spot_imgspot_img
11.1 C
Vaslui
30-apr.-2024

La un pas de moarte din cauza ploii torețiale și a vitezei pe DE 581!

- Advertisement -

ACCIDENT Un autoturism inmatriculat în județul Iași, care circula din direcția Vaslui spre Bârlad, a fost implicat în această dimineață,  într-un incident rutier, datorită neadaptării vitezei în condițiile ploii torențiale și a unui  carosabil umed.  Pe DE 581, în localitatea Sălcioara, comuna Banca,  autoturismul  a intrat într-un cap de pod și  s-a răsturnat pe cupolă. La fața locului, Detașamentul de pompieri Bârlad  a deplasat două autospeciale, o ambulanță EPA, precum  și o autospecială  de stingere  cu apă și spumă cu modul de descarcerare. La fața locului  a fost  găsită mașina implicată în accident, dar  nu a fost găsită nicio victimă. Ulterior s-a aflat că cei doi pasageri din autoturism, au ieșit fără probleme din mașină, nefiind accidentați,  au  abandonat  mașina și s-au deplasat  la Poliția  Bârlad pentru  a da declarații. „Mașina era condusă de un bărbat de 26 de ani  care a pierdut controlul volanului  și  a intrat într-un cap de pod, după care s-a răsturnat. Conducătorul auto nu adaptat viteza la condițiile atmosferice (ploua torențial) și a derapat. Nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale”, a precizat Silvia Manta, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.