gravitatea solemnă a minutului de reculegere…
Îndoieli? Sigur că am avut. Așa cum am avut, primite de la prieteni, și puncte de vedere care ne-ar fi putut face să regândim evenimentul. Iată ce ne scria, chiar în dimineața reuniunii, un francofil vizibil marcat de noua tragedie trăită de Franța: Pe acest pământ al oamenilor (Terre des hommes este titlul unui roman al lui Antoine de Saint-Exupéry n.n.), mai putem oare spera să uităm imaginea terifiantă a trupurilor dezarticulate înșiruite pe Boulevard des Anglai? Ne mai putem imagina un Mic Prinț care să ceară unui dezaxat precum cel de la volanul camionului ucigaș să-l <<îmblânzească>>? Ce versuri, ce șansonete ar putea să ne ajute să uităm crimele abominabile de la Nice? Îmi pare rău, nu pot împărtăși cu voi francofonia în aceste zile! (prof. Sorin Popoiu). I-am răspuns fratelui meu, tot atunci și tot prin SMS: Pot înțelege și chiar împărtășesc această profundă amărăciune. Voi citi acest mesaj în plen. Și așa am făcut.
Mărturisesc, ca inițiator și organizator din partea și în numele Departamentului de Francofonie al Academiei Bârlădene, am trăit clipe de reală dilemă dar, după îndelungi reflecții și consultări, ne-am asumat, în echipă, decizia – cu riscurile ei cu tot – de a nu renunța. Și nu doar pentru că afișele și invitațiile fuseseră trimise. Am dori să informăm pe cititorii dumneavoastră, printre care suntem siguri că se află admiratori constanți ai limbii și civilizației franceze, că am urmărit, în aceste triste zile, canalele televiziunii franceze, ca și site-urile instituțiilor reprezentând Franța: toate au avut și au în prim-plan tragedia de la Nice, pe care o prezintă și o comentează sobru și demn, adică profesionist, fără să-și suspende programele obișnuite, îndemnându-i, așa cum o fac și conducătorii lor, pe cetățenii Franței, la rezistență și la refuzul de a ceda în fața ororii …
Dacă partea a doua a întâlnirii noastre dedicată șansonetei putea lipsi? Ne-am gândit, desigur, la această posibilitate. Deși n-ar trebui să se uite că toate momentele de tristețe și durere sunt exprimate, de milenii, prin muzică – inclusiv la români –, muzica adâncind trăirea sufletească, participarea la eveniment și ajutând depășirii momentelor grele. Raționamentul care a prevalat a fost că orice schimbare de esență în concepția și conținutul programului inițial ar echivala cu o concesie făcută celor care, cu înverșunare fanatică, furie abjectă și ură viscerală împotriva vieții țintesc de luni de zile Franța, adică inima și spiritul unei Europe a deschiderii, a pluralismului, a drepturilor omului, unde cuvintele Liberté, égalité, fraternité nu sunt o simplă deviză.
Jurnalista dumneavoastră care a acoperit evenimentul în paginile de luni, 18 iulie a.c., ale cotidianului Vremea Nouă, a ajuns, probabil, cu întârziere în Rotonda Muzeului Guguianu, locul manifestării, ratând deschiderea, adică momentul în și prin care organizatorii și-au motivat demersul și neinformându-se în legătură cu acesta. Am fost dezolați să constatăm că nu există paragraf al articolului în care să nu poată fi identificate formulări tendențioase, omisiuni sau procese de intenție, începând cu titlul – demn de un fapt divers de senzație, fulminant și incriminator ( <<Incredibil! Academia Bârlădeană, gafă de neiertat: în loc de doliu, s-au cântat șansonete de Ziua Franței!>>) – și continuând cu menționarea repetată, cu evidentă umoare rancunieră, a numelor a doi dintre protagoniști vizați acuzator. O astfel de relatare, incompletă, insuficient documentată și, mai grav decât atât, partizană, răstălmăcește, nu informează. Și, din păcate, autoarea emite cu ușurință judecăți de valoare și dă, cu vehemență și rea intenție, sentințe.
Vă asigurăm că nu uităm de dreptul la opinie și de libertatea de exprimare, fundamentale în democrație. Ni le exercităm doar și noi pe ale noastre prin rândurile de față, având ca scop restabilirea adevărului și, nu în ultimul rând, o necesară încercare de reparație morală pentru atingerea adusă, prin articolul la care facem trimitere, prestigiului unei instituții și al celor ce o reprezintă, îndrăznim s-o credem, cu demnitate și competență.
Adăugăm câteva date esențiale despre Departamentul de Francofonie al Academiei Bârlădene și, în esență, despre francofilia bârlădeană. E vorba, înainte de toate, de tradiția îndelung și adesea strălucit ilustrată de nume cu rezonanță în istoria culturală și artistică a Bârladului și a țării. Ne revendicăm de la ea și ne facem un motiv de orgoliu – dar și o îndatorire – din a o continua deopotrivă în școli, prin predarea limbii franceze, ca și în instituțiile de cultură ale urbei. Între acestea, Departamentul nostru de Francofonie, cu revista anuală Francophilie Roumaine, care a împlinit în această vară 10 ani, precum și cu manifestările noastre francofone, cel puțin bianuale, onorate și încurajate de susținători, colaboratori și invitați de seamă.
PS: Scris în tonalitate tunătoare, nu doar mustrătoare, articolul jurnalistei dumneavoastră propune cititorilor, ca argument în combaterea părții muzicale a reuniunii, și o explicație etimologico-semantică. Așa este: cuvântul chansonnette din limba franceză a dat românescul șansonetă, iar edițiile DEX-ului – din 1955 până în 2009 – propun, neschimbată și, din păcate, limitativă, definiția citată în articol (melodie scurtă pentru voce, cu conținut vesel, uneori frivol, DEX 1986); dacă însă autoarea ar mai fi zăbovit un minut-două pe internet, ar fi găsit fără mare efort definiția mai completă și mai nuanțată a acestui gen muzical care a dat Franței și lumii mari artiști; sunt citați acolo (DTM 2010): Charles Trenet, Charles Aznavour, Gilbert Bécaud, Georges Brassens, mulți dintre ei având statut de poeți.
Și ne-am mai îngădui o trimitere la DEX spre a reaminti, eventual chiar autoarei articolului, sensul cuvântului gafă… Altfel spus: Academia Bârlădeană nu a gafat, ci a ales, deliberat, să-și exprime solidaritatea cu Franța nu prin tăcere, ci prin căldura comuniunii și prin cuvinte rostite public, chiar și pe note…
O francofilă din Bârlad,
Elena Popoiu”.
- Advertisement -
