spot_imgspot_img
11.9 C
Vaslui
08-mai-2024

Milionarul Alin Popa, patronul uneia dintre cele mai mari firme de TIR-uri din țară, omorât într-o coliziune cu… un TIR

- Advertisement -

Alin Popa, patronul Edy Spedition, conducea un Mercedes S Klasse și a efectuat o depășire imprudentă. Avea o avere evaluată la 125 milioane de euro.

Alin Alexandru Popa, patronul firmei Edy Spedition, a murit miercuri seara într-un accident de circulație, la câțiva kilometri de Timișoara.

Mașina în care rula acesta a intrat în coliziune cu un TIR, în timp ce executa o depășire fără să se asigure, pe drumul dintre localitățile Jebel și Șag.

Popa, în vârstă de 42 de ani, cu o avere estimată la peste 100 de milioane de euro, conducea un Mercedes S Klasse și venea spre Timișoara.

Potrivit poliției, între Jebel și Sag bărbatul a intrat într-o depășire fără însă să se asigure, moment în care nu a mai putut evita un TIR înmatriculat în Macedonia, care venea din sens opus. „Cele două mașini au intrat în coliziune, în urma impactului șoferul autoturismului Mercedes decedând pe loc”, au arătat polițiștii.

Trupul patronului Edy Spedition a fost scos dintre fiarele contorsionate cu ajutorul pompierilor.

Alin Alexandru Popa avea 42 de ani și era patronul grupului de firme Edy, unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața transportatorilor. În TOP 300 Capital, publicat anul trecut, Popa ocupa poziția 52, cu o avere estimată la 120-125 de milioane de euro. Originar din Brad, omul de afaceri era căsătorit și avea un fiu care anul trecut a terminat liceul.

www.evz.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.