În mod aproape ironic, cu nu mulţi ani în urmă, unele țări regretau faptul că nu pot recuceri piaţa rusească pentru afaceri. În contextul sancţiunilor UE faţă de Rusia şi al măsurilor de retorsiune ale acesteia, aceleași țări se bucură că nu le-a reușit să se mențină sau să se dezvolte pe piața rusă.
Un raport al Credit Suisse din luna mai, altminteri deloc catastrofic, anticipa că dintre toate categoriile de riscuri geopolitice cu impact asupra pieţelor financiare (conflictul din Orientul Mijlociu, ascensiunea forţelor politice antieuropene şi separatiste în UE, criza economică din zona euro, crizele politice din SUA, Japonia etc.), cel mai important rămâne conflictul dintre Rusia şi Ucraina, atât prin prisma complicaţiilor reprezentate de sancţiunile financiare şi comerciale ale UE contra Rusiei, cât şi prin prisma duratei lungi şi a dificultăţii de rezolvare a conflictului.
Autorul raportului, expertul în strategii de investiţii Robert Parker, vedea posibil un scenariu de bază în care conflictul se va termina cu secesiunea şi alipirea la Rusia ori semiindependenţa regiunilor de est ale Ucrainei, susţinute de Rusia, într-un proces care va dura circa doi sau trei ani.
Un scenariu optimist, cotat cu 20% şanse de reuşită, viza rezolvarea în mai puţin de un an a conflictului, prin retragerea forţelor ruseşti şi neintervenţie în politica Kievului, iar un scenariu negativ ar fi o invazie rusească în estul Ucrainei, cu probabilitate de 30% şi care ar atrage extinderea sancţiunilor financiare şi comerciale din partea UE şi a SUA, plus intensificarea ameninţărilor militare ale NATO cu scopul descurajării Rusiei. În acest din urmă scenariu, Parker vedea o scădere cu cca 10% a pieţelor globale de acţiuni în decurs de trei luni, în timp ce pieţele din Europa Centrală şi de Est ar fi urmat să piardă 15% sau mai mult.
Acest gen de analiză, unde pentru fiecare gen de daune resimţite de economiile dezvoltate (în cazul de faţă cele din UE), cele emergente (în cazul de faţă cele din Estul Europei) au întotdeauna mai mult de suferit, din cauza percepţiei de risc mai mare asociate cu ele, a predominat şi în lunile următoare. În iulie, odată cu primele sancţiuni europene contra Rusiei, plecarea investitorilor spre zări mai sigure făcea deja să scadă spectaculos bursele şi monedele est-europene, iar analiştii financiari vehiculau deja pentru ţările estice previziuni de încetinire a creşterii PIB. Acum, cea mai recentă evaluare din partea economiştilor de la Erste Group conchide că disputa ruso-ucraineană reprezintă un risc la adresa creşterii economice a statelor est-europene pentru 2015, pornind de la constatarea că pe ansamblul regiunii este deja vizibil fie impactul primar al scăderii comerţului cu Rusia şi Ucraina, fie impactul secundar al scăderii investiţiilor şi al cererii de import din zona euro.
În opinia experţilor de la institutul olandez de studii geostrategice Clingendael, cea mai mare problemă pentru est-europeni – deşi în proporţii variabile, în funcţie de ponderea gazului rusesc în consumul lor energetic – o constituie însă dependenţa de Ucraina ca ţară de tranzit pentru gazele importate din Rusia. La scara Europei, această dependenţă s-a redus în ultimii ani graţie conductelor NorthStream (spre Germania, care alimentează şi Belgia, Marea Britanie şi Franţa) şi Blue Stream (spre Turcia), însă esticii rămân în continuare expuşi la orice perturbare sau oprire a livrărilor de către Moscova, întrucât sunt conectaţi la o singură sursă de aprovizionare – gazoductul Drujba (Frăţia), prin care intră aproape jumătate din gazul rusesc spre Europa, în timp ce planurile de construcţie a gazoductului South Stream, de care ar fi beneficiat Austria, Bulgaria, Ungaria, Slovenia şi Croaţia, s-au oprit la cererea Bruxellesului.
În acelaşi timp, un efect secundar al conflictului ruso-ucrainean pentru Europa de Est va fi majorarea treptată a cheltuielilor militare, pentru a le apropia de nivelul de 2% din PIB cerut de NATO. Cel mai aproape de acest nivel se află Polonia, cu aproape 2% din PIB, iar cel mai departe se află Ungaria, cu numai 0,8% din PIB, însă un program ferm de majorare rapidă a cheltuielilor lipseşte în unele ţări (Cehia are în program să ajungă la 1,4% din PIB abia în 2020), iar în alte ţări, ca Slovacia, sprijinul politic pentru majorarea cheltuielilor rămâne legat de planurile care circulă la ora actuală la nivelul UE fie de a excepta bugetul apărării de la calculul deficitului bugetar sau structural, fie de a relaxa ţintele generale de convergenţă cu zona euro (faimosul MTO).
