spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
6.8 C
Vaslui
13-mai-2024

1 Decembrie 1918 şi tragicul destin al făuritorilor Marii Uniri

- Advertisement -

Astăzi este Ziua Naţională a Romaniei, prilej de a ne reconsidera, poate, atitudinea pe care o avem faţă de ţara în care trăim u în istoria fiecărui popor există clipe de graţie, cînd se rescrie istoria u aşa s-a întîmplat la 1 Decembrie 1918, cînd teritoriile locuite de romani s-au transformat într-un singur trup de ţară u vrîncenii sînt invitaţi să asiste la parada ce se va desfăşura pe B-dul Cuza Vodă, la Monumentului Eroilor Independenţei u Ziarul de Vrancea vă urează “La mulţi ani” de Ziua Naţională şi vă invită să ne scrieţi despre ce înseamnă să fii roman, aici sau în lumea largă

1 Decembrie 1918 este ziua cea mai importantă din istoria românilor. Dacă astăzi românii locuiesc de o parte şi de alta a Carpaţilor, pe teritoriile unde acum 2000 de ani au locuit strămoşii noştrii, dacii, aceasta se datorează momentului de excepţie care a fost 1 Decembrie 1918. În istoria fiecărui popor există clipe de graţie, cînd se scrie istoria acelui popor, indiferent de condiţiile istorice. Aşa s-a întîmplat la 1 Decembrie 1918, cînd teritoriile locuite de români erau, în parte, ocupate de armatele germano-austriece, iar cei 1228 de delegaţi au înfruntat moartea pentru a fi prezenţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. “Ziarul de Vrancea” îşi face, an de an, datoria de a prezenta cititorilor diferite aspecte legate de acest moment binecuvîntat de Dumnezeu din istoria neamului românesc. Deoarece după 1948 istoria românilor a fost scrisă de duşmanii României Mari, care au luptat în perioada interbelică pentru destrămarea ţării şi alipirea acesteia la Uniunea Sovietică, despre personajele cheie de la 1 Decembrie 1918 nu s-a vorbit aproape deloc. Este vorba despre cardinalul greco-catolic Iuliu Hossu şi Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Tărănesc.

Iuliu Hossu, de la Alba Iulia la închisoare din Sighet

Puţini sînt cei care ştiu că Rezoluţia Marii Uniri de la Alba Iulia nu a fost citită de un ortodox, ci de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, care a făcut apoi parte din Delegaţia transilvană, împuternicită să ducă Rezoluţia Adunării de la Alba Iulia, la Bucureşti, Regelui Ferdinand. În celebra fotografie, pe care o publicăm alăturat, îl putem vedea pe Iuliu Hossu citind Rezoluţia, sub privirile episcopului ortodox de Caransebeş, Miron Cristea. Cel din urmă a devenit după Unire, primul patriarh al României, iar sub dictatura regelui Carol al II-lea a acceptat postura jenantă de a fi prim-ministru şi de a semna cele mai crunte legi împotriva extremei drepte. Destinul nu a fost la fel de ”fast” şi cu Iuliu Hossu. După abdicarea Regelui Mihai la 30 decembrie 1947, Iuliu Hossu nu a acceptat trocul propus de patriarhul Justinian Marina, de a trece la Biserica Ortodoxă şi a primi un post liniştit de episcop. Din acest motiv, a fost arestat şi aruncat pentru mulţi ani în temniţele comuniste, unde a fost făcut în mare taină, cardinal, de către Papa Ioan Paul al II-lea. Ironia face ca după 1964, cînd a fost eliberat din puşcărie, să aibă domiciliu forţat în mănăstirile ortodoxe din jurul Bucureştilor. În materialul video care însoţeşte acest text puteţi asculta discursul episcopului Hossu, înregistrat la mulţi ani de la rostirea acestuia.

Iuliu Maniu, din Parlamentul României, la Cimitirul săracilor

Celălalt personaj pe care mistificarea comunistă l-a scos din istoria României în veacul trecut a fost Iuliu Maniu. Considerat unul din cei mai mari oameni politici români din secolul XX, a jucat un rol fundamental în alipirea Transilvaniei la Regat şi la modernizarea vieții politice din România interbelică. A făcut parte, alături de Vasile Goldiş, Miron Cristea şi Iuliu Hossu, din delegaţia care a adus la Bucureşti Rezoluţia de la Alba Iulia. De asemenea, a avut o contribuție importantă la unificarea administrativă a Transilvaniei cu Vechiul Regat şi a asigurat pînă la arestarea s-a în 1947, echilibrul politic pe scena României. În ciuda staturii sale politice, după 1948 a fost trecut la un regim de încarcerare, care a avut ca scop distrugerea fizică a personajului, lucru care s-a întîmplat în 1953, cînd a fost îngropat pe ascuns într-o groapă comună, la Cimitirul săracilor de la închisoarea din Sighet.

1 Decembrie 1918, mistificat în manualele de istorie

La 22 de ani de la căderea regimului comunist din România, prin lovitura de stat de la 22 decembrie 1989, istoria zilei de 1 Decembrie 1918 şi destinul personajelor care au scris această pagină de istorie sînt încă necunoscute. Aceasta pentru că ideologul care a redactat condamnarea comunismului nu este altul decît Vladimir Tismăneanu, fiul unuia din părinţii sovietizării României, iar personajul care a tras sforile politicii româneşti în ultimii douăzeci de ani este Ion Iliescu, fost preşedinte al Romaniei imediat după 1990. Or, în anii 50, cînd făuritorii Marii Uniri „mucegăiau” prin puşcării, Iliescu şi fondatorii Frontului Salvării Naţionale din decembrie 1989, adică ai PSD-lui şi PDL-lui de astăzi, erau temnicerii ideologici ai României Mari. Din respect pentru suferinţele celor care au făcut România Mare, generaţiile născute după 1989 trebuie să cunoască destinul tragic al personajelor care au făcut Unirea de la 1 Decembrie 1918 – Iuliu Hossu şi Iuliu Maniu, pentru ca istoria să nu se mai repete.

Blindatele Armatei vor defila azi pe străzile din Focşani

De 1 decembrie, Ziua Naţională a Romaniei, vrîncenii vor putea admira şi tehnica militară din dotarea marilor unităţi din cadrul MApN, dislocate în Garnizoana Focşani. La parada ce se va desfăşura pe Bulevardul Cuza Vodă, în zona Monumentului Eroilor Independenţei, începînd cu ora 10.30, va defila mare parte din tehnica de luptă folosită de militari în misiunile din Irak, Afganistan. Vor fi scoase în stradă blindatele şi aruncătoarele de proiectile pe care le deţin Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” şi Brigada 8 LAROM „Al. I. Cuza”. Astfel, va putea fi văzut vehiculul MLI, un blindat, amfibiu, şenilat, destinat protecţiei, transportului şi ducerii luptei de către grupa de infanterie împotriva personalului, transporturilor logistice, blindatelor uşoare, tancurilor şi elicopterelor inamice, Medevac-ul, un vehicul destinat transportului militarilor răniţi, TAB-ul, un transportor amfibiu, un punct comandă, şi MITCL, maşina de încărcare şi transport a containerelor LAROM. La paradă vor defila şi autoturismele de teren, Vamtac, Hummer-uri spaniole care au înlocuit recent autoturismele de teren ARO şi sînt folosite de militari în teatrele de operaţiuni şi nu numai. Viteza maximă atinsă de aceste maşini este de 135 km/h, iar gabaritul oferă posibilitatea de a depăşi diferite obstacole. În interior există şi un sistem de protecţie împotriva unui atac tip chimic, nuclear şi bacteorologic. Nu vor lipsi nici lansatoarele de proiectile reactive LAROM. De Ziua Naţională a României, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din garnizoana Focşani. Manifestările organizate astăzi în faţa Tribunalului din Focşani vor fi încheiate de un scurt concert de fanfară militară. Circulaţia rutieră în centrul oraşului va fi oprită pe timpul paradei, pînă în jurul orei 11.30.

www.ziaruldevrancea.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.