Se arată într-un raport de diagnoză al Freedom House România, care priveşte “Recuperarea prejudiciilor şi executarea confiscărilor” u FHR a făcut o statistică privind activitatea instanţelor în privinţa recuperării bunurilor care arată că în Moldova, instanţele au cele mai puţine astfel de speţe u la raport au participat şi 18 procurori, judecători, ofiţeri de poliţie judiciară şi funcţionari ANAF care au arătat punctele vulnerabile pentru care statul român nu ia bunuri şi bani de la cei condamnaţi pentru corupţie, evaziune fiscală sau spălare de bani u cele mai mari scurgeri de informaţii se produc la nivelul Primăriilor, unde toată lumea cunoaşte pe cineva dispus să-i dea un “pont” când este verificat
Freedom House România a prezentat luna trecută, în prezenţa şefei DNA Laura Codruţa Koveşi, raportul FHR: Recuperarea prejudiciilor şi executarea confiscărilor – raport de diagnoză. Raportul îşi propune să facă o radiografie a situaţiei recuperării prejudiciilor produse statului român şi confiscării bunurilor dobândite ilegal. Documentul susţine că “de-a lungul timpului, în România au existat mai multe bariere în ceea ce priveşte lupta cu marea corupţie: de la simpla anchetare a unor înalţi demnitari bănuiţi de fapte de corupţie, considerată cu doar 12 ani în urmă drept imposibilă, până la trimiterea lor în judecată”, după cum se arată în document. Analiza FHR arată că provocarea cea mai mare a sistemului judiciar este recuperarea efectivă a prejudiciului produs statului şi identificarea şi confiscarea bunurilor dobândite prin infracţiuni, lucru care nu se poate face fără voinţă politică. Raportul urmăreşte trei linii de forţă care definesc momentele cheie ale procesului de investigare a fraudelor, de recuperare a prejudiciilor şi de deposedare de foloasele infracţiunii. Prima dintre ele este analizarea capacităţii organelor de urmărire penală de a institui măsuri asigurătorii eficace, urmată de practica instanţelor, inclusiv raportarea la instituţii juridice noi, cum este confiscarea extinsă, ori abordarea situaţiilor în care este solicitată confiscarea de la terţi. Cea de-a treia vizează evaluarea problemelor care apar la punerea în executare a deciziilor de confiscare.
