spot_img
spot_imgspot_img
13 C
Vaslui
21-mai-2024

Tineretul ONU, actiuni în fortã în Vaslui

- Advertisement -

INVITATIE…Asociatia Tineretul ONU din România – Club Vaslui, care are ca obiectiv principal promovarea ideilor si valorilor Organizatiei Natiunilor Unite în rândul tinerilor, a adolescentilor, este din nou alãturi de vasluieni si de cei aflati în nevoi prin intermediul Proiectului Spectru Plus. Potrivit coordonatorului, eleva Bianca Ioana Costin, proiectul implicã organizarea unei activitãti cu principalul rol de a aprofunda actul de afirmare, folosind un element libertin si permisiv în ceea ce priveste posibilitatea de exprimare a sentimentelor si a opiniilor: arta. Acesta se va desfãsura pe parcursul a douã zile, 3-4 noiembrie, în Sala „Arta” a Muzeului Judetean „Stefan cel Mare”, începând cu ora 15.00, fiecare centrându-se pe câte o temã individualã: prima zi este dedicatã artelor vizuale, iar a doua teatrului. Astfel, va sprijini participantii în a învãta noi lucruri despre rolul primei impresii în legarea unei relatii interumane, despre trecerea barierelor în exprimare, dar si despre ei însisi. De asemenea, cei prezenti vor putea dona pe parcursul activitãtilor, iar suma strânsã va fi redirectionatã spre un caz umanitar.

„Observãm în mod constant o anumitã teamã de afirmare în rândul oamenilor, teamã izvorâtã din nevoia de a atinge un standard prestabilit sau din probabilitatea de a spune ori face ceva <<gresit>>. Am desfãsurat numeroase activitãti ce îsi propuneau sã vindece acest cumul de retineri regãsit în cazul vorbitului în public, însã ne-am dat seama cã adesea desenul sau jocurile de rol sunt modalitãti de exprimare liberã a sinelui accesibile oricui, asa cã de ce nu le-am utiliza de fiecare datã când simtim nevoia? De asemenea, stim din experientã cã Vasluiul este un oras ce gãzduieste tineri pasionati care sunt mai mult sau mai putin siguri de ei însisi sau care încã nu au avut ocazia sã se descopere. Ceea ce ne propunem în cadrul acestui proiect este sã le oferim îndrumare, precum si o serie de activitãti care s-ar putea sã le deschidã un nou orizont sau pur si simplu sã le facã ziua mai bunã.”, a declarat Bianca Costin, elevã la Liceul Teoretic „Mihail Kogãlniceanu”, cea care coordoneazã proiectului. O cutie de donatii va exista pe parcusul celor douã zile de proiect, iar veniturile vor fi directionate direct cãtre o cauzã umanitarã. Alãturi de aceasta va fi plasatã o cutie destinatã feedback-ului primit de la participanti, întrucât organizatorii sunt interesati atât de aspectele care le-au fãcut plãcere, cât si de inconveniente, pentru a-si îmbunãtãti calitatea activitãtilor pe viitor. „Asociatia noastrã are drept scop principal promovarea valorilor ONU, pe baza acestui aspect îndreptându-se toate proiectele, proiecte care sunt concepute si aplicate de cãtre tinerii voluntari pentru comunitatea în care trãiesc. Fie cã desfãsurãm proiecte cu scop strict academic, precum MUN-urile sau caritabil, cum ar fi Christmas Groove si Spectru Plus, noi avem drept tintã aducerea tinerilor la cunostintã a principiilor corecte în societate, lucru pe care îl putem realiza datoritã board-ului asociatiei, dar mai ales, a voluntarilor care-si dedicã o parte din pretiosul lor timp pentru a aduce orasul si respectiv regiunea la un nivel european.”, a declarat Isidor Furcoi, elev la Liceul Teoretic „Emil Racovitã” si directorul departamentului de Resurse Umane al Asociatiei.

Prima zi este dedicatã artelor vizuale

TEATRU… Ziua de 3 noiembrie are la bazã un concept cu rolul de a ajuta realizarea conexiunilor interumane: vor fi puse la dispozitie sevalete la care participantii îsi vor putea realiza unul altuia un portret care sã reprezinte exploatarea primei impresii. Sunt invitate persoane pasionate si experimentate în domeniu, care sã rãspundã la curiozitãtile tuturor si sã sustinã mici ateliere. Ana Maria Alexandra Plescan, studentã a Facultãtii „George Enescu” din Iasi, specializarea artã muralã-ceramicã, va sustine o activitate bazatã pe modelarea argilei si pictarea acesteia. Elena Darie, care în prezent merge la Facultatea de Litere, dar este înclinatã spre picturã de când era micã, va povesti despre experienta ei pas cu pas, la fel ca Alexandru Grãmadã, un împãtimit al artei tatuajelor încã de la vârsta de 14 ani. „Vorbind despre tineri talentati din Vaslui, Smaranda Huides, elevã la Liceul Teoretic <<Mihail Kogãlniceanu>>, va aduce în cadrul evenimentului exercitii de design vestimentar, iar Laura Tãtaru, elevã la Liceul Teoretic <<Emil Racovitã>> îsi va pune în aplicare afinitatea pentru portrete. Victoria Ecaterina Moraru, fostã elevã la Liceul Teoretic <<Mihail Kogãlniceanu>>, actualmente studentã în anul trei la sectia <<Arta Actorului>> a Facutãtii de Teatru din cadrul Universitãtii Nationale de Artã Teatralã si Cinematograficã din Bucuresti, ne va vorbi despre parcursul ei tot pe data de 3 noiembrie, în deschiderea celei de a doua zile a proiectului, concentratã pe teatru.”, a mai transmis Bianca.

A doua zi este dedicatã teatrului

FILM…Pe 4 noiembrie, un alt absolvent al Liceului Teoretic „Mihail Kogãlniceanu”, Hortensiu Atanasie, în prezent student în anul doi la aceeasi universitate precum Victoria, specializarea Regie Film, va veni sã împãrtãseascã etapele incursiunii lui în lumea regiei si va aduce în premierã proiectia primului sãu scurtmetraj realizat în facultate numit „Depanator radio-Tv”. Dorian Leonte si Nicoleta Buhãescu, studenti ai Facultãtii de Teatru în cadrul Universitãtii de Arte „George Enescu” din Iasi, vor oferi perspective diferite asupra a ceea ce înseamnã sã te exprimi prin teatru, sã urmezi un asemenea drum si vor desfãsura exercitii interactive cu cei prezenti.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.