Deputatul Solomon, mare reprezentant în Adunarea Eparhialã de la Husi, a dat fuguta la Vatican sã se roage la Sfântul Pãrinte pentru iertarea pãcatelor lui Corneliu Pidosnicul, aflat la judecata muritorilor din Sfântul Sinod. Mare i-a fost mâhnirea când a aflat cã rugãciunile sale au fost în zadar, cã seful sãu pe linie bisericeascã a fost mazilit, tocmai de patriarhul Daniel. Trist, acesta se plimba prin catacombele romane si chiar îl încerca un sentiment de deznãdejde, de totalã lehamite fatã de Dumnezeu, dar mai cu seamã de neîncredere totalã în loctiitorul Sãu pe pãmânt, papa. Brusc, acolo la 16 metri sub pãmânt a auzit o voce puternicã. Era popa Francisc! “De ce te îndoiesti de mine, fiule!” Solomon al nostru, fiu din popor, a cãzut în genunchi si si-a fãcut cu limba semnul crucii. Credea cã-i Satana! Cine sã-i vorbeascã de acolo, decât Necuratul. “Mãi, mi-a plãcut ce mi-ai dãruit. Tot niste comunisti ati rãmas. Mi-a fost simpatic si bãiatul ãla cu care-i venit, de la Husi. Am aflat cã-si face de cap cu o catolicã de a mea. E de-al nostru. Asa cã, am vorbit cu Daniel si am obtinut ceva pentru episcopul vostru mazilit. O sã-i dea leafã în continuare si o sã plece în exil la Deva, lângã cetatea lui Decebal. Poate o sã-i obtin si dreptul de a mai face slujbe, dar sã vedem cu ce mai sãriti la cap. Deocamdatã, atât”, a cuvântat vocea puternicã, dupã care s-a asternut linistea. Se auzea doar scâncetul lui Solomon care-si cerea iertare de la Dumnezeu cã s-a îndoit de Acesta.
